Stapanii lumii

Suntem stapanii lumii, uneori. Asta ne credem. Suntem sanatosi, in putere, singurele lucruri de care ne plangem e ca muncim prea mult, ca n-avem bani, cateodata, ca nu mergem in vacanta in Dubai, ci in Croatia. Unii dintre noi fac asta, desigur. Altii se plang ca n-au o masina mai buna, ca stau in chirie sau ca tre’ sa plateasca niste rate la banca. Uitam de familie, de prieteni, de oamenii dragi. Nu ca vrem, ci pentru ca ne prindem in viata.

Acum doua zile, o copila din Timisoara a murit la spital, legata de aparate. Avea 21 de ani neimpliniti. Era la facultate, cu vise, cu planuri de viitor, voluntara intr-o asociatie, iar in trecut facuse parte dintr-o trupa de teatru de liceu, una din trupele alea pe care eu le admir ori de cate ori merg la Ideo Ideis, festivalul de teatru tanar de la Alexandria.

Tatal ei e doctor si n-a putut s-o faca bine. Intr-o zi a avut febra, in ziua urmatoare a fost la spital, dupa inca o zi, in coma. Habar n-am ce a avut, nici macar nu e important. Sunt sigura ca si ea, in tineretea ei, s-a simtit, la un moment dat, stapana lumii.

Eu o cunosteam de la interviurile pentru workshop-urile organizate anul trecut. Imi amintesc exact ce am vorbit cu ea si exact de ce am evaluat-o cu o nota mica, desi acum imi pare rau ca am facut asta. Dar concurenta era mare si trebuia sa renuntam la unii copii. Daca as fi stiut…

Suntem stapanii lumii si atarnam de niste fire de ata. Am vrea sa facem mai mult, mai bine, mai cu pasiune, dar ne lasam prinsi de cotidianul asta absurd, plin de “ddl-uri”. De fiecare data imi promit ca o sa vorbesc mai mult cu ai mei, cu sora-mea, cu prietenii de-o viata si ajung in a-i suna o data la cateva saptamani, iar conversatia o termin cu “hai sa ne auzim mai des”. Ceea ce niciodata nu se intampla.

Intre timp, de cealalta parte a internetului, Arhi cel “rau, porc, nesimtit” (citez din niste clasici in viata) se lupta, impreuna cu acea minunata comunitate de comentatori ai blogului lui, sa salveze o viata. Doar ei, fara ajutor de la nimeni. Da, asta inseamna o comunitate, cand unul de-al tau e la greu, il ajuti. Eu sunt cititorul din umbra al Arhiblogului, dar vad ce se intampla acolo si nu pot ramane indiferenta. Poate cineva citeste aici, n-a citit acolo si hotaraste ca poate sa dea din putinul lui. Orice leu conteaza. Serios, chiar orice leu.

Suntem stapanii lumilor noastre si am putea fi mai senini. Incrancenarea duce la ura si ura trece dincolo de viata pamanteana. Unul de-al nostru s-a dus (exact) acum trei ani, una de-a noastra s-a dus acum (aproape) un an, dar unii pot fi luati de mana si tinuti langa familii. Suntem stapanii lumii doar daca vom sti sa ne unim si sa mai ajutam pe unul de-al nostru, fara sa-i uitam pe cei ce ne-au fost aproape si acum nu mai sunt printre noi.

Sunt momente in care urasc cum isi bate viata joc de suflete.


8 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *