Ganduri despre Satriani si un “guest post”

Stiam despre concertul lui Joe Satriani de la Bucuresti inca de prin ianuarie. Tot cam de pe atunci stiam ca n-o sa pot ajunge. Era imediat dupa conferinta PRbeta si exact inainte de un alt eveniment la care muncesc cu drag. Sa intelegeti, pentru mine Satriani e Dumnezeu la chitara, iar in pagina “Despre” de pe acest blog declar ca unul din visele mele e sa-l vad live.

N-a fost sa fie, de data asta. Am fost mai mult decat trista. M-am simtit frustrata, munca “de acasa” ar trebui sa-mi permita sa imi iau niste pauze. Sa pot sa fug sa vad lucrurile care-mi fac bine, concertele pe care mi le doresc, spectacolele care-mi plac. Din pacate (sau din fericire, ca intotdeauna exista o parte buna in orice lucru pe care ai putea sa-l consideri nefericit), contractele semnate si promisiunile facute m-au tinut departe de visul meu. Repet, de data asta. Pentru ca Ruxa, care m-a sunat in timpul concertului sa-l aud pe Satriani cum canta “Always With Me, Always With You”, mi-a spus asa: “Nu te mai necaji, o sa mai vina. A fost sold out, deci sigur il mai aduce cineva.”

M-am bucurat mult de gandurile oamenilor care au fost la concert si au stiut ca mi-ar fi placut sa fiu acolo. Am primit mesaje cu inregistrari, telefoane de la concert, ganduri bune pe Twitter, deci foarte multa lume s-a gandit sa mi-l aduca pe Satriani acasa si le multumesc tuturor din suflet. Iar Cristi chiar mi-a trimis un text, pentru mine si pentru toti timisorenii care ar fi vrut sa-l vada pe Joe Satriani (sau oricare alt mare artist venit in concert la Bucuresti), dar, dintr-un motiv sau altul, nu au putut.

“Au trecut trei zile de când am fost la concertul lui Satriani. Care a fost minunat! Bine, ştiţi cum e, sunt subiectiv ca un român ca tot chinezu 😀 Dar vaaaaaaaai ce mi-a plăcut…

Înainte de concert, am văzut că Nebuloasa îşi exprima dezamăgirea că nu poate fi prezentă la concert. Aşa că m-am oferit, ca un adevărat gentleman de cartier care sunt, să îi fiu corespondent special la concert. Ea a acceptat şi uite cum de am vajnica onoare să apar pe acest prea-frumos blog.

Despre concertul în sine mi-e foarte greu să vă povestesc lucruri. Pentru că nu aş fi ceea ce trebuie. Pentru că Satriani pentru mine este The Chitarist. Aşa că nu am ce zice decât atât: MINUNAT! Puteţi vedea la alţii cum a fost, care nu sunt aşa talibani ca mine 😀

Dar aş vrea să profit de ocazia prilejului (cât de tare a fost Uritescu în „Noi, cei din linia I”…) pentru a transmite un mesaj celor din Timişoara, pe care îi mai văd, din când în când, că se uită cu invidie la ce se întâmplă prin Bucureşti – inclusiv concerte – şi declară că ne invidiază. De fapt nu doar un mesaj, ci trei. După cum urmează.

Mesajul 1. Dap, aveţi dreptate să ne invidiaţi. Unul din lucrurile foarte faine din Bucureşti este că avem, precum o şaormă, di tăti.

Mesajul 2. Nu lăsaţi această invidie să fie tot ceea ce vedeţi şi simţiţi. Dacă îmi permiteţi o parabolă, uneori ne tot uităm peste gard la răsadurile vecinului şi atâta ne tot uităm şi ne uităm încât uităm (vă rog admiraţi jocul de cuvinte) de răsadurile noastre. Care, de multe ori, sunt le fel de frumoase ca cele ale vecinului. Şi, uneori, maigustoase.

Mesajul 3. Când vă mai exprimaţi invidia , vă rog să vă gândiţi că există cel puţin un om în Bucureşti care se gândeşte cu cel puţin la fel de multă invidie că voi aveţi PRbeta sau Gărâna aproape. Plus alte alea care se întâmplă la voi şi nu în Bucureşti.

Vă pup. Şi mi-e niţel dor de o plimbare prin Timişoara. Apropo de lucruri pentru care cel puţin un om din Bucureşti vă invidiază…”

Multumesc tare mult, draga Cristi. Si pentru noi, cei ce n-am ajuns la concert, un cantecel vesel sa cantam.

Tweet