Nu-mi plac barbatii care danseaza

6 Dec 2010 | Postat in : Calea (mea) Lactee, Gauri negre

Adica aia care se chinuie din rasputeri, indiferent ca stiu sau nu sa danseze. Aia care se straduiesc sa arate ca ei stiu sa se simta bine, ca le place muzica, ca traiesc dansul, aia care vor cerc in jurul lor, aia care danseaza la prima intalnire, ca au impresia ca asa cuceresc muierile.

Eram prin casa a XI-a (sau a X-a?) cand cea mai buna prietena a mea din liceu a tinut mortis sa-mi prezinte noua achizitie: un tip cu vreo 4 ani mai mare decat ea (la varsta aia era o chestie interesanta), student la jurnalism, cu o pasiune bolnava pentru balet contemporan. Imi povestea extaziata ca tanarul domn ii face tot felul de show-uri private, ca danseaza fabulos, trololo. Si merg io intr-o zi la ea acasa, iar Claudiu (ca asa-l chema pe tanarul iubitor de muzici) era si el acolo. Stam cuminti, mai o tigara, o poveste, mai o muzica la radio.

La o vreme, incepe Black Magic Woman a lui Santana. Omul nost’ se transforma la fata, ia o mina grava si zice: “Ahhh, adooor melodia asta”. Se ridica, da mobila la o parte (ca asa era pe vremea aia, in sufragerie aveai masa in mijlocul camerei) si incepe sa danseze. Piruete si ridicari de maini si trairi, frate. Io ma uitam ca la filmele cu Van Damme, imi cazuse mandibula de tot. Prietena mea, evident, il privea ca pe Iisus. Nu stiu cum sfantu’ am reusit sa ma abtin si sa nu izbucnesc intr-un ras isteric. Cred ca s-a prins si el, ca nu ne-am mai prea intalnit de atunci.

Acum cativa ani am cunoscut un zeu al marii. Adica atat era de frumos baiatul ala, ca parea asa, scos din vise. L-am intalnit la mare, deci sentimentul ala de “wow” era si mai puternic. Indragosteala nebuna, ce mai, plimbari pe plaja, cautari de raspunsuri la intrebarile existentiale care iti veneau in cap (culmea, era si inteligent, nu doar frumos), pe malul marii fiind. O nebunie. Am avut niste zile ca in povesti, promisiuni ca vine la Sibiu, apoi telefoane de cateva ori pe zi, “si eu abia astept sa ne vedem” blabla.

Si a venit. Fericire mare, Adonis era la mine in apartament, sa mergem sa-l aratam la lume, ca doar avem cu ce ne mandri, nu? Fiind vineri seara, prietenii ma asteptau la club, curiosi de achizitia mea subita. Am ajuns, gagicile erau cu toatele marcate de prezenta celor aproape 2 metri de carne (bine asezata) si oase, de parul blond si ochii albastri.

Pana a inceput sa danseze, convins fiind ca o sa ma dea pe spate. In acel moment m-a apucat o durere de cap de aia crunta. Aveam impresia ca ma uit la Dan Spataru care luase o doza de cocaina. Am incercat sa-l linistesc, el m-a luat la dans. La difuzoare se auzea o melodie, in capul lui sunt absolut convinsa ca se canta altceva, ca n-avea nici cea mai mica urma de ritm. Inutil sa mai spun ca abia am asteptat sa se termine weekendul ala, nu?

Deci, dragilor, daca nu stiti sa dansati, nu-i nici un bai, va iubim si asa. Daca stiti sa dansati foarte bine, nu va mai dati in spectacol, nu e prea barbatesc sa te misti (chiar pe ritm) transfigurat de parca ai fi insusi Nureyev…

*sursa poza: ziare.com

Tweet