Prietenii mei

Stand de vorba zilele trecute cu una dintre prietenele mele, mi-am dat seama ca i-am spus de vreo cateva ori cat de mult o admir pentru felul in care isi simte principiile. Pentru ideile pe care si le sustine cu fermitate si argumente si pentru increderea pe care o are in oameni si pentru fa[tul ca inca are incredere in dragostea care tine o viata.

Am inceput sa ma uit la oamenii din jurul meu. Sa imi explic eu mie de ce am prietenii cu unii si antipatii pentru altii. Unul din fostii mei sefi mi-a zis la un moment dat o chestie pe care am incercat s-o aplic: “inconjoara-te de oameni de la care ai ceva de invatat”. Drept urmare, absolut toti prietenii mei sunt oameni care au ceea ce-mi lipseste mie sau ceea ce am in cantitate mica.

Prietena mea din timpul liceului are o mare dragoste pentru oameni. E in stare sa lase tot si sa mearga sa ajute pe cineva care are nevoie. La 21 de ani a facut ceva de un curaj incredibil: a adoptat un copil, o fetita. Si a facut-o pentru copil, pentru ea si sotul ei, pentru a avea o familie. Nu a cautat recunostinta si creste copilul ala ca si cum ar fi al ei, chiar daca, intre timp, a venit pe lume copilul nascut de ea.Si o admir pentru curajul ei, pentru bunatatea si altruismul de care e capabila.

Prietena pe care o am de cand m-am mutat in Timisoara e mai workaholica decat mine (da, se poate si mai rau). Ambitioasa si extrem de inteligenta, a reusit in cativa ani sa devina unul dintre oamenii cei mai respectati din tara in domeniul in care lucreaza. Pana la 30 de ani a avut foarte multe probleme de sanatate pe care le-a depasit cu zambetul pe buze si cu incredere in ea si in capacitatile ei. A trecut cu bine peste toate hopurile, iar perseverenta si integritatea ei sunt deja proverbiale in cercul nostru de prieteni.

Prietenul meu care s-a alaturat orasului de curand este unul dintre cei mai puternici oameni pe care i-am vazut vreodata, chiar daca el nu-si da seama de asta. Dupa ce s-a trezit singur pe lume si dat afara din casa, si-a incercat norocul in alta parte, dar din nou soarta a fost impotriva lui: o iubita geloasa care n-a stiut sa-l motiveze si un oras de rahat (Bucuresti) in care s-a simtit intotdeauna un strain. Dar a avut curajul s-o ia de la capat, inca o data, ceea ce eu n-as putea sa fac niciodata. Eu am luat-o de la capat venind aici, iar pentru mine a fost cea mai grea decizie sa plec din locul in care traisem pana atunci…

Sotul prietenei mele din liceu este un om deosebit. Un cameleon din fire, s-a adaptat nevoilor familiei cu o usurinta de invidiat. Artist (cantaret, mai exact), a renuntat la pasiunea vietii lui cand si-a dat seama ca asta nu-l mai ajuta sa fie de folos familiei. Si nu e vorba de bani, avea o gramada de solicitari, dar asta il tinea departe de ceea ce iubea mai mult: sotia si fetita lor. Asa ca, brusc, a ajuns sa faca altceva cu totul, dar o face atat de bine incat cei care au facut scoala pentru asa ceva nu sunt atat de buni ca el. Am invatat de la el ca nu pot sa controlez totul in viata asta si ca, uneori, e bine sa te lasi dus de val.

Le multumesc prietenilor mei ca sunt langa mine, ca m-au invatat atatea. Pentru ca suntem suma oamenilor pe care ii intalnim in calea noastra si sper ca, datorita lor, acum sunt un om mai bun.

Tweet