Umanitate de colțul străzii
|Dimineață, stația de tramvai plină de oameni. Întârziați, ca și mine, așteptam cuminți pe trotuarul special amenajat.
Vine un domn într-un scaun cu rotile. Handicap sever, picioarele la vedere, macinate de boală, o priveliște pe care nu ți-o dorești în fața ochilor nicicând; cu atât mai puțin într-o dimineața cu soare. Că așa ni-i firea, uneori închidem deliberat ochii la grozăviile din jurul nostru, ca să mai putem dormi noaptea; sau ne lăsăm trași în grozăviile vieții noastre, spunându-ne că avem destule griji care să ne tină treji.
“Dați-mi un leu. Să-mi iau o pâine.”, se aude din scaunul cu rotile. Omul încerca să-și facă loc printre cei de pe trotuarul îngust. Toți se trag la o parte, parcă ar fi venit ciuma. (la cum arătau picioarele omului, mai că nu-ți venea să-i condamni pe ăia de se trăgeau din calea lui) Nimeni nu se uita la el. Nimeni nu se uita în ochii lui. Nimeni nu-l aude. Toți avem ceva mai bun de făcut. Ba un apel brusc care ne ține ocupați. Ba un bilet care nu se mai dă găsit în geantă. Ba o mașină banală cu jante speciale care iau ochii. Orice, dar niciun ochi spre el, handicapatul.
“Mă, nenorocitule, nu ti-i rușine să vii să-mi ceri bani? Io am muncit toată viața pentru pensie!” Îngheț. Vorbele pline de ocară vin de la o doamnă albă-n cap și încruntată. Atât de incruntată încât mi se pare că toată răutatea lumii s-a ascuns in ridurile ce-i brăzdează chipul.
Ba da. Îi era rușine. A plecat capul. “N-am pensie, doamnă. N-am nimic. N-am pe nimeni.” Atunci doamna a mai tăiat o dată: “Ai pensia de handicapat, golanule. Descurca-te cu aia!”
Am vrut să o întreb ce rău i-a făcut omul ăla. Nu pentru că încurajez cerșetoria ci pentru că încurajez umanitatea. “Daca n-ai ceva frumos de spus, mai bine taci.” Asta aș fi vrut să-i zic. Și aș fi rugat-o să trăiasca dumneaei cu pensia de handicapat, de-o putea.
Să ne înțelegem: am prieteni în scaun cu rotile care sunt bine; fizic (cât se poate) și psihic. Au parte de sprijin. De prieteni. De familie. Nu-și plâng de milă, nu cerșesc, muncesc și-și fac viața frumoasă. Dar omul ăsta părea că n-are pe nimeni de partea lui; iar statul cu siguranță nu-i de partea lui. Nu mai are nevoie și de răutatea semenilor, deși se pare că doar asta i-a mai rămas.
Acea distinsă doamnă cu părul alb a intrat în tramvai însoțită de o tânără cu retard mintal (știu cum arată pentru că am trăit 15 ani din viață lângă un om cu așa ceva). Care tânără și-a luat câteva injurii pentru că a scăpat pe jos biletul de tramvai. “Proasto! Dacă vine poliția, eu nu te scap, n-au decât sa te ia!”
Atunci am înțeles că răutatea unui om e cea mai mare inchisoare a lui și nu aveam de ce să fiu supărată pe doamna. Supărarea mea nu are nici măcar o fărâmă din supărarea pe care această doamnă o poartă zilnic după ea. Iar asta e o adevărată pedeapsa.
Foto: Homeless by Shutterstock
Tweet
Eram ieri la facultate și așteptam cu o colegă să-și primească nota de la examen. În fața noastră era un grup de tineri străini – nemți, spanioli și mi se pare că sârbi.
Din ce am înțeles de la ei, tocmai își încheiaseră anul și se pregăteau de plecare. Erau toți cu zâmbetul pe buze, își luau rămas-bun.
Ceva mai încolo erau ceva colegi de-ai mei, mai mari cred, care, la fel ca cei străini, terminaseră cu examene, restanțele și se pregăteau să plece acasă, dar erau mult mai seci, mai triști, mai ursuzi.
Știu că am deviat un pic de la subiectul propus de tine, dar privind străinii și privindu-ne pe noi, mi se pare că suntem, în general, o nație de stresați și încruntați. Avem motive, nu zic, dar chiar așa urâcioși să fim? 😀
E plin de acrituri pe mijloacele de transport in comun.
Nici eu nu incurajez cersetoria dar chiar mi-e mila de de oamenii cu handicap sever.
Totul e relativ. …
Teodora, chiar asa santem niste nervosi si incrancenati….
O prietena avea strabism, si unii care nu o cunosteau spuneau ca e “retardata” sau arata ca una, e jurnalista la oras asta. Ce vreau sa spun e ca daca avea retard mintal fata respectiva nu avea nevoie de bilet in autobuz, se da abonament si la insotitorii persoanelor respective.