The Company Men sau cum ajungi din birou in sant

Aseara am vazut un film care m-a zdruncinat putin. Se numeste The Company Men si e povestea unor oameni care s-au trezit dimineata avand case frumoase, masini scumpe, vacante exotice si niste ipoteci imense, iar seara i-a gasit someri, fara speranta unui viitor profesional.

E un film despre criza care a lovit lumea incepand cu toamna anului 2008 si care, in America, a atins culmea pe la mijlocul lui 2009.

Nu vreau sa va stric placerea de a va uita la film, asa ca n-o sa-l povestesc. O sa insist doar pe o anumita parte din el, cea care m-a facut sa zambesc si sa admir oamenii care nu renunta. Unul dintre personaje (e drept, cel mai tanar dintre cei trei in jurul carora se tese povestea), dupa repetate incercari de a-si gasi o slujba care sa fie pe masura studiilor si anilor de experienta acumulati, decide ca trebuie sa munceasca ceva, orice, si se angajeaza muncitor necalificat la mica firma de constructii a cumnatului sau. Ajunge sa care saci de ciment, in locul dosarelor clientilor si sa bata cuie in loc sa trimita mailuri.

Cred ca tot ceea ce a insemnat criza asta pentru majoritatea dintre noi (si aici ma includ si pe mine) e descris perfect in filmul asta, care, de fapt, explica (hollywood-ian, ce-i drept) ce inseamna o mentalitate de invingator. Azi am primit un sut in fund, e ok, maine ma ridic si incep sa caut solutii pentru a-mi fi mai bine.

Sunt milioane de oameni care si-au pierdut slujbele datorita restructurarilor din perioada crizei. Dintre acestia, foarte multi s-au reorientat profesional, ajungand sa presteze niste munci pentru care erau supra-calificati, ca sa-si intretina familiile si sa plateasca facturile. Lumea se invarte in continuare, fara sa tina seama de dramele personale ale fiecarui disponibilizat.

Altii au ales calea mai usoara (zic eu) si s-au sinucis, lasandu-si familiile sa se preocupe de datorii. Iar altii, care au avut ceva bani stransi, s-au recostruit pe ei insisi, si au inceput afaceri mici, intr-o incercare de a reda echilibrul cererii si al ofertei.

E impresionant filmul si cuvintele nespuse din el. E emotionant felul in care unele familii raman unite in fata problemelor si altele se destrama atunci cand nu mai exista bani pentru a cumpara o masa de toaleta de 15.000 de dolari. E si mai trist sa asisti la drama unui barbat care sta sa bea in bar pana la ora 18, pentru ca sotia lui nu vrea ca vecinii sa afle ca a fost dat afara. Dar zambetul ramane pe buze atunci cand realizezi, ca privitor, ca nimic nu e imposibil si ca nu trebuie sa ai decat o singura mare calitate: sa crezi in tine si in viitorul tau. Si apoi sa pui mana sa muncesti.

Uitati-va, merita, parol.

Tweet