Forma bruta a unei frustrari
Iti vine sa musti din ce apuci. Sa te iei la tranta cu zeii, destinul, sau orice altceva iti mai ajunge in minte. Sa strangi pumnul si sa incepi sa lovesti cat poti de tare, cu ochii inchisi, fara sa-ti pese peste ce sau cine nimeresti.
Strangi din dinti, totusi. Iti tii si lacrimile si, foarte vesel, spui: “te rog sa nu te necajesti”. Nu stii cum poti sa spui asta si te simti cea mai ipocrita persoana de pe pamant. Ca-ti vine si tie sa injuri, sa urli, sa dai cu toate de pamant. Iti mai pui un zambet in voce, fortat, dar il pui, pentru ca trebuie sa fie acolo. Asta in timp ce pumnii raman inclestati si unghiile incep sa-ti sfasie carnea din palma.
N-ai ce face si stii ca n-ai ce face. Nu poti schimba nimic, totul se intampla aici, acum, in acest moment si o eventuala schimbare, de-a fi sa vie, dureaza ani. Multi. Zeci. Nu, acum nu se poate schimba nimic. Nu-ti ramane decat sa incurajezi, sa spui cuvinte care speri sa faca din ceea ce e mai putin decat e, de fapt.
“Hai, ca imediat ne vedem.” E singurul lucru coerent ce-ti mai iese pe gura pentru ca stii ca aduce putina alinare. “Da, ne vedem, dar sa nu-mi iei cadou, da?”
Tata implineste 60 de ani chiar in ziua de Paste. Azi si-a depus dosarul pentru pensie si a aflat ca, dupa 40 si ceva de ani de munca (din care jumatate cu munca de noapte sau in week-end), pensia lui va fi de maximum 670 de lei.
Foto: Elderly Hands by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)
Tweet
Stiu cum te simti … trist!
Tata a fost foarte deprimat cand a intrat in pensie, a muncit peste 40 de ani, si-a dedicat toata viata jobului, a fost acolo zi, noapte. Imi amintesc ca in timpul Revolutiei, ne-a lasat in casa si a plecat sa apere institutia pentru care lucra.
Nu e doar trist, e revoltatot. Si mama mea are aproximativ aceeasi pensie. Cu asa o suma traiesti la limita subzistentei.
Si atunci cum sa-ti mai pastrezi demnitatea?
Claudia, si mai trist e sa stii ca nu poti face nimic sa schimbi ceva.
Mihaela, tata abia asteapta pensia. Are planuri de mers la pescuit si ne chinuie pe toti de vreo 2 ani cu uneltele pe care le tot vrea
Andrei, din fericire, nu e singur. Dar da, ai dreptate. E atat de trist ca a-ti cere drepturile a ajuns sa fie o umilinta.
Nu vreau sa par rautacios, desi am 20 de ani si putin ,eu m-as simti erou sa apuc 60 de ani avand in vedere ca parca totul cade.
Cat despre pensie, ei stau oarecum bine, stiu persoane care abia pupa pensie de 300 de lei…
off, am zis ca e vreo veste trista, gen un cancer in familie. Atunci as fi inteles “frustrarea”. Asa cum eu am simtit o usurare la sfarsitul articolului, ca e “numai asta”, asa poate si voi ar trebui sa reganditi lucrurile. E bine, e sanatos, are copil care sa-l sprijine la batranete….Bucurati-va de ce aveti, cat mai aveti…