Aventuri de la oras

Am vrut masina, am masina. Sa-mi traiasca. Si sa nu-i moara motorul cand mi-e lumea mai draga. Amin.

Zilele astea am zappat youtube-ul, sa vad daca nu ma gasesc pe acolo, ca din cate stiu, benzinariile au camere de supraveghere montate la pompele de combustibil. Si daca nu m-au pus pe youtube, is niste prosti, ca s-ar fi distrat toata lumea la maxim si eu as fi postat aici doar un clip, fara sa mai fie nevoie sa povestesc.
Deci, fapte din viata: vineri dupa-amiaza am purces sa-mi iau in primire masina care n-a mai fost pornita de vreo 6 luni. Pentru ca uitasera de ea (nu ma intrebati cum, asa-s unii care au bani de-i enerveaza). Am stat io ce-am stat cu ea pornita, dar la o vreme a trebuit sa plec, in benzinarie, ca nu mai aveam benzina deloc. Am ajuns, mi-am parcat masina langa pompa (pe partea gresita, evident, ca doar nu mi-a dat prin cap sa ma uit pe ce parte e rezervorul) si m-am dat jos sa fac pe viteaza la pompa. Am tras io de furtunul ala pana cand am ajuns la buza rezervorului si da-i sa curga. Nu curge. Mai apas, nimic. La un moment dat, ma prind io ca panoul ala digital de langa pompa nu e pus de ochii lumii si merg sa ma dumiresc. Nu intelegeam nimic de acolo, astia de la Rompetrol au senzatia ca toti suntem absolventi de 4 facultati, 3 masterate si 2 doctorate. Eh, imi zic, mai incerc o data. In momentul in care trageam mai tare de funia aia, imi suna telefonul, era un client important si trebuia sa raspund. Imaginati-va ceva de genul asta: o femeie luptandu-se cu pompa, incercand s-o traga cu amandoua mainile pana in partea cealalta a masinii, tinand telefonul intre ureche si umar, cu geanta desfacuta prinsa de mana doar de o toarta. Bineinteles ca inevitabilul s-a produs, am reusit sa scap si pompa, telefonul si geanta in acelasi timp. Mi le-am adunat (mandra, bineinteles) si m-am dus intins la un nenea de la casa care se distra copios pe seama mea (da, il inteleg, eu as fi ras pana as fi explodat), care a venit si a pus nenorocita de benzina in rezervor. Am platit, am multumit, la revedere.
Masina fiind fara prea multa baterie evident ca nu a pornit, noroc cu acelasi nenea care s-a oferit sa impinga masina. L-a mai luat pe unul si hai sa pornim blestematia. Acum eu, in teorie, cunosc principiul pe care se porneste o masina impinsa: ambreiaj la podea, viteza a doua, lasi brusc ambreiajul si dai cheie in acelasi timp. In practica e al naibii de greu. Drept urmare, i-am dat domnului cel dragut cheia si i-am zis candid: “Ori o pornesti tu, ori aici ramane si va incurca toata circulatia, ca eu nu pot s-o pornesc”. Da, a pornit-o, iar eu n-am mai oprit-o vreo doua ore, asa, sa fiu sigura ca s-a incarcat de tot bateria aia. Mi-am plimbat toti prietenii, am fost sofer pentru toata lumea, iar acum sunt fericita posesoare a unei masini (cat de cat) functionale.
Plus ca, daca nu era ea, masina mea, cine mai avea minunata ocazie de a da zapada jos de pe ea, in fiecare dimineata? Si mi s-ar mai fi lipit mie mainile de volan, la -15 grade?

Tweet