De ce nu mergeti voi la crashma, mama?

N-am fost niciodata cea mai linistita persoana din lume. Mi-au placut si imi plac chefurile, imi plac si noptile prin cluburi, din cand in cand. Poate nu asa mult ca acum 5-6 ani, de exemplu, dar nu zic niciodata nu unei nopti de dans. Totusi, cand vine vorba de a sarbatori ceva, prefer sa o fac intr-un cadru organizat (caruia ii spun “crashma”, indiferent de “stelele” locului ales) si nu acasa, unde ar trebui sa ma ocup de spalat pahare, farfurii, avut grija sa nu-mi arda cineva canapeaua cu tigara, chestii de astea. Sa nu mai vorbim de stress-ul cu vecinii, ca as putea sa-i deranjez cu muzica prea tare.

Singurul chef cu bubuiala pe care l-am tinut a fost atunci cand am implinit 18 ani. Inainte sa fac toate invitatiile, am vorbit cu toti vecinii (adica doua familii, casa in care stau ai mei are 3 nivele, ai mei stau la parter), sa-i intreb daca vor fi deranjati de putina galagie. Nu erau deranjati, in partea de casa in care dormeau era liniste, ca deh, casele construite de sasi sunt facute cu cap. In rest, nu era nevoie, nu mai exista case pe partea aia de strada, iar casele de vizavi erau nelocuite la acea perioada (si oricum e o distanta de aproximativ 200 de metri de la casa noastra pana la casa de vizavi; curte mare, de burghez). Chiar si asa, dupa 12 noaptea si dupa tortul anuversar am dat muzica o idee mai incet. Ca asa e frumos.

Cand m-am mutat in Timisoara, ma asteptam sa dau de chefuri la tot pasul, ma si pregatisem psihic pentru a rezista eroic in fata avalansei de muzica dintr-un oras universitar, mai ales atunci cand ma mutasem foarte aproape de complexul studentesc. N-a fost sa fie, din fericire. Studentii isi fac chefurile la ei in camin, in rest e liniste si pace. Ceea ce e bine, pentru ca eu prefer sa dorm noaptea, nu sa numar oi pe fundal cu muzica proasta.

Azi noapte, insa, unul din vecinii de la doua case departare a decis ca trebuie sa se sarbatoreasca acasa, cu toti prietenii. Frumos, ca afara e cald, poti sta in curte, la aer, poti chema mai multi oameni, mai ales daca ai vreo mama care sa stranga dupa voi. Partea proasta e ca a avut o instalatie de sunet care ar face sa intre in paman de rusine instalatia de sunet de la Fratelli, de exemplu, ca i-am vazut ieri dupa-amiaza carand vreo juma’ de ceas boxe si statii. Poate ca nici aia nu era rau, omul voia sa stie tot cartierul ca e ziua lui (la multi ani, vecine!), dar poate ca nu era necesar si un DJ cu microfon. Da, cu microfon.

Sa zicem ca as fi fost de acord si cu microfonul. Ca nu vorbea tot timpul la el, mai lasa si muzica sa cante. Dar cand au inceput sa urle ca o ceata de lupi infometati, mi-am pierdut rabdarea si am sunat la politie. La sectia 2, mai exact, unde am stat de vorba cu un domn politist plictisit, dar destul de interesat de ceea ce ii spuneam. L-am rugat sa nu le dea amenda, ca nu e cazul sa-i stricam ziua omului, sa nu le inchida muzica de tot, doar s-o dea mai incet si sa-i roage sa nu mai urle ca dementii. Ca sa intelegeti cam cat de tare se auzea de la doua case departare: eu, in pat fiind, cu geamurile inchise, auzeam absolut fiecare melodie, cu tot cu versuri si auzeam foarte clar; sa nu mai vorbim de basii de la care vibra toata casa.

In 20 de minute a venit politia la ei. Au reglat impreuna decibelii, chiotele s-au oprit, totul era bine. Inca se auzeam muzica, dar era infinit mai multa liniste. Sigur ca la fix cinci minute dupa ce au plecat politistii, rebelii beti au decis ca nu le pasa si au dat din nou muzica la maxim. Pentru nu stiu cat timp, ca deja aproape ma luase plansul de nervi, dar la un moment dat iar s-a oprit muzica de tot si banuiesc ca domnii politisti de la sectia 2 s-au intors sa vada daca totul e in regula, ca la a doua scadere de decibeli asa a ramas: mai incet.

Dupa muzica pe care am auzit-o, nu era vreun pusti care isi sarbatorea majoratul, ca aia era muzica pe care o ascultam eu cand eram la liceu. Deci clar ca vecinul a implinit o varsta care trece bine de 25 de ani. Drept urmare, nu inteleg de ce soarele nu si-a dus prietenii la o crashma, sa urle si sa chiuie acolo cat ii tin plamanii, sa se imbete publere si sa faca ce au ei chef. De ce a tinut neaparat sa-si streseze toti vecinii, pe ideea “e casa mea, ba, fac chef daca vreau”. Ca io mai inteleg un 1 mai cu gratar care nu ma lasa sa tin geamul deschis din cauza de fum si manele sau o zi calduroasa de toamna in care vin prietenii sa mai stea la un gratar in curte pana noaptea tarziu, cu acelasi fum si aceeasi muzica proasta. E ok, oameni suntem. Dar ce au facut oamenii aia aseara se cheama sfidare si comportament de “nu-mi pasa, traiesc singur in jungla mea”.

In alta ordine de idei, multumesc sectia 2 politie Timisoara pentru promptitudine. Sper ca sosirea politiei a doua oara s-a lasat cu amenda.

Tweet