Toamna se numara…biciclistii

Ne apropiem de sfarsitul lunii octombrie, deci e momentul ca Verde pentru Biciclete sa numere posesorii de “tzoacle” (asa cum le zicem la Sibiu). Bineinteles, se pare ca nici de data asta vremea nu tine cu noi, dar nici macar ploaia si vremea rece nu-i poate tine deoparte pe cei care se lupta an de an pentru construirea (sau marcarea) de piste speciale pentru biciclisti. In primavara, pe o ploaie mocaneasca si un frig patrunzator, am fost 1.000 de oameni.

Ceea ce ma bucura foarte tare este ca tot mai multi oameni aud de actiunea asta si vor sa participe. Aseara, de exemplu, mergand spre casa intr-un taxi, soferul vorbea cu cineva la telefon si incerca sa convinga omul cu care se conversa ca e bine sa vina si el duminica la pedalat. “Mergem vreo 10 din Aradului, hai si tu ca-i fain, luam si copiii cu noi.” Mai apoi s-a apucat sa-i explice omului de ce e important sa fie cat mai multi acolo. “Ma, eram pe bicicleta, si unul cu un Golf 4 mi-o taiat calea. I-am zis vreo cateva, boul s-o oprit si o inceput sa ma urle ca-s un sarac care n-are bani de masina si sa ma dau din drumul lui. Ca asa-s majoritatea, daca mergi pe bicicleta inseamna ca esti vai de capul tau. Apai tre’ sa mai invete si astia ca nu-i chiar asa si tre’ sa fim cat mai multi acolo.”

Da, asta spunea un taximetrist, azi noapte, unui prieten. Iar eu va spun si voua acelasi lucru: trebuie sa fim cat mai multi acolo, pana reusim sa convingem primaria sa faca piste in tot orasul. Si cu cat se numara mai multi biciclisti, cu atat mai repede se vor face.

Deci, duminica, pe 24, numaram biciclete. Ne vedem?


5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *