Damian Draghici, fratii tigani si Jazz in the City

L-am vazut prima data pe Damian Draghici la o emisiune tv. Cred ca la una a Mihaelei Radulescu. Era invitat acolo impreuna cu niste lautari tigani si au cantat dumnezeieste. Dupa emisiune, l-am gugalit si am descoperit ca in 2006 a castigat un premiu Grammy, alaturi de Paul Winter (de fapt, a fost guest artist pe albumul lui Paul, numit “Winter Solstice”).

Prima data (si singura, pana acum) cand l-am vazut live, a fost la Fatelli Timisoara, intr-o seara de vara a anului trecut, pe terasa. Recunosc, am avut un moment de descumpanire cand am vazut o scena plina de tigani intr-unul dintre cele mai fitoase cluburi ale Timisoarei. Si apoi l-am vazut pe el, pe Damian, omul care umple scena prin prestanta lui deosebita si care se intelege din priviri cu toti cei cu care canta.

Am dansat atunci pana la 5 dimineata. De fapt, am fost prima care s-a incumetat sa danseze, nici unul dintre cei de acolo nu ar fi recunoscut vreodata ca ritmurile muzicii tiganesti sunt pe placul lor. Am ajuns in fata scenei si una din tiganci a fost atat de fericita ca, in sfarsit, cineva se distreaza, incat s-a dat jos de pe scena si a inceput sa danseze cu mine. Dupa ea au mai venit doua si apoi, incet incet, oamenii si-au dat seama ca nu au nici un motiv sa nu se simta bine. Si, Doamne, ce frumos a fost.

Dupa concert, am dat mana cu el si am schimbat cateva vorbe. Cred ca n-am avut niciodata atatea emotii, desi cunoscusem oameni mari si de valoare pana atunci. Atunci mi-a spus ca proiectul Damian & Brothers e la final si ca pregateste ceva nou. “Dragostea mea a fost si va ramane naiul, sa stii”.

Si da, Damian Draghici se pregateste de concert, in Bucuresti, pe 12 noiembrie. Cu dragostea lui, naiul. Chinezu da invitatii si eu vreau sa fiu acolo, sa mai las o data muzica lui Damian sa imi intre in suflet.

Tweet