Femeile, tot femei

As putea foarte bine sa incep un serial aici, pe blog, despre chestii intamplate sau auzite in tramvai. Oamenii-s o sursa inepuizabila de amuzament sau pus pe ganduri, depinde de situatie.

Urc in tramvai, spre casa. Ma asez pe un scaun si-mi pironesc ochii pe geam (nu stau cu ochii-n telefon cand merg cu tramvaiul, imi place sa vad orasul, chiar daca stiu pe de rost casele si copacii de pe drum); in spatele meu, o femeie tanara vorbea la telefon. N-am vrut sa trag cu urechea, dar vorbea destul de tare (de aia evit sa am conversatii importante la telefon in tramvai, oricine ar putea sa auda asa cum o fac eu de fiecare data).

“Sunt in tramvai, ca de obicei la ora asta, cand te sun. Voiam sa-ti povestesc despre intalnirea de sambata, cand am fost cu Sabin la Ramona si Marius. Ramona asta e exagerata. S-a certat cu Marius rau, de fata cu noi. El vrea sa-si cumpere un calculator de vreo douaj’ de milioane, ea nu e de acord. O inteleg ca nu e de acord, ca doar ea face mai multi bani decat el, dar nici asa, sa se certe cu el de fata cu noi.”

“N-as putea sa ma cert cu Sabin asa, sa ma auda toata lumea. Stiu ca noi nu suntem toata lumea si ca Sabin e prietenul ei de atatia ani, dar el nu i-a dat dreptate de data asta. Si nici eu.”

(deduc mai departe ca Sabin cu Ramona sunt prieteni de cu mult inainte sa isi cunoasca fiecare perechea)

“Da, tu, sunt numai prieteni, dar nu inteleg de ce l-a sunat sa se vada cu ea. Ca in ultima vreme ea mai mult a vorbit cu mine, nu cu el. Am incredere in el, stiu ca daca ar fi ceva intre ei mi-ar spune.”

(cateva fraze mai tarziu)

“O ia mama naibii daca face ceva. As putea sa-l sun si eu pe Marius, sa bem o cafea. Ce, eu nu pot? Oricum n-am stiut niciodata daca a fost ceva intre ei. Sabin zice ca nu, dar pe ea am mai vazut-o ca se uita asa, mai lung, la el. Stii tu ce vreau sa spun.”

“Nu am cum sa-i zic ca-s geloasa, ca nu-s. Daca i-as zice, cred ca s-ar enerva, asa ca mai bine tac. Dar imi dau eu seama ce-i cu cafeaua asta.”

Cand am coborat din tramvai, zambeam. Noi toate am avut, la un moment dat, cate o faza de nesiguranta data de conjunctura, oricat de mult ne-ar placea noua, femeilor, sa zicem despre noi ca nu suntem geloase. Din conversatia tinerei, am concluzionat asa:
– ne place sa spunem ca noi am reactiona altfel (asa cum credem ca e corect) in situatii in care niste femei se poarta ca nebunele; adevarul este ca atunci cand ne apuca nebunia…nimic nu mai e rational;
– ne place sa credem ca nu suntem geloase asa cum ne place sa spunem ca avem incredere totala in ei; in realitate, ne bagam singure venin in creier atunci cand “nu raspund la esemes” (si reciproca e valabila);
– nu exista scenarist la Hollywood mai inventiv decat o femeie care nu stie timp de cateva ore bune ce-i face iubitul;
– stim sigur ca nu exista prietenie stransa intre doi oameni de sex opus; fiecare dintre noi am trait la un moment dat o poveste cu un om cu care am fost doar “prieteni”, fie ca n-am vrut noi sau n-a vrut el (vorbesc despre prietenia stransa, aia in care el si ea se vad zilnic, isi povestesc cate in luna si in stele);
– in orice moment vrem sa demonstram prietenelor lui ca suntem mai bune, mai calde, mai intelegatoare, mai destepte si “uite, ce bine ii e cu mine”.

Avem o gramada de defecte si, chiar daca ne place sa ne aratam putin altfel in fata altora, tot e bine sa stim ca nu suntem perfecte. Macar atunci cand ramanem singure, doar noi si sufletul nostru.

Foto: Doubt by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)

Tweet