Fragilitatea oamenilor 2.0

În era vitezei și a comunicării pe toate canalele posibile, suntem din ce în ce mai dezechilibrați emoțional. Preferăm orice fel de comunicare, mai puțin aceea față în față, de care ne speriem constant. Noi, generația millenials de început (zic așa pentru că nimeni nu pare să se pună de acord ce e aia millenials, de fapt), care am trăit intens toate schimbările tehnologiei, trecând de la telefon cu cuplaj la două sau trei smartphones pe care avem toate aplicațiile posibile, ne simțim din ce în ce mai îndepărtați de relaționarea față în față.

Nici nu mai știm cum se face, de fapt. Ne place să ne ascundem în spatele tastaturii și să scriem mesaje. „Mi-e dor de tine” scris între o criză de plâns provocată de vreun e-mail de la client și una de râs cu oamenii din birou (cu care, de altfel, nu vorbim chiar atât de mult, chiar dacă lucrăm la 2 metri unii de alții).

Cred că ne e mult mai ușor așa. Cu siguranță ne e mai ușor să părem invulnerabili și neatinși. Ochii nu mint alți ochi, atingerile nu mint pielea, dar dacă putem să evităm asta, de ce nu? Mai bine ne îngropăm în mesaje și, în loc de gesturi, mai bine trimitem vorbe, sperând ca la celălalt capăt vorbele să fie percepute exact așa cum le trimitem. Dacă folosim cuvinte, sentimentele din glas nu se simt.

Vorbele scrise ne fac, de fapt, să părem altfel decât suntem. În vorbe nu există oboseală, bucurie, tristețe. Pentru a scrie niște vorbe nu e necesar să îți scoți pijamaua și să-ți aranjezi părul. Nici să zâmbești pe bune. Ai emoticoane pentru asta. Scrisul ăsta ne face exact așa cum vrem să fim: etern fericiți, fără probleme pe lumea asta, fără bucurii mari sau tristeți apăsătoare. Scrisul e așa cum vrem noi, iar dacă nu ne place, putem să ștergem. Suntem schingiuiți emoțional de vorbe scrise și nici măcar nu ne dăm seama de asta.

Viața nu e făcută pentru a fi ștearsă cu backspace. Viața e făcută din momentele pe care le petrecem unii cu alții, chiar și la telefon – pentru că în voce e mult din ceea ce suntem; zâmbetele se simt cu adevărat în vorbele noastre. Viața are ochi, nas, gură, piele și urechi, plus al șaselea simț, ăla care te face să te bucuri de tot ceea ce simți cu sufletul.

Nu vă mai fie teamă să fiți vulnerabili. Nu vă mai fie teamă să arătați ce simțiți. Nu mai fugiți de ceea ce se poate întâmpla cu voi, timpul trece și serios că nu mai vine înapoi. Făuriți clipe, ele sunt acelea care vă vor alina atunci când vin momente mai puțin bune. Îmbrățișați, priviți ochi în ochi, atingeți, e cel mai frumos lucru că noi, oamenii, putem să ne bucurăm de asta.

(O variantă de „Fragile” absolut divină)

Photo via Visualhunt

Tweet