O zi cu VUNK – “Inconjurul lumii” la Timisoara

N-au trecut prea multe ore de cand m-am despartit de cei de la Vunk, dupa un concert care mi-a mers la inima si o zi in care am invatat o gramada. Am fost in echipa de turneu pentru o zi si m-am bucurat de fiecare minut. Inca sunt emotionata, asa cum mi se intampla dupa fiecare zi in care muncesc la ceea ce-mi place mai mult: sa aduc cateva zambete pe chipul oamenilor.

Gandindu-ma acum la ziua de ieri, mi-ar fi placut sa fi fost jurnalist si sa-mi structurez randurile in asa fel incat sa am o oarecare coerenta. In lipsa de tehnica, o sa ma indrept spre emotiile de ieri, asternand cuvinte in timp ce mintea imi ramane la chipurile celor mai bine de 40 de oameni care inseamna echipa Vunk si turneul “In jurul lumii”.

Trupa Vunk e in turneu de 15 zile. Aseara, la Timisoara, a fost ziua 14, concertul 14. Dar asta nu e atat de important. Artistii mari nu se dau batuti si nu folosesc niciodata ca scuza oboseala, ritmul alert, concertele prea multe si prea dese. Artistii mari se comporta in orice situatie cu maximum de profesionalism, iar ceea ce ofera publicului e, de fiecare data, energia pe care acesta o asteapta de la ei. Dupa 14 zile de turneu, spectatorul din mine era pregatit sa caute clementa pentru orice ar fi mers prost: de la vocea lui Cornel Ilie (care, cu cateva ore inainte de spectacol, fusese la doctor pentru o tura de aerosoli) la lipsa de chef a cvartetului de coarde sau inadvertente tehnice inerente spectacolelor tinute in locuri care nu inseamna “acasa” pentru echipa de organizare.

Artistii mari aduc alaturi de ei alti artisti mari si impreuna reusesc sa sune pe scena ca o trupa “de afara”. Au curajul de a aduna in jurul lor profesionisti cu care sa reorchestreze piese vechi, sa puna pe picioare un spectacol complex, plin de culoare si emotie. Insa, in primul rand, un spectacol plin de muzica, muzica adevarata, studiata, gandita si “turnata” in forme care sa se potriveasca pe sufletul celor foarte tineri, dar si pe inima celor trecuti deja de prima tinerete.

Cred ca Vunk a riscat foarte mult pregatind acest turneu acustic. Vunk inseamna multa energie, multa muzica de dansat (pop-rock), lumina, culoare si “putere in difuzoare”, iar fanii trupei ar astepta mai degraba asta decat un concert care exploreaza emotia fiecaruia din sala prin sunete calde si sensibilitate accentuata prin viori si un pian cristalin. “Inconjurul lumii” a insemnat o asezare la care nu m-am asteptat; m-a luat prin surprindere finetea intregului spectacol si jumatate din el am simtit pielea de gaina ce-si face prezenta preponderent la spectacolele de jazz; am avut si jazz, si blues, si rock, si dance (mai putin, dar a fost), au fost voci de exceptie (Alexandra Usurelu – care a cantat in deschidere, minunata fiinta – si Alexandra Crisan – o superbitate de voce puternica, asa cum n-am mai auzit de prea multa vreme), au fost instrumentisti despre care cred ca si-au dat sufletul studiind (si il remarc cu toata bucuria pe Dan Nicolau, a carui trompeta m-a facut sa ma gandesc cu dor la Erik Truffaz). N-as fi crezut ca o sa zic asta despre un concert Vunk, dar a fost perfect. Si-mi pare rau pentru toti cei care n-au fost aseara la Capitol sa vada minunea.

Concluzia unei seri muzicale.

Vunk e un band matur. Candva, intre 2010 (cand i-am vazut live ultima oara) si 29 martie 2015, trupa asta a crescut enorm. De la stilul muzical abordat pana la atitudinea de pe scena, de la spectacole simple (care sunau foarte bine oricum) la productii muzicale complexe, de la mers prin tara in cinci oameni la o nebunie ce presupune peste 40 de oameni plecati in turneu. Cocheteaza serios cu alte zone ale muzicii (iesind fara probleme din zona pop-rock), inca neexplorate complet, si cred ca e doar o chestiune de timp pana vom auzi de concerte la fel de complexe jazzy-electro Vunk.

Cornel Ilie e un star, fara indoiala. Are atitudinea si mind-set-ul potrivite. Mereu zambitor, chiar si cand se afla in spatele scenei, gaseste cate o vorba buna pentru oricine i se nimereste in cale. Chiar si atunci cand oboseala il ajunge din urma, se lupta cu el sa se remonteze. Are puterea de a analiza la rece fiecare hop pe care il are de trecut si nu prea stie ce inseamna sa se dea batut. Inainte de concert a mers la doctor pentru o calmare a corzilor vocale (care-i dadeau de furca dupa 13 spectacole), dar pe scena si-a controlat vocea perfect. Si a sunat bine de tot; atat de bine incat incepusem sa ma indoiesc de vizita lui la medic.

“Stii, ce-am invatat din turneul asta e ca fiecare bucata din zi de turneu are dinamica ei. Pana la ora 5 dupa-amiaza totul e mai lent; ne trezim, luam micul dejun, ne indreptam spre alt oras, luam un pranz, incercam sa ne mai odihnim putin. Seara, aproape de concert, totul se schimba, chiar si chipurile noastre. La final de zi, insa, conteaza toate chipurile alea pe care le vedem in sala si care ne incarca; cu ele ramanem.”

Multumesc, Vunk, ca m-ati primit alaturi de voi pentru o zi. A fost frumos, a fost cald, a fost un cadou neasteptat.

Foto: pagina de Facebook a Vunk (unde puteti vedea detalii despre urmatoarele concerte din turneu: Otopeni, Constanta si Tulcea)

Tweet