The Reader
|Cand am vazut prima oara titlul, la concursul de pe Marele Ecran, mi-am zis ca “iar o fi unul din filmele alea fara cap-fara coada”, pe care Academia Americana de Film le tot alege pentru Oscar-uri in ultima vreme. Dar am ales sa-l vizionez, mai ales ca filmul e nominalizat la mai multe sectiuni (actrita in rol principal, cel mai bun film si regie).
Ceea ce voi scrie in continuare poate fi considerat spoiler.
Filmul e povestea unei idile mai putin obisnuite. O femeie matura si un tanar de 15 ani traiesc o vara torida, cu partide incendiare de sex presarate printre lecturile unor carti celebre ale literaturii universale. Kate Winslet e superba in goliciunea ei de femeie de 33 de ani (si cu o nastere la activ) si, cu toate ca scenele de sex sunt foarte explicite, are talentul de a le juca cu o pasiune care n-are nici o legatura cu sexul ca activitate fizica si o face in asa fel incat uiti ca e vorba de o dragoste interzisa, condamnata de societate si de cei care o traiesc, deopotriva.
Departe de a fi un personaj care iti provoaca sentimente frumoase, Hanna e mai mult decat o poveste a unui film: e o persoana credibila, intruchipata de o Kate Winslet mai schimbata ca niciodata (povestea se intinde pe o durata a 25 de ani). Eu una am oprit filmul de mai multe ori, din cauza starilor de nervi provocate de stupiditatea personajului, care, nu de putine ori a luat niste decizii cel putin idioate, dupa parerea mea.
Drama traita de Hanna este provocata de actiunile ei, de alegerile pe care le face. Reuseste sa influenteze viata tanarului Michael intr-un fel in care nu-l va afla niciodata, lasandu-se, la randul ei, influentata de actiunile tanarului ei iubit. Si ne arata noua cum greselile pot fi indreptate si ca niciodata nu e prea tarziu sa-ti atingi visul, oricat de dificil ar parea de atins. Pentru ca, in ciuda trecutului ei, Hanna e o femeie de o bunatate uimitoare, care isi admite trairile de la un moment dat al vietii ei cu o candoare de-a dreptul enervanta, care nu-si lasa secretul sa iasa la iveala, chiar daca asta o costa libertatea.
Am invatat multe din filmul asta. Poate invatat e mult spus, cert e ca The Reader m-a facut sa inteleg mai bine actiunile unor oameni din jurul meu. Poate ca orgoliul nu e un lucru atat de rau atunci cand il ai doar pentru a iti pastra spatele drept in lumea asta nebuna in care traim. Si poate pentru ca mi-a spus ca niciodata nu e prea tarziu sa simti ca traiesti…
Tweet
Da-mi voie sa aduc o corectie mica textului: Kate are la activ 2 copii, o fetita si un baiat.
Eu am vazut filmul aseara (dupa ce in prealabil, ramasesem paf la Revolutionary Road) si l-am intrerupt numai ca sa plang pe saturate.
Mie Hanna mi s-a parut o femeie extrem de simpla, prinsa in aberatiile unor vremuri oribile, imposibile. Mi-a placut ideea de personaj gri :), ceea ce a dat o si mai mare greutate iubirii nestramutate pe care i-a purtat-o toata viata the kid.
Iar Ralph Finnes are o privire de ar putea misca si pietrele.
Salutare FFD; multumesc pentru corectie; in rest, ca individualitati ce ne aflam, privim filmul cu subiectivitatea propriei personalitati. Ralph Fiennes e superb, intr-adevar, dar personajul lui nu are atata putere ca cel al lui Kate. Sau ca cel al lui Michael tanar. Dar…cum am zis, e un film care lasa loc de interpretare si asta il face deosebit.
multumesc de spoiler alert 😀 vreau sa vad si eu filmul candva :*