„Dreptul” de a cere
Mă întreb de multe ori cu ce drept cerem noi artiștilor socoteală pentru gesturile lor. De unde până unde avem vreun drept asupra acțiunilor lor? Cine ne-a făcut pe noi judecători ai vreunui artist și ai vieții lui profesionale sau personale?
Mi-aduc aminte o discuție nu mai departe de acum câteva luni în care un domn cu blog spunea despre o artistă că e o nesimțită îngâmfată că n-a vrut să facă o poză cu el după un spectacol. Ca și când asta ar intra în atribuțiile artistei, să facă poze cu oricine stă în backstage, la cererea oricui. Că doar artistul n-are voie să fie obosit, supărat sau să aibă un pic de liniște când își bea berea de după concert.
Lucrez în preajma artiștilor cunoscuți internațional de vreo patru ani și niciodată nu mi-a dat prin cap să întreb altfel decât asa dacă au chef de oameni: „dacă se poate și nu ești prea obosit/ă, te rog să-mi permiți să aranjez o întâlnire cu presa pentru 10 minute”. Sigur, având în vedere că misiunea mea e să se scrie cât mai mult despre eveniment, aș putea să fiu mai insistentă. Dar nu sunt tocmai pentru că intuiesc prin ce trec oamenii ăia. Cam care le e viața. Mereu pe drumuri, mereu cu dor de familie și prieteni, mereu cu casa în spate. Da, asta le e meseria, dar asta nu permite nimănui să aibă vreun drept asupra momentelor în care ei sunt în afara scenei.
Azi, altă năzbâtie citită pe internet mă face să cred că unii oameni nu mai au puterea de a discerne între „am acces la internet și îmi scriu părerea” și „am acces la internet și aduc acuzații grave oricui pot, pentru că așa am chef”. Mai exact, o tânără îi cere lui Paul Surugiu – Fuego să-i dovedească că își pictează singur tablourile punând un…clip cu el pictând. Trecând peste faptul că tânăra în cauză nu-și dă seama că Fuego n-are de ce să-i demonstreze ei ceva, acel articol e numai bun de acționat în judecată, cu reputația unui artist nu poți să te joci pe blogul tău așa, după cum ai tu chef.
Nu mai cereți artiștilor să facă lucruri doar ca să aveți voi cu ce să vă lăudați pe internet. N-are nimeni nicio obligație față de voi. Și mai ușor cu acuzele pe scări, s-ar putea să vă treziți cu niște procese de nu vă mai scoate nici mama diavolului din mâinile executorilor.
*Foto cu Al Jarreau de la JazzTM 2014 (mulțumesc încă o dată, Flavius), când ne-am întâlnit întâmplător după soundcheck.
Tweet
ar fi pacat sa o dea fuego in judecata. e doar un copil tampit, careia i s-a dat foarte.multa atentie pe baza faptului ca arata bine si cunoaste diversi prin agentii. sper ca, in prostia ei crunta, a invatat ca denigrarea, pe baza a ce ii screme mintea dimineata pe buda, nu e cea mai buna idee ca sa castige notorietate.
Dar cand in contractul artistei este stipulat ca dupa concert are 30 de minute de poze cu fanii si pe ea o doare-n cur pentru ca e mult prea beata sa mai faca asta tot domnul cu blog e de vina? Dar pentru ca artista isi turna pe scena, intre melodii, “cafea” de pruna la vreo 60 de grade dintr-un pet transparent si domnul cu blog a ales sa nu posteze filmul cu marlania asta, tot el e de vina? Dar cand artista care deja era manga si nu mai stia de ea a tinut treaz un hotel intreg si domnul cu blog i-a rugat pe ceilalti domni cu blog si doamne cu blog sa nu scrie si s-o faca de cacat pe marea artista, tot el e vinovat?
Dar ce mai conteaza, hai sa ne simtim bine si sa nu ne amintim de toate prostiile. Pentru ca atunci cand sapi, dai de noroi. Din ce in ce mai mult noroi.
Arhi, da, ar fi păcat să o dea Fuego în judecată, dar nu imposibil. Sper, totuși, că a învățat ceva din asta.
Sebi, atâta timp cât contractul nu a fost cu tine, tu nu ai de ce să „amendezi” chestia asta. Și dacă a fost un contract între tine și artist, îl rezolvi la judecătorie, nu pe Facebook.
Apoi, eu nu am zis vreodată de vreun vinovat. Vorbesc doar de un dram de bun simț, completat de o contemplare în oglindă, poate și de o reamintire – momente în care fiecare dintre noi i-a deranjat pe alții cu prezența.
Bun, da’ bunul simt e fix un “ce” negociat, nu-i ceva picat din cer. In Coreea e de bun simt ca performerii sa tot faca chestii pe care nu le-ar fi facut de buna voie, ci is strict ca “fan service”.
Idem, statul sa dai autografe poate fi interpretat si ca “bun simt” si ca “bunavointa extrema fata de public”. E o chestie care inca se negociaza, nu s-a batut in cuie inca.
n.b. Si fotbalul se joaca de catre fotbalisti in primul rand “pentru ei insisi”, mai ales in ligile inferioare unde nu vine nici dracu la meciuri. Da’ faptul ca totusi le este acceptat oamenilor sa intre pe stadion si sa asiste din tribune, este o acceptare implicita ca au dreptul moral sa discute performantele acelora de pe gazon.
Ce nu vrei sa faci public, nu faci in public. Zic si eu …