Jurnal din adolescenta – 2

Stiu ca a durat ceva timp de la primul episod pana acum, dar mutarea, agitatia si multe alte lucruri m-au facut sa aman putin noile dezvaluiri din vechile timpuri.

In clasele a 9-a si a 10-a, lunar, aveam cerc de literatura, seara, activitate propusa de draga noastra profesoara de romana, Ioana Danetiu, la care mergeam noi si colegii din clasa la care doamna era diriginta, ei cu un an mai mare. Citeam, povesteam, era unul dintre cerurile alea literare la care nu ne plictiseam deloc. Nici n-aveam cum, erau atat de aprinse discutiile cateodata incat parca nu ne mai venea sa plecam acasa.

Din cand in cand ne onora cu prezenta dl. Aurel Cioran, fratele lui Emil Cioran, avocat cu multa aplecare spre literatura, care venea deseori cu scrisori primite de la celebrul lui frate, care statea in Franta la vremea aceea. Relu (asa cum ne cerea sa ii spunem), era un om de o maxima sensibilitate, calm si bland, cu o voce molcoma, iar atunci cand ne citea din scrisori eu ma simteam ca fiind parte din acea familie. Pentru ca era un sentiment incredibil sa stii ca acele ganduri au fost puse pe hartie de omul care scrisese “Lacrimi si sfinti” sau “Pe culmile disperarii” (carti pe care le citisem si le rascitisem). Si da, scrisorile erau scrise in limba franceza, pentru ca Emil Cioran isi refuzase originile romanesti (dar asta e o alta discutie, mult mai lunga).

Intr-o frumoasa zi de iarna, l-am rugat pe dl. Relu Cioran sa-mi scrie cateva ganduri pe o hartie. Si mi-a scris

“Domnisoarei Oltea, careia ii doresc din toata inima sa isi implineasca un destin plin de spirit. Si adaug: sa ai noroc in viata. Al tau, Relu. Sibiu, ian. 95″

Aurel Cioran a murit in noiembrie ’97, la doi ani si un pic distanta de Emil Cioran (care a murit in iunie ’95). Avea 83 de ani si imi aduc aminte si acum ce a spus odata: “Am trait o viata frumoasa, iar copilaria alaturi de fratele meu a fost cea mai captivanta. El a fost intotdeauna steaua, dar eu nu am simtit ca traiesc in umbra lui. Pur si simplu am luat-o pe al drum, unul care mi se potrivea mie. Nu sunt de acord cu decizia lui de a nu mai vorbi romaneste si eu ii trimit scrisorile scrise in limba romana. Dar il iubesc cu atat putere incat uneori ma sperie.”

Tweet