De ce ma enervez io ca proasta
|Evident, pentru ca-s proasta. Sunt inconjurata de oameni care se plang intr-una, dar care nici nu fac nimic ca sa iasa din mizeriile in care au ajuns fara voia lor. Am mai vorbit despre asta, eu nu voi intelege niciodata de ce unii aleg sa se vaite, in loc sa puna mana sa faca ceva. Si daca acel ceva nu iese, sa se opreasca si sa faca altceva. Si tot asa, pana fac din lapte unt (adica sa dea din coate cat de repede se poate).
Io am zis de multe ori ca inclinarea mea spre oameni si spre nevoile lor o sa ma faca sa ma satur rau de tot intr-o buna zi si sa fiu extrem de insensibila. Ceea ce s-a si intamplat. Cand mai prind pe cate unul de asta care incepe sa se planga cum ca “viata e greu”, intru in “hibernate mode” si ascult fara sa ascult de fapt. In mintea mea se perinda chestii de genul “da’ nu mai gata odata?”, “oare daca-i dau acum una peste ochi, se opreste?” si tot asa.
Ma mai enervez si cand deschid televizorul, drept ii, destul de rar. Saptamana trecuta (sau acum vreo doua saptamani) am ajuns acasa, am deschis teve-ul si ce vad io la, atentie, “Happy Hour”: pe ucigasul Mihaelei Runceanu. Happy Hour? V-ati tampit? La cateva zile dupa aia, din nou teve, aceeasi emisiune: Lavinia Milosivici vorbeste despre fetita ei moarta. Tragic. Dupa ea urmeaza Moculescu, care vrbeste despre baiatul lui care a murit in accident de masina. WTF? Repet: Happy Hour? Am inchis televizorul si mi-am deschis pe laptop un episod dintr-un serial despre fantome, daca tot ii la moda.
Ma simt de multe ori de parca as juca in alt film fata de cei care ma inconjoara. Se intampla lucruri care sunt peste puterea mea de intelegere si ma gandesc ca nu vreau decat sa duc o viata normala, linistita, fara sa ma futa bata la cap toti nebunii care nu stiu incotro s-o apuce. Pentru ca poate si io am probleme, pentru ca poate si eu mi-as dori sa ma duc sa ma plang intr-o parte si-n alta, dar mie nu-mi iese niciodata cand incerc sa vorbesc despre ce ma doare. Si ma enervez ca o vita inainte de taiere ca io nu mai am cu cine glumi pe lumea asta, nu mai am cu cine sa rad, toti is gravi de zici ca le-o murit pe mare cel putin trei sfert din oamenii pe care ii cunosc.
Si, vorba ardeleanului invadat de extraterestri, dupa ce aia or carat in farfuria lor zburatoare tot ce-o strans omul intr-o viata: “No, ui, ma. No, sa nu-i baji in pizda muma-sa?”
Tweet
Happy Hour s-a tampit de tot. Imi placea emisiunea lui Maruta, dar la fel ca si in cazul lui Teo a ajuns un rahat. Asta n-o sa invite manelisti, dar vad ca ii arde de senzational…
Iti zic io, mai bine o carte, mai bine un serial sau un film… e mult mai liniste. 😛
De acord. Totusi indraznesc sa te intreb: ce te doare?
io vreau sa stiu la ce serial cu fantome te uiti :))) pup siiisss :*
Evident
Deci cred ca cea mai misto faza de cand sunt “acasa” este ca nu mai intalnesc decat putini oameni si aia pe alese. Adica tot mai rar ma intersectez cu toti ciufutii si nereusitii. M-am saturat si eu sa tot aud ca e greu, ca e naspa, ca nu sunt bani. Nu sunt? Mars la munca. Inca un job, incearca si altceva. MISCA. Dupa ce ai epuizat niste posibilitati, atunci vino si spune-mi ca e nasol si TE VOI CREDE.
Uff …
Unii oameni sunt depresivi, altii sunt plangaciosi…problema e ca reusesc de multe ori sa ma contagieze cu starea lor, asa ca ii evit pe cat posibil. In ultimii 7 ani nu stiu daca m-am uitat mai mult de 2-3 ore pe saptamana la televizor si pot spune ca mi-e grozav de bine asa. Aleg EU ce sa vad, ce-mi place, ce nu… Iar in ceea ce priveste oamenii de langa mine, intr-adevar multi prefera sa se planga decat sa actioneze. Eu stiu un singur lucru: daca vrei, poti. Parintii mei au salariul minim pe economie amandoi, dar nu s-au plans niciodata ca e greu. Muncesc, lupta, merg mai departe. Si nu pot spune ca ne-a lipsit vreodata ceva. Si accepta toate provocarile vietii cu zambetul pe buze, zi de zi. Si pot sa va spun ca nu sunt putine, si nici usoare.
Nu te ai obisnuit cu plangaciosii?
Hai sa-ti povestesc cum am renuntat eu la prietena mea din copilarie (pe care o cunosc de 12 ani, si am impartit bune si rele o perioada). Ea are 22 de ani, nu face nimic (nu lucreaza, facultatea particulara, dar de invatat ioc = bani pierduti), parintii ei, sunt ambii sanatosi, tineri, in jur de 40-45 de ani, au o agentie imobiliara care NU merge – nu fac nimic altceva, fratele tipei- 25 de ani, tanar, sanatos, nu face nimic.
Toti se plang, niciunul nu face nimic, si au o atitudine superioara fata de astia mai idioti si fraieri care muncesc 14 ore/ zi. Plus ca au si tupeul sa mi “reproseze” mie ca nu merit salariul pe care il castig, avand in vedere varsta mea. …. Si nelipsitul “tu ai avut noroc”
Deci… sa ne plangem zic 😀
@Tomata, mie mi se pare ca Maruta a devenit foarte nesimtit; inca nu stiu daca asa i se cere sau doar i s-a urcat succesul la cap;
@Moc, apai nu ma doare nimic in mod special, doar ca as mai rade si io cu oamenii din jurul meu;
@Sis, la Ghost Whisperer, tcmai termin sezonul 3 😀
@ala Lazy, ce laconic esti :))
@Dojo, din pacate is tot mai putini care chiar fac ceva; majoritatea se complace in situatia asta;
@Flori, parintii nostri nu se plang pentru ca asa au fost obisnuiti; unii au reusit sa transmita asta mai departe, altii au reusit doar sa-si tina copiii in puf si acum nu stiu de ce nu-s in stare sa se descurce singuri;
@Christa, nici nu vreau sa ma obisnuiesc cu ei; iar faza asta cu “ai avut noroc” ma scoate din minti si pe mine.
50 de ani de indobitocire colectiva can do that to people. 😛
ma gandeam eu ca te uiti la ghost whisperer 😛 vezi, daca ramai fara seriale si esti tot in trendul de fantome, uita-te la Supernatural 😛 pup sis :*