Educația lui „ce se cere” vs. „ce se oferă”

shutterstock_315939488 De câte ori n-ați auzit fraza asta? „Poporul se uită la emisiuni tv proaste/citește tabloide/nu reacționează la ce înseamnă bun simț pentru că asta e România, asta se cere, asta se oferă.” Fie că sunt emisiunile proaste de după-amiază sau non-știrile despre vedete de carton, am acceptat tacit explicația că asta e ceea ce se cere.

Am două exemple foarte recente că lucrurile nu stau chiar așa și că schimbarea chiar e în noi.

Emisiunea lui Dan C. Mihăilescu și revenirea ei. De la TV la mediul online, powered by eMag, cu site si cont de Youtube dedicate. Ce înseamnă asta? Că pe lângă link-urile cu informații de calitate îndoielnică, pozele cu apusuri sau citatele lui Poptămaș, cineva de la eMag a înțeles nevoia acestei pastile de cultură, iar ăsta e un lucru uriaș pentru online-ul românesc sufocat de ideea stupidă că tot ce e pe internet e adevărat. Nu știu câte cărți va vinde dl. Mihăilescu, insă sper să inducă publicului privitor ceva mult mai important: există conținut de calitate, există informație reală și validă. Trebuie doar să așteptăm puțin și să ne informăm înainte de a lua de bun tot ce ne apare în fața ochilor pe Facebook.

Domeniul schiabil Arena Platoș vs. domeniul schiabil Păltinis. Teoretic, aceste două domenii schiabile au o distanță de doar doi kilometri între ele. Practic, diferența de abordare le face să fie la câteva zeci de ani distanță unul de celălalt. La Arena Platoș organizarea e ceas. De la oamenii care stau în parcare și direcționează turiștii spre toate locurile de parcare disponibile, trecând prin organizarea de la punctele de transfer (telescaunul/teleschiul se oprește atunci cand există turiști care au mici probleme în a se așeza corect pe aparate), ajungând la felul în care se amenajează pârtiile sau funpark-ul, cum se desfășoară cursurile de schi/snowboard și răbdarea oamenilor de la închirierile de echipamente, totul se întâmplă – așa cum ne place să spunem câteodată – ca-n Germania. (în cazul ăsta, ca-n Austria, pentru că know-how-ul de resort e adus de la pârtiile Tirolului)

Pârtia Oncești, cealaltă parte a Păltinișului în care se schiază, are un ratrack nefuncțional, lăsat într-o parte de pădure și un tun de zăpadă care nu poate fi folosit pentru că nu există și o sursă de apă pentru el. Telescaunul are cei mai plictisiți și răutăcioși angajați pe care îi poți întâlni, iar acolo nu există vreun loc de unde poți să îți cumperi un suc/corn/pachet de țigări/jaggermeister (că poate ți-i un picuț frig). Mașinile sunt lăsate aproape pe mijlocul șoselei și totul acolo urlă a debandadă.

Rezultatul? Pe pârtiile de la Arena Platoș n-am văzut vreun schior/snowboard-er în blugi, nici pe vreunul care să blocheze pârtia oprindu-se pe mijlocul ei, așa cum am văzut la doi kilometri depărtare. Lucruri mici, atât de importante pentru o zi perfecta la zăpadă. Și într-o parte, și în cealaltă, tot români erau.

Dacă oferi civilizație, forțezi (și primești) civilizație. Dă mai departe ceea ce vrei să primești de la cei din jur, e atât de simplu.

Foto: Education by Shutterstock


5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *