Produse de care ai nevoie în deplasare

Referitor la titlu, pun disclaimer din start: „produse de care ai nevoie în deplasare” când ești femeie și te preocupă starea pielii, a tenului, a părului etc. Că, în rest, în afară de haine și pantofi (ok, mulți pantofi), nu avem nevoie de mare lucru – după cum veți vedea in rândurile următoare.

Kit-ul meu de călătorie conține: cremă de corp (indispensabilă mai ales în perioada asta, când frigul începe să deshidrateze tot mai tare), cremă hidratantă de zi, șervețele demachiante (da, știu că nu-s cea mai fericită soluție, dar pe termen scurt se pot folosi fără probleme), gel de duș (recipient mare, perfect pentru deplasări de lungă durată), gama cu argan – pentru păr (salvatoare mai ales în momentele în care părul trebuie să stea flawless) și neapărat niște plicuri cu argilă cu care să-mi fac o mască (procedeu pe care-l îndeplinesc cu religiozitate în fiecare săptămână din viață). În funcție de fiecare tip de ten și preferințele personale, găsiți toate produsele pe site-ul Farmec.

V-am spus toate astea pe repede înainte pentru că vreau să mă opresc puțin la partea ușor frivolă a recomandărilor, și anume de ce consider eu o necesitate toate aceste produse. Nu de puține ori mi s-a întâmplat, în ultima vreme, să fiu întrebată care e secretul „tinereții” de pe chip. Am fost ușor clișeistică de fiecare dată, cu fraza „totul ține de bucuria interioară”, dar adevărul este că produsele Farmec chiar mă ajută să mențin iluzia unei tinereți pe care o simt în ciuda vârstei din buletin. Cearcănele trec cu odihna, din când în când.

Închei cu o fotografie făcută în urmă cu o săptămână, la un cocktail, la care mă pregăteam să ies să-mi exercit viciul afară. Cu tot cu riduri și cu cearcăne, cu tot cu oboseala care mi se citește pe chip, cu tot cu lunile de muncă fără pauză, dar cu bucuria omului care se trezește dimineața fericit cu ceea ce are de făcut în fiecare zi. Și un alt disclaimer: părul a fost flawless, ploaia l-a făcut adorabil.

radubadoiu_comedycluj8_party_web-8379


3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *