Cum am scăpat de pungile de sub ochi

4477455452_aa24246ee1_z Știu, clickbait în titlu, am să spun din capul locului că pungile de sub ochi nu au remediu-minune. Ca orice altceva pe lumea asta, pentru a scăpa de ele e nevoie de niște implicare și ceva mai multă muncă.

După ce vreo două luni am crezut că înnebunesc de nervi văzându-mi ochii umflați în fiecare dimineață, am purces la a mă documenta adânc despre problemă. Știam că vârsta e un factor serios, știam că fumătorii au cele mai multe șanse să facă aceste pungi sub ochi, dar mai mult nu prea. Am încercat destul de multe remedii pentru o afecțiune pe care specialiștii încă nu știu cum să o trateze eficient. Castraveți pe ochi. Pliculețe de ceai verde răcite. Apă rece/cuburi de gheață. Măști speciale pentru cearcăne. Aveau ceva efect, dar foarte puțin și foarte rar.

Așa că am început să citesc despre sistemul limfatic, pentru că am aflat că pungile astea au legătură cu drenajul limfatic, adică o circulație limfatică deficitară care face apa să se acumuleze în țesuturi, să se încarce de grăsime și să rămână la ochi sub o formă de hernie de grăsime (de aia sunt așa vizibile pungile astea).

Care sunt cauzele circulației limfatice deficitare: alimentație incorectă, stil de viață dezordonat, infecții, tramatisme provocate de intervenții chirurgicale, dezechilibru hormonal, stress emoțional și procesul de îmbătrânire. Bifez mai bine de jumătate din cauzele astea, mai ales că ultima jumătate a anului trecut a fost un carusel emoțional de mă și mir c-am rămas cu mințile întregi.

Ce-am făcut, mai exact, să scap de enervantele astea de pungi sub ochi:

– mai puțină sare în mâncare
– o alimentație cât de cât echilibrată (fără prăjeli, cu mâncare făcută la cuptor sau fiartă, cât de multă salată am putut, fără paste sau pâine)
– plimbări de câte 15-20 de minute în fiecare dimineață; cu cât mai frig, cu atât mai bine (nu alerg, că nu-i stilul meu)
– sport cel puțin 40 de minute pe zi (nu la sală, că nu-mi place; acasă, exerciții serioase în care mă folosesc de greutatea corpului)
– scrub pentru ten, o dată pe săptămână, făcut din o lingură de cafea, jumătate de lingură de ulei de măsline și jumătate de lingură de zahăr brut

Nu mi-au dispărut pungile de tot, nici nu m-am așteptat la asta, dar am rezultate destul de bune. Îmi pare rău că n-am făcut o poză înainte să încep programul ăsta autoimpus, ca să arăt diferența dintre înainte și după.

Așadar, nicio surpriză aici: dacă nu mai vreți pungi sub ochi, faceți mișcare și mâncați cât se poate de echilibrat. De stres nu scăpăm așa ușor, nici de îmbătrânire, dar putem face destule ca să ne fie mai bine pe termen lung.

Photo credit: RemcoBoerma on Visual Hunt / CC BY-NC-SA


5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *