O intalnire cu pasiunea

Imi voi aminti mereu prima oara cand am vazut primul spectacol de teatru dans (dans contemporan, ca nu era atat dramatic, cat foarte spectaculos, ca realizare). Spectacolul se numea Scattered si apartinea companiei Motionhouse din Marea Britanie si a fost, pentru mine, spectacolul care a deschis Festivalul International de Teatru de la Sibiu in 2010. Mai vazusem pana atunci spectacole de dans, insa niciodata unul atat de puternic, care sa transmita atat de multe. Era o forta in acest dans, ceva ce nu mai vazusem pana atunci, care ma coplesise si ma facuse sa traiesc complet cele 50 de minute de dans sustinut.

Am ajuns acasa dupa festival si am inceput sa caut informatii despre oameni care danseaza, despre dansuri contemporane celebre si despre dans in general. Nu stiam pe atunci ca, de fapt, ceea ce cautam se numeste teatru dans. Si am inceput sa citesc, sa vad videoclipuri, sa ma interesez de tot ce inseamna forma asta de arta care ma cucerise cu totul, in nici o ora de explozie scenica.

Am aflat, atunci, despre Pina Bausch, femeia-fenomen care a inventat teatrul-dans si care e, inca, modelul la care se raporteaza majoritatea coregrafilor. Am aflat despre minunile pe care ea le-a facut, exprimand prin dans atrocitatile comuniste ale anilor 70, din Germania comunista, daramand, tot prin dans, un Zid al Berlinului care nu exista pentru ea.

Pasiune. Asta imi transmitea micul meu ecran de laptop, ce se umplea de link-uri gasite pe Youtube, pe care le am si acum salvate, sa ma uit la ele cand poftesc. Pe langa pasiune, aveam si o dorinta tot mai mult accentuata, aceea de a ma incarca energetic cu toata vibratia aceea pe care o simteam venind dinspre scena si nu mi se mai intamplase sa o simt printr-un ecran.

Imi placea tot ce descopeream, tot mai mult. Incepusem sa vanez spectacolele de teatru dans si nu mica mi-a fost bucuria cand am aflat ca, la Timisoara, Teatrul National facuse o productie cu compania de dans a lui Pal Frenak, un spectacol facut special pentru actorii teatrului timisorean. Api am aflat de spectacolele companiilor israeliene care sunt, pare-se, cam cele mai bune in momentul de fata: Pilobolus, Inbal Pinto & Avshalom Pollak Dance Company, Vertigo si altii.

Acum? Pe cat vad mai multe spectacole de acest fel, pe atat imi doresc sa vad si mai mult. Am descoperit teatrul fizic si teatrul coregrafic si vanez spectacolele lui Gigi Caciuleanu, coregraf roman care a lucrat cu Pina Bausch (si se spune ca anii in care cei doi au lucrat impreuna sunt cei mai creativi din cariera ei). Sunt atat de atrasa de tot ce inseamna inovatie in dans incat sunt in stare sa strabat sute de kilometri pentru a vedea un spectacol de teatru dans. Citesc mult, vad filme, merg la spectacole, vorbesc cu toti oamenii care au avut legatura, intr-un fel sau altul, cu pasiunea asta mistuitoare a mea.

Traiesc fiecare spectacol fara sa-mi pun intrebari despre simbolistica, pentru ca dansul e o limba universala care lasa loc unor sute de interpretari ale aceluiasi act artisic. Ma pierd in forta dansatorilor si ma intreb, inevitabil, la fiecare sfarsit de spectacol: oare cat antrenament se face pentru a putea ajunge la asemenea performante? Oare cata munca e in spatele celor 50 de minute de putere, gratie, teatru, dans, arta?

As scrie kilometri intregi de pagini virtuale despre ceea ce teatrul dans trezeste in mine, dar n-o sa uit vreodata prima intalnire a noastra. Si-mi doresc sa aflu de la voi care e momentul in care ati descoperit o pasiune prima oara, care sunt sentimentele pe care vi le-a trezit, ce-ati simtit. Siti voi, lucruri de suflet pe care le tinem mine o viata intreaga si care ne fac sa zambim de fiecare data cand ne amintim de ele.

Cele mai interesante trei povesti vor fi recompensate de Renault Clio, pentru ca acest post a fost scris la provocarea Noului Renault Clio, noua forma a pasiunii. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea pasiunii mele asa.


10 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *