Cine-ar plati bilet?
|S-a terminat de-o vreme Vocea Romaniei, concursul care ne-a tinut cu sufletul la gura (hai, nu ma mintiti, macar o data, de curiosi, v-ati uitat sa vedeti ce-i cu emisiunea asta) si cu mainile pe tastatura, ca am innebunit Twitter si Facebook cu impresiile noastre, iar pe bloguri au curs rauri de cerneala virtuala. S-au creat prietenii, anitpatii, au fost certuri, felicitari, eu n-am mai vazut pana acum o emisiune concurs care sa mobilizeze oamenii in felul asta. Vorbesc de cei din online, desi stiu sigur ca majoritatea prietenilor mei s-au uitat si ei la emisiunea cu pricina.
Cred ca suntem cu totii de acord ca realizarea ei la ProTV a fost impecabila, pentru ca exista acolo o doamna, Mona Segall pe numele ei, care adapteaza formatele internationale cumparate de Media Pro. Doamna Segall e un producator atat de bun incat ma intreb daca n-ar fi buna de presedinte, ca sper sa n-o cheme careva sa fie consultat al unei campanii electorale, ca in Wag the Dog. Dar sa nu divagam.
Toti cei care au fost concurenti in emisiune sunt tineri cu voci remarcabile, talente de necontestat, aia e clar. Totusi, intrebarea care se punea aproape obsesiv de catre comentatorii onlinei era una singura: ati plati bilet sa-i vedeti pe cei pe care ii sustineti?
Dintre cei patru finalisti, cel mai des aud de Stefan Stan (castigatorul concursului) si Dragos Chircu. Stefan a plecat in turneu, la un moment dat, prin mai multe orase ale tarii, printre care si Timisoara. Desigur, am aflat dupa doua zile ca el a fost in Timisoara, pseudo-concertul fiind tinut la un restaurant din marginea orasului, care nu are un spatiu pentru activitati de felul asta si unde nu stiu exact cum a fost, pentru ca nu sunt nicaieri poze sau relatari ale evenimentului. Deci fail in toata regula, sper ca data viitoare cand vine sa fie macar intr-un club, daca nu se va putea intr-o sala de concerte.
Desi am fost o sustinatoare infocata a lui Stefan (am si zis cu mai bine de o luna inainte de finalul emisiunii ca o sa castige concursul) sunt extrem de dezamagita de piesa aia pe care a scos-o cu Alex Velea, care suna de parca ar fi special compusa pentru copii de 13-14 ani, ori nu asta a fost segmentul care l-a votat pe el in finala. Dar poate ca e numai impresia mea si, de fapt, piesa nu s-a scos ca sa inchida gura fanilor ce asteptau infrigurati primul single. Ceea ce ma face sa cred ca poate n-as da bani sa ma duc la un concert de-al lui.
Al doilea concurent de care tot aud e Dragos Chircu. Se pare ca cei de la Fratelli il apreciaza tare, ca l-au adus la revelionul bucurestean si am auzit ca a innebunit lumea pe acolo, ca oamenii s-au distrat excelent in timpul concertului lui. Am mai auzit si ca e de un bun simt si o modestie rar intalnita, genul ala de om pe care unde-l pui, acolo sta, care nu uita de unde a plecat si cati necunoscuti l-au sustinut atunci cand a avut nevoie.
Na, eu pentru baiatul asta as plati bilet de concert. Si se pare ca am ocazia s-o fac chiar vineri, ca vine sa cante la Fratelli Timisoara, care face Facebook Party au ajuns la 10.000 de fani pe pagina de Facebook si vor sa sarbatoreasca. Dragut, nu? Biletul e 15 lei. Voi ati plati sa-l vedeti in concert?
Tweet
Eu as da bani pentru Marcel Lovin sau pentru formatia lui, Compania 7.
Si de Stefan si Dragos mi-a placut, dar nu prin comparatie cu Marcel
Demonica, fiecare cu favoritii lui. Eu as vrea sa-l vad si pe Canaf, de exemplu, sunt mare fana si muzica pe care o canta el e dementiala.
Adevaru-i ca au fost multi concurenti foarte buni si foarte diferiti, departajarea facadu-se pur subiectiv. Ce mi-a placut cel mai mult la Vocea Romaniei a fost faptul ca am descoperit sau redescoperit o gramada de melodii foarte faine, pe care le am si acum in playlist-ul zilnic. Abia astept urmatoarea editie <3
Nu am urmarit nici macar o editie din emisiunea “Vocea Romaniei” dar am avut placerea sa-l ascult pe Stefan Stan, timp de vreo 8 ore cat a cantat la botezul unuia dintre nepoteii mei (vara trecuta), unde am fost placut impresionat de vocea si talentul lui, ulterior am aflat ca a castigat concursul “Vocea Romaniei” .
Va spun sincer, nu am mai auzit pe nimeni la nici o nunta/botez/onomastica/bal sa cante cum a cantat el…iar ca si caracter, pentru un muzician, nota 10.
eu merg la ada milea, deocamdata she’s the best in domeniul muzici, asta fiind binenteles doar o parere personala !
Eu as plati bilet sa-l ascult pe Dragos!L-am ascultat in club La Joya de Sf Ion,a fost o experienta speciala,Vocea lui Dragos a sunat impecabil,in ciuda sonorizarii,iar el a avut dispozitia de aface pe toata lumea sa se simta bine.Am plecat de acolo cu un sentiment de bine legat de artistul si omul Dragos Chircu si de cate ori va fi posibil voi fi in salile in care el va canta,platind,cu bucurie,biletul!
cu siguranta as plati un bilet (sau mai multe daca as avea ocazia) pentru a asculta super vocea Dragos Chircu…poate nu cu Save Me…dar canta super orice ar canta.
“…e de un bun simt si o modestie rar intalnita, genul ala de om pe care unde-l pui, acolo sta, care nu uita de unde a plecat si cati necunoscuti l-au sustinut atunci cand a avut nevoie.”…:) asa este..o sa-si deie lumea seama in curand (ma rog:))cine nu stie inca:D)Dragos, este un inger adevarat:)
Dragos Chircu are o voce senzationala!! Sa va bucurati de vocea lui maine seara!!
As plati sa-l vad pe Dragos in concert fara sa stau pe ganduri. Merita toti banii , cu siguranta nu-ti va parea rau daca te duci.
Daca te-ai informa putin inainte de a scrie poate ca ar iesi un articol mult mai reusit. Ce s-a intamplat in Timisoara referitor la Stefan NU a fost concert. Stefan s-a dus acolo in primul rand pentru a se intalni cu micuta Kassandra, fetita pe care a ajutat-o. Poze despre eveniment poti sa gasesti gramada daca intr-adevar te intereseaza, eu am peste 50 si nu sunt din Timisoara deci nu am fost la eveniment. Daca ai fi fost intr-adevar sustinatoarea “infocata” a lui Stefan ai fi stiut de eveniment pentru ca el a pastrat mereu legatura cu sustinatorii lui pe facebook. Referitor la locatie … chiar nu cred ca are importanta unde s-a tinut hai sa fim seriosi, putea sa fie si in gara, cine isi dorea sa il asculte s-ar fi dus oriunde … Piesa noua nu trebuia “sa inchida gura fanilor”, fanii lui ascula cu placere orice melodie ar canta … aceasta piesa a fost scoasa tocmai pentru a atrage si alte categorii de ascultatori, chiar si cei de 13-14 ani, ce ei nu au voie sa asculte muzica si sa fie fanii cuiva?? Ca nu iti place tie piesa este doar o problema de gusturi … si inca ceva … nu mai face comparatie intre concertul lui Stefan de la Timisoara pe care si l-a sustinut si promovat singur si concertul lui Chircu care s-a folosit de numele Fratelli … fa comparatie intre voci daca tot vrei si simti nevoia sa o faci … intre o VOCE intr-adevar a Romaniei si o voce buna dar extrem de comuna (a lui Chircu) … daca nu ar spune la radio cine canta Save me chiar nu as sti ca e Chircu … o zi buna
Felicia, ti-am aprobat comentariul doar pentru ca eu cred ca oricine poate avea o parere.
1. daca n-am stiut de concert, inseamna ca nu a fost promovat. A scrie pe o pagina de facebook cu 2 ore inainte de concert ca ai concert acolo, asta nu e promovare. Eu nu traiesc toata ziua cu refreshul pe pagina lui Stefan.
2. nu am facut comparatie intre voci, am povestit despre traseul muzical al celor care au ajuns cunoscuti datorita emisiunii.
3. data viitoare ma astept la un comentariu cu mai putine greseli gramaticale.
4. acesta este un blog, nu o pagina de stiri.
5. bravo lui Dragos ca a reusit sa isi faca un parteneriat care sa il avantajeze.
Si eu as plati sa-l vad pe Dragos in concert.Are o voce senzationala si poate,cu siguranta,canta orice gen de muzica.Il asculti cu placete de fiecare data.
1. repet, evenimentul nu a fost un concert in adevaratul sens al cuvantului spre deosebire de cel al lui Dragos. Si faptul ca te informezi de pe facebook nu inseamna neaparat ca stai toata ziua cu refresh-ul pe pagina cuiva
2. referitor la traseul muzical, sincer cred ca mai mult se aude de Stefan decat de Dragos si oricum e mult prea devreme sa vorbim despre asta
3. da-mi te rog un exemplu de greseala din textul meu …
4. chiar daca este un blog asta nu inseamna ca trebuie sa dezinformezi lumea
5. bravo celor din spatele lui Dragos ca s-au implicat (sa nu uitam ca el se chinuie demult sa intre pe piata muzicala si singur nu prea a reusit)
Nu ma intelege gresit nu am nimic cu tine sau cu faptul ca il sustii pe Dragos, fiecare e liber sa aibe propriile pareri. Observatiile mele au fost referitoare la faptul ca informatia transmisa de tine nu a fost tocmai corecta … Multumesc
Felicia, nu am transmis o informatie, am expus parerea mea vizavi de pseudo concertul lui Stefan. Nu informez lumea, nu e site de stiri. Vad ca e greu de priceput.
OK cum zici tu, te-ai blocat pe un singur lucru
Tot ceea ce scrii tu aici se cheama informatie pentru cel care te citeste, informatiile nu se dau numai la stiri … si apropo:
INFORMÁȚIE, informații, s. f. 1. Comunicare, veste, știre care pune pe cineva la curent cu o situație. 2. Lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitate a materialului de informare și de documentare; izvoare, surse. 3. Fiecare dintre elementele noi, în raport cu cunoștințele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicație a unui instrument etc.)
Ce inteleg eu din inversunarea ta e ca daca parerea mea nu coincide cu a ta, inseamna ca dau o informatie gresita. E amuzant, sa stii ca eu pot face asta toata ziua, ma ocup doar de blog si atat
Nu vreau sa fiu rautacioasa dar se pare ca tu nu ai citit prea atent ce am vrut sa spun eu in primul mesaj, cred ca ai fost mai preocupata de acele greseli gramaticale (pe care apropo nu mi le-ai zis, eram curioasa). Si daca tot esti online mai toata ziua pe blog, ai fi putut sa tragi cu ochiul si la pagina lui Stefan sa afli ce se mai intampla, asta daca intr-adevar te interesa. Informatia gresita a fost despre faptul ca ai afirmat ca nu exista poze sau relatari de la eveniment si eu te-am contrazis pentru ca sunt destul de multe. Nu pot sa afirm nimic referitor la evenimentul lui Dragos pentru ca nu sunt in tema si deaceea nici macar nu im dau cu parerea daca a fost sau nu asa de bine precum spui tu. Ce m-a amuzat pe mine e cum ai putut tu dintr-o “sustinatoare infocata” a lui Stefan sa ajungi sa platesti bilet pentru Dragos, tind sa cred ca nu ai fost asa de infocata precum sustii
Nici eu habar nu am avut de concertul lui Stefan, la tine citesc prima data. Din cauza domeniului in care activez sa imi fie rusine. M-as fi dus.
Si ceilalti au avut parte de concerte. Cristian Sanda a avut unul intr-un club din Bucuresti acum vreo saptamana. Impreuna cu el, au cantat si Canaf cu trupa lui, si Robert Patai… in plus, urmeaza sa apara melodia lui Cristi, cred ca in februarie, pe 1-2 se va filma videoclipul astept cu nerabdare, sper sa nu fie un fail ca cea a lui Stan, defapt sunt convins ca nu va fi ;))
deci LOL. la toti. la tot.
Bloo, a fost in 5 ianuarie, la restaurant Nora. No.
@SupaStar
Nu ai cum sa apreciezi o muzica buna chiar sa fi dispus sa platesti sa asculti pe cineva cu o voce frumoasa daca toata ziua faci aproximativ nimic decat sa-ti dezvolti limbajul inconfundabil de “messenger-ist” . Te rog, pe viitor sa-ti recalculezi pornirile de troll si sa “LOL-uiesti” cu prietenii tai .
M-as duce cu siguranta….De regula platim pentru micile sau marile noastre placeri…Si e o mare placere sa-l ascult pe Dragos live!
“Am mai auzit si ca e de un bun simt si o modestie rar intalnita, genul ala de om pe care unde-l pui, acolo sta, care nu uita de unde a plecat si cati necunoscuti l-au sustinut atunci cand a avut nevoie”.Imi place foarte mult descrierea asta, cred i se potriveste perfect lui Dragos. Si da, as plati fara sa stau pe ganduri ca sa-l vad si sa-l aud pe Dragos in concert.
La-m ascultat live pe Dragos Chircu, ce-i drept fara bani, iar impresia pe care mi-a lasat-o, trairea pe care am simtit-o, starea in care am cazut, nu se compara cu nici un al live pe care l-am ascultat in viata mea! Si ca sa raspund la intrebare, DA, as plati bilet zilnic sa-l pot asculta!!!
Categoric as plati sa vad un concert Dragos Chircu dar in Bucuresti, nu pot merge la Timisoara.Vocea lui este extraordinara si el trebuia sa castige acest concurs in mod normal.La fel as merge si pt Irina Tanase, o alta voce excelenta, gen Aura Urziceanu. Mi-au placut multi, de ex Liviu Teodorescu,dar nu as da bani pt a-i vedea. Cat despre prima piesa a lui Stefan, este jalnica, avand doar doua propozitii repetate la nesfarsit. Nici celor de 13-14 ani nu cred ca le place asa ceva. Desigur ca fanii lui il ridica in slavi pt orice dar piesa asta e un fiasco.
Referitor la Felicia, inversunarea ei este intr-adevar penibila. In finala au fost trei concurenti cu voci foarte bune si a castigat al patrulea cu o voce doar buna! Un timbru special nu este suficient, asa zicea Marius Moga care nu si-a intors scaunul catre Stefan la auditiile pe nevazute.
@George … nu cred ca ti-a cerut cineva parerea despre mine dar ca sa inteleg si eu, cu ce sunt penibila? Doar pentru ca avem gusturi diferite si ca nu am sustinut pe cine ai sustinut tu, asta ma face penibila? L-am ridicat eu pe Stefan in slavi cumva, am spus eu ca noua piesa este cea mai buna? Nu, am vrut doar sa corectez cumva niste afirmatii care nu erau tocmai corecte. Asta inseamna inversunare la voi? Ca imi doresc ca ceea ce se scrie sa fie obiectiv si corect? Da, l-am sustinut pe Stefan dar asta nu inseamna ca nu mi-au placut si ceilalti sau ca trebuie sa ii denigrez cu ceva. Ok piesa lui Stefan nu este cine stie ce, dupa parerea mea nu i se potriveste deloc stilul dar sa fim seriosi ca nici a lui Dragos nu este cine stie ce hit. Insa asta tine de gusturile fiecaruia si de cum percepe fiecare muzica, faptul ca avem gusturi diferite nu ne face pe unii mai penibili decat altii. Fiecare asculta ce vrea. Si la auditii s-au intors Brenciu si Loredana ceea ce dupa parerea mea spune mai mult decat faptul ca nu s-a intors Moga.
Cu siguranta as plati bilet sa ii ascult, dar cel mai sigur daca ar fi cu strangere fonduri pentru cineva. Oricum, sunt de acord cu tine, concertele nu sunt promovate destul.
@nebuloasa
Deși te-a lămurit deja Felicia cu privire la evenimentul lui Ștefan de la Timișoara, îți voi spune și eu câte ceva în calitate de fan devotat care a avut norocul sa-l întâlnească.
Ștefan a venit la Timișoara pentru a se întâlni cu micuța Kassandra Rotariu, fetita pe care a ajutat-o. Mini-concertul pe care l-a susținut i-a fost dedicat ei.
A cantat aprox. 2-3 ore; timp în care noi, fanii prezenți, am fredonat în unison hit-urile binecunoscute de la Vocea României și am dansat(alături de Kassandra, care ne-a uimit pe toți cu energia sa) în super ritmul pieselor mai energice(de ex. Proud Mary). Daca ar trebui sa descriu într-un singur cuvânt spectacolul din acea seara, as spune: extraordinar! Ștefan are o voce care TREBUIE auzita live. Nicio înregistrare nu-l va putea egala vreodată.
In pauze, lumea a venit la el să-i vorbească, să facă poze și sa ia autografe. S-a purtat cu toți ca și când i-ar fi cunoscut de o viata și i-ar fi fost prieteni buni. A dat câte autografe i s-au cerut(chiar și 2-3 pt cunostințele celor prezenți) și a făcut câte poze voia fiecare, chiar dacă ochii lui începeau sa se închidă automat din reflex, fiind expuși la atâtea blițuri toata seara. Mereu a pozat zâmbind și nu a respins pe nimeni(nici când țigara lui se consuma singura în scrumiera).
In acea seara care va rămâne definitiv în amintirea celor prezenți, Ștefan a demonstrat încă o data de ce ESTE Vocea României. I-am spus-o și lui și o voi spune de câte ori am ocazia: Îmi pare foarte rău ca nu am avut mii de euro sa-l pot vota. Ștefan merita oricât!
Poți găsi o mulțime de poze de la eveniment pe facebook, daca chiar te interesează.
Referitor la locație: restaurantul respectiv “din marginea orașului, care nu are un spațiu pentru activități de felul asta” a fost înlocuit cu un restaurant-pensiune destul de central. Eu nu sunt din Timișoara dar nu am întâmpinat probleme în găsirea restaurantului. A fost destul de încăpător pt toți cei aprox 200 de participanți.
In ceea ce privește promovarea evenimentului, Ștefan a scris cu o zi înainte pe pagina lui de facebook iar fetele din Timișoara au trimis pana și mass-uri pe messenger. Singurul mod în care l-ai fi putut rata ar fi fost sa nu-ți pese(ceea ce e de înțeles, având în vedere ca nu mai ești o susținătoare înfocată a lui Ștefan).
Ștefan va veni din nou în Timișoara în curând. Daca ai chef sa-l auzi, acum ști ce trebuie sa faci…
Despre piesa menita “sa închidă gura fanilor”: Cred ca vorbesc în numele tuturor fanilor devotați când spun ca ne place tare, tare piesa și am asculta cu plăcere orice melodie ar cânta Ștefan. You give me love a fost scoasa pentru a atrage și alte categorii de ascultători, care nu au urmărit Vocea României.