Nopți albe pentru zile albe

foto timisoara După aproape trei săptămâni de proteste și indignare, am ajuns în punctul în care mă rog să mai găsesc puțină energie, să rezist în continuare. Protestele de stradă sunt departe de a se fi încheiat, iar furia încă clocotește în mine. Mai ales că nu știu nici măcar pentru o secundă dacă infama ordonanță va intra sau nu în vigoare. Părerile sunt împărțite, eu am renunțat la a mai încerca să îțeleg ceva. Un lucru e sigur: dacă, Doamne ferește, OUG 13 intră în vigoare, eu îmi cumpăr cort și mă mut în Piața Operei din Timișoara.

Zilele astea, mai mult ca oricând, am încercat să-mi găsesc un echilibru. Să-i ascult și pe alții. Să le înțeleg argumentele. Să îndemn la toleranță. Să încerc să nu mai adâncesc, măcar în bucata mea de viață, distanța dintre noi și ei. Cred cu tărie în duhul blândeții, poate și pentru că eu am fost crescută cu cel complet opus. Și știu că o vorbă bună sau un apel la toleranță poate face mai mult bine ca răspuns la o atitudine ostilă decât o înjurătură. Echilibrul meu, deși acceptat și încurajat de oamenii cu care protestez „la ceas” în fiecare seară, mi-a adus tot felul de apelative. De la ipocrită până la pesedistă sub acoperire, le-am auzit pe toate. Culmea, de la oameni în a căror judecată mă încred și cu care am lucrat mult de-a lungul acestor ani de când prestez activități în mediul online.

De vreo două zile stau și mă gândesc la valorile care ne unesc pe noi, ăștia din stradă. Vrem ca legea să fie lege pentru toată lumea. Vrem ca oamenii din jur să înceapă să deschidă ochii la nedreptățile care ni se fac zi de zi. Vrem spitale curate, medici care să nu mai ceară șpăgi, școli care să nu se dărâme pe copii. Vrem o viață decentă. Vrem să nu mai fure ăștia de ne conduc. Să nu ne mai ia de proști și de fraieri.

Suntem furioși și nu înțelegem de ce nu sunt toți oamenii din țara asta la fel de furioși. Suntem atât de furioși încât am început să ne acuzăm unii pe alții de rea credință, uităm că nu suntem toți la fel și nu ne dorim același lucru.

Când zic că eu nu vreau să plece PSD de la guvernare, oamenii fac ochii cât cepele. „Cum poți să spui așa ceva?” Pot, pentru că eu cred în vot și în rezultatul lui. Dacă PSD a câștigat alegerile, să guverneze. Dar, cum a spus Președintele, să guverneze în interesul românilor, nu în interesul unor politicieni corupți. De aia merg în stradă. Nu să dau jos PSD-ul, ci să mă asigur, așa cum pot și cum știu, că legile pe care le fac sunt în interesul nostru. Nici măcar jumătate din oamenii cu drept de vot nu și-au exercitat acest drept în 11 decembrie 2016. Protestele nu țin loc de mers la vot, asta e convingerea mea.

Da, mă frustrează că trebuie să citesc atâta legislație. Sau articole de drept penal. Sau macroeconomie mai nou, ca să înțeleg de înseamnă deficit de buget, creștere pe consum și alte minuni de felul ăsta. Mă frustrează că trebuie să stau cu ochii-n România TV ca să fac sesizări la CNA. Mă frustrează că nu pot să muncesc cum trebuie, că mi-e capul tot la stupidele legi și ordonanțe pe care le dau nebunii ăștia cu convingerea că noi n-avem ce face și nu le putem opri.

E greu să îndemni la echilibru când îți petreci serile departe de casă, copii, iubiți, liniște. Te infurii numai când vezi că tu stai să îngheți în timp ce alții te sfidează cu o aroganță pe care o vrei complet dispărută. Mă gândeam zilele trecute că i-aș da cel puțin o palmă șefului PSD. Știu că nu e legal să fac asta, știu că nu e moral, cel mai probabil nici n-aș avea curaj, dar mă sperie puțin gândul violent care răsare, din când în când, în mintea mea.

Cel mai important, în momentul ăsta, e să fim uniți. Avem cu noi niște valori pe care le vrem transmise mai departe. Haideți să fim noi cei care demască impostura, dar se delimitează de miștouri ieftine la adresa bătrânilor scoși în stradă pentru nici ei nu știu ce. Să ieșim în stradă pentru ceea ce credem, chiar dacă sunt lucruri diferite, dar unite de același gând: „nu putem avea încredere în cei care ne conduc acum”. Trăim „Revoluția luminii”, iar lumina fiecăruia vine din interior și e mai puternică decât gândurile negre.

Ne vedem în piețe, pe străzi, pe unde se poate. Acum nu mai avem altă șansă să facem țara asta bine.

Foto: Alin-Adnan Vasile


3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *