A fi sau a nu fi…donator
|Citeam acum ceva vreme un studiu care arata ca Romania este pe ultimul loc in ceea ce priveste donarea de organe, cu doar un donator la un milion de locuitori. Un procent ingrijorator de mic, daca ne gandim doar la cei foarte multi care asteapta transplant de rinichi, sa nu mai vorbim de transplanturi de inima, ficat sau altele.
In Romania cred ca exista riscul ca medicii de urgenta sa nici nu stie ca ai semnat un acord prin care iti donezi organele, la noi inca nu e atat de computerizata reteaua incat sa afle instant ca pot sa te foloseasca (oricat de urat ar suna asta) pentru a salva vietile altor oameni.
Ce-mi veni acum cu donatul de organe? Mi-am amintit ieri, urmarind un film, de prietenul meu din Sibiu care a murit acum niste ani buni, din cauza unor complicatii la rinichi. Ma rog, povestea e mai lunga de atat, el avea rinichii blocati, a facut transplant, s-a indragostit de asistenta care a avut grija de el dupa operatie, a luat-o de nevasta atunci cand au fost convinsi ca nu respinge rinichiul, au facut un copil, insa problema de care suferea era prea grava si, la 7 ani dupa transplant a murit, o a doua interventie fiind inutila. Totusi, asta nu e o poveste trista, el spunea intotdeauna ca se considera fericit ca a avut timp sa-si faca o familie si sa se bucure de viata la maxim.
Eu as semna un acord de pentru donare de organe azi, daca as putea. Nu pot chiar azi, dar o sa merg si o sa ma interesez ce presupune asta, care sunt pasii de urmat si cand trebuie sa ma las de fumat ca sa pot fi “folosita” la intreaga capacitate.
Sunt curioasa, voi ati semna asa ceva?
Tweet
Deși ar putea fi considerat un subiect cel puțin macabru, cred că ar fi normal ca toată lumea să facă asta, pentru că nu ai ce face cu organele pe lumea cealaltă. O singură condiție ar fi ca trupul să fie totuși dat familiei, pentru o înmormântare creștinească,pentru că suntem totuși un popor religios, cel puțin superstițios dacă nu religios de-a binelea.
La ultima lege pe care am citit-o eu (dar ele se schimba), se tindea si la noi spre consimtamantul prezumat: adica se spunea ca persoanele care nu vor sa doneze trebuie sa se inscrie in Registrul national al persoanelor care refuza donarea. La un moment dat aparuse si reversul – un card de donator, nu stiu daca mai e in functiune.
In practica (si am fost la cateva prelevari in viata mea de rezident de chirurgie), intotdeauna trebuie acordul familiei. Lucrul cel mai important daca nu esti singur pe lume este sa iti faci cunoscuta dorinta persoanelor apropiate in asa fel incat acestea sa nu refuze daca, Doamne fereste, va fi discutata situatia.
Apoi nu orice medic de urgenta are de-a face cu un potential donator. Datorita unor aspecte tehnice (dotari, terapie intensiva, posibilitatea de a constata moartea cerebrala, de a mentine donatorul in aceasta stare etc), numai cateva centre de urgenta din tara ofera cu adevarat donatori, in general in orasele universitare.
Eu intotdeauna m-am gandit la chestia asta cu donatul organelor. De ce sa nu salvezi o multime de alte vieti daca tot e sa mori?
Apropo de asta, la americani, pe carnetul de soferi exista o inimioara pusa pt cei care isi doneaza organele in caz de accident major. Stii cumva, la noi e la fel? (e doar o curiozitate)
Si eu as semna si m-ar interesa si donarea de sange, mai ales ca am grupa 0.
Din pacate, timpul nu prea imi permite momentan si mi-e cam groaza de birocratie. Adica sper ca nu trebuie sa ma duc in miezul zilei si sa stau si la coada pentru donare de sange. Daca ar fi totul simplu, I’m in
Iosazaur, eu nu cred ca religia imi conduce mie deciziile. O alta chestie pe care mi-as dori-o e sa fiu incinerata, nu suport ideea de sicriu. Ma rog, nu vreau sa fiu morbida, dar cam asa mi-am facut eu planul
Olivia, eu o sa caut legea sa vad ce zice. Daca asta cu donatul organelor ar fi by default, eu m-as bucura.
Deea, la mine pe carnetul de sofer nu exista niciun fel de inimioara. Dar cred ca ar trebui sa intre si la noi practica asta.
Demonica, sunt atat de putini oameni care doneaza sange incat nu stai la niciun fel de coada. Pe incercate
Stiu ca se poate rezolva si la noi cumva asta, si eu tot am vrut sa imi fac, dar doctorita mea de familie (fosta) nu era deloc interesata sa ma ajute. Parca se pune si la noi ceva pe buletin, din cate tin eu minte.
Anyhow, am inteles ca pana la urma tot de familie tine, asa ca daca ei tin ca decedatul sa arate bine si sa fie on display, nu o sa doneze veci… Sau daca nu inteleg importanta donarii (ceea ce se si intampla in majoritatea cazurilor). Ar fi bine sa ia decizia fiecare pe cont propriu si sa fie batuta in cuie, nu sa se mai stea la parlamentari cu familia….
Oana, pai asta zic, daca eu semnez un act prin care zic ca-s de acord cu donarea de organe, scutesc familia de deciziile astea.
Totusi, nu inteleg de ce medicii de familie nu sunt mai interesati in a-si indruma pacientii in directia asta.
Ție nu, dar familiei tale da. Eu sunt ateu și totuși iau în considerare chestia cu religia, pentru că la fel, familia mea e creștină și cu siguranță, chiar dacă eu mi-aș da acordul pentru donare, ar fi complet împotrivă și ar face orice ca să nu mă ,,ciopârțească” medicii. E un hop greu de trecut, mentalitatea ortodoxă.
Familia mea va trebui sa se supuna dorintei mele. Daca eu semnez un act de felul asta, poate sa obiecteze oricine, e inutil. Nu stiu ce zic ai tai, dar ai mei vor fi total de acord cu deciziile pe care le iau, indiferent de religie si cutume.
Chiar dacă ești complet sigură că ai tăi sunt de acord cu decizia asta, te asigur că se vor schimba 100% în momentul decisiv, pentru că sub presiunea din acele momente nu au cum să nu cedeze și să treacă de partea cealaltă a baricadei. A fost un caz cu un băiat care a căzut cu motocicleta, a fost în stare critică la Timișoara 30 de zile, de-abia după 30 de zile au decis să îi respect dorința și să îi doneze organele, deși băiatul avea acte prin care se făcea donator după doar 3 zile de comă.
În Belgia este de fapt un opt-out. Deci da, tot ce este utilă, pot avea 😉
eu da. sa-mi ia tot ce e bun.
Iosazaur, discutam aiurea, ca pe messenger, pe un subiect care e clar: nu ma intereseaza parerea familiei daca EU semnez acel act. Asta e ideea. Imi iau executor, tot ce trebuie, ca sa fiu sigura ca decizia se respecta. In cazul de la Timisoara, medicii sunt imbecili. Daca exista executor, nu se intampla chestii de felul asta.
Si eu mi-as dori sa existe un mod clar si simplu de a-mi da acceptul pentru a-mi fi folosite organele.
La sange e si nu e gol. Depinde de perioada in care te duci. Poate sa nu fie nimeni, pot fi 50 de oameni. Sunt multi care doneaza sange pentru beneficii si de-aia nu poti fi niciodata sigur daca va fi sau nu coada. De mers, trebuie mers dimineata, ca (la noi cel putin) pe la ora 1 se inchide.
Crinutza, eu am fost de doua ori in ultimul an si a fost gol de fiecare data.
@ Eric Prenen
Si in Belgia, si in Austria, si in Spania si, cred, in Franta + Italia este “consimtamant prezumat” adica esti donator cu exceptia cazului in care optezi pentru altceva.
In realitate, insa, peste tot se vorbeste cu familia fie si pentru a afla daca nu cumva in timpul vietii ti-ai exprimat (fara sa legalizezi) dorinta de a NU fi donator. E o chestiune delicata donatul, din punct de vedere etic. Atunci cand nu exista familie sau apartinatori legali se merge pe consimtamant prezumat by default, fara alte precizari.
@losazaur
nu e chiar asa simplu; devii donator din momentul mortii cerebrale care e diferita de coma. Moarte cerebrala inseamna absenta traseelor pe EEG si absenta reflexelor de trunchi cerebral si trebuie atestata de cel putin 2-3 specialisti neurologi sau neurochirurgi
Poate motociclistul era in coma dar nu era in moarte cerebrala. La prelevare nu luam organele oamenilor care au sanse sa revina in viata…
Eric, I agree with Olivia here, family is always asked in this cases. But I think that an option will be a lawyer that will supervise, if needed. It’s a really delicate issue and I don’t know if romanians are ready to accept this practice very easy. Thank you for your comment
Eu am fost o singura data acolo si n-am apucat sa donez ca erau 30 de persoane cel putin.
A doua oara a venit muntele la mine :).
În Timișoare te poți înscrie în lista donatorilor de organe la Spitalul Județean, în clădirea unde se donează sânge. Sunt foarte puțini oameni înscriși, că nu promovează nimeni așa ceva. Nu durează mult.
Ca în cazul donatorilor universali de celule stem, trebuie să completezi o fișă cu o serie de întrebări despre ”cazierul” tău medical (adică dacă ai boli cronice, infecțioase, grave etc.) și despre obiceiurile tale sănătoase sau mai puțin. După care ți se ia puțin sânge din deget (câteva picături) pentru a-ți identifica grupa de sânge și ceva indici despre care eu nu mă pricep să vorbesc, că nu-s doctor.
Și asta-i toată birocrația: 15-20 de minute de completat niște hârtii și xeroxat un buletin. Singura parte mai puțin plăcută e că asistentele de acolo se comportă cu tine cam lipsit de maniere, bun simț sau orice alt atribut pe care-l înveți în lumea civilizată. Dar pentru o cauză nobilă, mai închidem și ochii.
Cristina, multumesc tare mult.
da as semna
DA, din toata inima! Eu am auzit ca pe cardul de asigurat (daca se va face) va trecut acordul/dezacordul posesorului de fi donator de organe. Daca afli mai multe informatii concrete, te rog, sa le faci publice.
Eu aş semna. Mă gândesc de câţiva ani la chestia asta. Ce drac să fac cu organele mele sănătoase pe cealaltă lume (dacă e şi aia)? Mai bine salvez alte vieţi.
Alexandra, asta zic si eu, dar are dreptate si Iosazaur cand zice de familia care poate impiedica asta…