Amintirea unui 1 mai comunist

Nici nu mai stiu cati ani aveam. Poate 6, poate 7. Cel mult 8. Obiectul cel mai drag al perioadei era bicicleta Pegas pe care mi-o daruise bunicu-meu, cu care “ma dadeam pe-afara”, in ture de cartier. De acel 1 mai, ai mei hotarasera sa mergem la plimbare, toti cu bicicletele. La padurea Dumbrava, sa facem o tura de Muzeul Satului si apoi sa ne oprim pe iarba, langa camping. Sa mancam un mic cumparat de la motelul care in acea zi ar fi trebuit sa fie plin de sibieni in cautare de aer curat, ca de aer liber nu se putea pune problema prin ’87-’88.

Imi aduc aminte ca eram leoarca de sudoare cand am ajuns la Dumbrava. O fi Sibiul mic, dar cand il parcurgi jumatate pe bicicleta, la 7-8 ani, ti se pare imens. Ne-am trantit in iarba, langa biciclete, iar tata s-a dus sa cumpere mancare. A venit inapoi cu mici pusi pe cartoanele alea insipide, apoi s-a dus sa ia “un suc negru” pentru mine si niste beri pentru ei. Banuiesc ca berea era Trei Stejari, ca aia exista in Sibiu pe atunci.

N-am stat acolo foarte mult, intinsi in iarba. Si totusi, dupa atatia ani, amintirea acestui 1 mai e inca foarte proaspata. Poate si din cauza ca n-am mai avut unul asa, in familie, dupa aceea. Bunica-mea s-a imbolnavit, a aparut sora-mea si ai mei n-au mai avut timp de relaxare o vreme. Apoi eu am crescut si n-am mai vrut sa stau cu ei in zilele libere.

Iar ziua asta imi aduce aminte de o melodie, pe care am auzit-o la radio cand ne-am intors acasa, in acea zi:

Tweet