Am văzut GEOSTORM și nu regret nicio secundă

Geostorm_IMAX Poster Știți săptămânile alea în care nimic nu se leagă, deși tragi, faci, muncești, te agiți? Ei bine, la mine tocmai așa a fost săptămâna care (Doamne ajută!) se termină azi. Nimic nu mi-a ieșit cum trebuie, deși, spre final, „norii s-au mai răzbunat” și parcă-parcă a fost mai bin decât a început. În fine, că nu vreau să mă abat iar de la subiect (asta-i puterea mea secretă, să mă afund în subiecte colaterale; nu, nu m-ajută cu nimic).

Joi, în plină furtună profesională, am zis că hai să merg la GEOSTORM (Pericol global) (în IMAX Cinema City – Shopping City Timișoara), un alt film despre sfârșitul lumii powered by Hollywood, cu Gerard Butler în rol principal, Ed Harris și Andy Garcia în roluri secundare. Ce putea merge rău?

N-a fost rău deloc, dar depinde cu ce așteptări te duci. Că dacă vrei să vezi o capodoperă cinematografică plină de substanță, aștepți un festival de film sau dai o tură pe MUBI. Eu m-am dus cu singurul gând de a mă relaxa, de a mânca o cutie de popcorn și a râde împreună cu colegii de vizionare. Ceea ce am și făcut.

Îl recomand, mai ales pentru:

– scena în care tot Hong Kong-ul a explodat din cauza unor gaze naturale, transformând orașul într-un loc cu gheizere de foc mai ceva ca focul viu de la Andreiașu de Sus; bonus, scena cu Smart-ul făcând slalom printre gheizere

– Ed Harris și Andy Garcia și momentele în care îți aduci aminte că te uiți la filme în care joacă de când erați tineri și tu, și ei

– scena cu momentul în care un cățel e salvat de la moarte sigură de sacrificiul (aproape) suprem al personajului lui Gerard Butler

– toate scenele cu stația spațială Danezul, cu toate mașinăriile și tehnologia de acolo

E perfect pentru o seară în familie sau cu prietenii, e un film fără pretenții de capodoperă. Sigur-sigur n-o să vă pară rău dacă mergeți. Dacă vreți să vă distrați și cu un liveblogging de la film, aici un articol la care am râs tare.

Iar săptămâna viitoare merg să văd și Thor, dacă tot am intrat în jocul filmelor de IMAX.

Trailerul:


2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *