Teatrul National Timisoara, problem?

La finalul anului trecut, mai exact pe 28 decembrie am fost la premiera The Full Monty, un spectacol in regia si coregrafia lui Razvan Mazilu, despre care am scris aici. Repet, spectacolul a fost extraordinar si nu are legatura cu ceea ce voi scrie mai jos.

Cu vreo 2 saptamani inainte de spectacol, am rezervat biletele online: locuri bune, la balcon, sa putem vedea de sus. Jos, la VIP-uri, nu mai erau locuri. Am rugat-o pe Alexandra sa mearga sa le culeaga de la casieria TNT, le-a luat, am fost fericita si asteptam cu nerabdare ziua cea mare. Cu vreo saptamana inainte de premiera, am mai luat 2 bilete, in alta parte, cadou de Craciun unor prieteni care veneau de la Bucuresti, locuri in loja (ca m-am si mirat ca am gasit locuri acolo, dar de la casierie mi s-a explicat ca erau oameni care renuntasera la rezervari).

Vine si ziua cea mare, la ora 18.45 ne-am infiintat in fata Operei din Timisoara. Desi spectacolul era anuntat ca incepe la ora 19, abia atunci ne-au dat drumul in sala. Si ne mai miram ca oamenii intarzie la spectacole. Am ajuns la balconul 2, acolo unde aveam locuri si..ce sa vezi: pai nu vezi, ca n-ai cum, in fata noastra, fi in fata noastra, trona un ditai reflectorul necesar spectacolului si, pe langa el, domnul care il manipula. Deci nu vedeam nimic, dar nimic. Iata, mai jos, niste poze facute cu telefonul, pentru exemplificare:

Am facut poze fara blitz, nu-mi permiteam sa deranjez actorii. Dar da, fix asta vedeam eu (si fetele cu care am mers la spectacol), din locul in care ma aflam.

Poate ca am fi stat sa ne chinuim acolo, in locul in care eram, daca piesa se juca in primii 3 metri de scena, insa foarte multe replici s-au jucat in spate, scena a fost foarte adanca si noi n-am fi vazut nimic nici daca domnul cu reflectorul disparea ca prin minune. Am ochit niste locuri la balconul 3, iar ca sa ajungem acolo a trebuit sa iesim din Opera si sa intram pe alta parte, pentru acel balcon are acces separat. Si, uite asa, am mai pierdut 15 minute din spectacol.

Doamna care ne-a ghidat spre balconul 3 ne-a explicat ca nu s-a stiut unde vor sta reflectoarele, ca decorul e nush cum, ca numeni nu s-a uitat pe planul salii si cate si mai cate. Va spun sincer, chiar nu mi-a pasat, mi s-a parut ca TNT-ul si-a batut joc de banii mei. Iar eu cred ca noi am fost norocoase ca am luat decizia sa ne mutam, insa am vazut oameni care au plecat in mijlocul spectacolului, din aceeasi cauza: nu vedeau nimic din locurile in care au fost asezati. Pot sa jur ca acei oameni nu vor mai veni la teatru pentru o vreme.

Daca oamenii care se ocupa de planul salii la Teatrul National Timisoara nu vor fi mai atenti pe viitor, sa nu se mire ca oamenii nu mai vin la teatru. E exclusiv vina lor ca astfel de situatii se creeaza si e pacat, unele spectacole sunt mult prea frumoase ca sa iti lase asa un gust amar.

PS: Prietenii din Bucuresti pe care i-am invitat la teatru sunt Razvan Baciu si sotia lui. Care nu au putut vedea spectacolul si au plecat. Cititi aici mai multe.

Tweet