Partenerii fara parteneriat (3) – Centrul Formatest Cluj Napoca

In organizarea oricarui eveniment e nevoie de parteneri. De oameni care sa te sprijine cand cred din toata inima in ideea ta, chiar daca acel parteneriat nu inseamna ca-ti ofera o gratuitate, ci ca fac tot posibilul sa-ti fie alaturi asa cum se poate. Acei oameni se reunesc sub numele unei companii, de obicei, insa, fara crezurile personale din spatele fiecarui brand, n-am ajunge sa ne cunoastem si sprijinim de cate ori ne unesc aceleasi sperante. Episodul 1, episodul 2.

Cand am inceput sa punem pe foaie costurile pentru o noua editie a workshop-urilor PRbeta, ne-am dat seama ca trebuie sa gasim o solutie sa reducem costurile, iar acea solutie sa nu insemne a renunta la calitatea locurilor in care se desfasoara cursurile. Anul trecut alesesem City Plaza, un loc minunat, pe care il recomand cu mult drag, insa o saptamana intr-un hotel de 5 stele poate afecta serios bugetul.

Si ne-am apucat sa cautam, si sa cautam, fara sa stim ca salvarea era langa noi, langa prietenii nostri din Cluj. Drept urmare, cu vreo trei saptamani inainte de workshop, am aflat despre centrul Formatest, o sala de training micuta, cocheta, dotata cu cea mai recenta tehnologie, care ni s-a pus la dispozitie cu tot cu fondatorii ei, poate cei mai faini si inimosi proprietari de o astfel de sala de cursuri.

centru Formatest Cluj

In fiecare dimineata ne astepta cafeaua, pregatita cu drag si simt de raspundere, impreuna cu apa in carafe reci, cu tot cu lamaia aferenta. Am putut sa folosim, pe langa proiector si ecranul smecher care cobora din tavan, si imprimanta centrului de training, impreuna cu tot ce mai era acolo. Atat de draguti au fost oamenii aia incat ne-au dat si o cheie, sa inchidem si sa deschidem atunci cand e nevoie, sa nu mai asteptam dupa ei.

Unde mai pui ca Formatest e in centrul Clujului. Mai in centru de atat se poate doar in bratele lui Matei Corvin, statuia din piata Unirii.

Multumim Sorana si Alin pentru grija, pentru cafeaua de dimineata si pentru toate zambetele cu care ne-ati primit la voi.


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *