Lunga vacanță a făcutului de nimic

20161224_185225Anul ăsta am avut cea mai lungă vacanță de iarnă de când mă știu eu în viața de adult. Pe 23 decembrie a fost ultima zi de muncă din 2016, iar ieri, 9 ianuarie, a fost prima zi de muncă pe 2017. Am mai avut clienți care au lucrat și pe 24 seara (iar eu împreună cu ei), au mai fost clienți care au avut nevoie de mine săptămâna trecută. Una dintre zilele săptămânii trecute a fost și cu un conf call, dar pe ăla nu-l pun la capitolul muncă, am noroc de clienți cu care mi-e atât de drag să vorbesc încât nu sufăr dacă mă mai sună când sunt în vacanță sau în week-end.

Săptămânile astea două de făcut (aproape) nimic m-au lăsat să-mi gândesc viitorul apropiat. Am îndrăznit să-mi pun câteva dorințe, dar nu atât pe liste de bifat în anul care tocmai a început, ci de a mă provoca atât cât să-mi dau seama ce-mi doresc de la mine și pentru mine. În plus, se pare că listele de dorințe bifate de-a lungul unui an nu provoacă altceva decât frustrări, o chestie pe care o știu oarecum instinctiv de câțiva ani încoace.

Am avut timp să citesc. Să mă informez despre tot felul de lucruri, începând de la politică până la ultimele strategii de comunicare ale unor evenimente importante din lume. M-am mirat (și încă mă mai mir) de capacitatea unora de crede tot ceea ce li se servește. Nu știu dacă le-am auzit și văzut pe toate, dar știu că manipularea, știrile false și teoriile conspirației fac rău unor oameni care nu-s nici proști, nici inculți, nici inapți. Poate doar sătui de instabilitatea pe care o simt în fiecare zi.

Despre anul ăsta știu sigur că, la un moment dat, va trebui să iau o decizie foarte importantă. N-am o limită de timp (adică o am, dar e setată în capul meu, nicidecum verbalizată), dar știu că trebuie să se întâmple. Decizia. Sunt multe de pus în balanță și nu-mi va fi ușor, orice-ar fi. Poate de aia m-am bucurat atât de mult de zilele astea de nefăcut mare lucru, pentru că am putut să îmi scriu în minte mulți de dacă. După care i-am șters, apoi i-am scris din nou. Aș vrea să n-am cold feet și nici să nu mă sperii de scenariile din capul meu – singurele, de altfel, de care ar trebui să ne temem toți (de scenariile din capul nostru, nu doar dintr-al meu, deși ar fi și asta o idee). Pentru că noi suntem limitele noastre și doar noi putem să le îndepărtăm sau apropiem, în funcție de cât de confortabil vrem să ne simțim.

Dar de ajuns cu filosofia, de fapt trecusem pe aici să vă zic „An Nou fericit!” așa cum se cuvine. Să vă fie anul bun, cu liniște-n suflet și la cap și cu gânduri bune și vesele.

*Foto cu degete tremurânde pe pietonala Bălcescu din Sibiu, undeva în preajma Crăciunului.


One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *