Pentru totdeauna
Chestia asta din titlu e ceva ce nu mai cred. Credeam, la vreo 20 de ani, ca acest “pentru totdeauna” exista, e palpabil, poate fi atins. “Asa de mult imi place ce fac incat o sa fac asta pentru totdeauna!” “Ma iubesti? Te iubesc pentru totdeauna!” Parea atat de simplu. Nu erau doar vorbe, credeam in ele cu toata fiinta mea, eram absolut convinsa ca tot ce zic acum nu am cum sa incalc peste o luna sau trei ani.
Intre timp, viata s-a complicat. Sau mi-am complicat-o eu. In orice caz, am invatat ca “pentru totdeauna” are niste nuante neintuibile cand esti tanar si naiv. Cuvintele astea nu au durata atunci cand se alatura povestilor reale, cele traite cu bune si cu destul de multe rele. “Pentru totdeauna”, dar pana ma minti. Sau pana cand descopar ca, pe vremea de demult in care le rosteam, altele imi erau aspiratiile, dorintele, crezurile. Ca si alea se schimba, pe masura ce evoluam (sau se presupune ca evoluam).
Cel mai lung “pentru totdeauna” din viata mea implineste douazeci de ani in curand. E si singurul, deocamdata. Face parte din capitolul “best friends forever” si cred ca ar trebui sa se darame toti muntii din jurul nostru ca noi sa ne stricam prietenia. Oricat de grea e perioada prin care trecem. Oricat de mult dor niste lucruri sau oricare ar fi nemultumirile. E prea puternica aceasta legatura, sunt prea multe cele care o unesc.
In rest, “pentru totdeauna” s-a transformat in “acum”, maxim in “cateva zile de acum inainte”. Nu mai vreau ceva care sa dureze o vesnicie, dar vreau ca eu sa pot sa trezesc in cei de langa mine dorinta de a ma descoperi in fiecare zi, in asa fel incat sa ne trezim dupa douazeci de ani ca, desi schimbati, fascinatia a ramas si lucrurile importante nu s-au pierdut pe drum.
Suntem mici. Prea mici ca sa schimbam lumea, dar nu prea mici ca sa schimbam ceea ce nu ne place la noi sau in lucrurile pe care le facem zi de zi. Rutina, obisnuinta, acceptarea, resemnarea – sunt cuvinte care ar trebui sa existe in DEX, dar nu ca si coordonate ale vietilor noastre. Sa crestem, in spirit, zi de zi, sa ne descoperim altfel in fiecare dimineata, asta ar trebui sa fie adevarata provocare pentru fiecare dintre noi.
Imi place acest “acum”. Il traiesc simplu, fara intrebari existentiale, fara planuri. Ma arunc in el si-l las sa ma conduca, desi sper sa nu scap fraiele din maini. Dar, chiar daca asta s-ar intampla, as putea sa ma adaptez foarte repede la a zbura liber, fara oprelisti si fara plasa de siguranta.
Tweet
nu mai exista deja de mult pentru totdeauna.
Ceea ce exista, dupa parerea mea, este ca trebuie sa ne bucuram de perioada cand ajungem sa spunem pentru totdeauna. Indiferent ca este scurta sau ca este mai mult, ajungem sa spune cuvintele astea. Si nu inseamna ca nu le credem sau ca nu le simtim. Da, le simtim si le spunem dar in acelasi timp suntem constienti ca insemnatatea mot-a-mot a lor nu mai exista.
Si n-a existat niciodata, dupa parerea mea. E doar o alaturare de cuvinte, atat.
este inevitabil sa nu crezi ca ar exista… e logic si uman, dar, ca si o exprimare celebra: traim vremuri tulburi
Amin! O sa dau acest articol mai departe catre cateva persoane
never say never and never say forever
Orice minune tine trei zile.
Dorinta de a fi fericita mai ales daca iti doresti sa fie pentru totdeauna, atarna de un fir de ata. Totul se poate narui intr-o secunda fara ca macar sa poti realiza care a fost motivul de sa rupt vraja si nu mai tine pentru totdeauna.