Femeile shoferesc

Da, da, si eu sunt femeie, si eu sunt sofer, dar azi am crezut ca pun o bomba tuturor masinilor din Timisoara, conduse de femei. N-au nici o treaba cu prioritatea, cu bunul simt, cu nimic.
De la ce m-am luat? Pai am avut treaba pe la Tribunal azi. Si Tribunalul se afla in cea mai imputita zona a orasului, taman in Piata Unirii, unde sunt 10 de masini pe metru patrat. Dupa ce m-am invartit vreo 20 de minute sa gasesc un loc de parcare, la un moment dat il vad: un loc, liber, singur-singurel se scalda in marea de masini parcate care cum mai anapoda. Dau sa ma indrept spre el cand din fata vad ca apare o masinuta micuta, draguta, condusa de o domnisoara. Imi dau seama ca daca nu dau putin in spate, n-are nici o sansa sa treaca si, ca o draguta ce sunt (dau prioritate, las masinile sa iasa de pe strazi laturalnice, incer sa ma comport civilizat), ma retrag putin sa o las sa treaca. Cand colo, ea vroia sa vina mai aproape DOAR CA SA INTRE CU SPATELE IN LOCUL LIBER!!! Am crezut ca ies la ea cu levierul. A fost pentru prima oara in viata mea cand am simtit ca m-as putea transforma foarte usor in criminal. Am demarat in tromba, injurand cum n-am crezut ca voi fi vreodata in stare sa injur (n-avea nici un rost sa ma apuc sa ma cert cu ea, totusi, sunt o doamna) si am avut noroc sa gasesc alt loc, destul de repede.
Asa ca euforia obtinerii carnetului de conducere s-a transformat rapid in gandul asta: la ce dracu nu mi-am luat io o bicicleta?

Tweet