Din hoteluri adunate

De data asta de bine si am un motiv intemeiat: m-am saturat de abordarile astea foarte cinice din filmele romanesti, in care hotelurile tarii sunt prezentate ca fiind darapanate, cu receptioneri libidinosi care n-au auzit de “customer care”, cu o atitudine servila la vederea unui turist strain care le calca pragul. Eu am bantuit prin destule hoteluri romanesti in ultimii trei ani si pot sa va spun ca serviciile si grija pentru client sunt tot mai vizibile de la un an la altul. Toate intamplarile sunt adunate din vizitele intr-un singur lant hotelier (si nu, nu m-a platit nimeni sa le scriu). Acestea fiind zise, sa purcedem.

Octombrie 2010. In vizita la Sibiu, cu unii dintre colaboratorii mei de la acea vreme. Eu nu stateam la hotel (ca doar eram acasa), insa toate activitatile mele erau legate de motivul vizitei la Sibiu. Seara, la hotel, dupa cina, unul din cei cu care am venit, a inceput sa toarne in el vin cu nemiluita. Programul restaurantului din hotel era pana la ora 23.30, se facuse deja 1 noaptea si ospatarii stateau linistiti, fara sa grabeasca pe nimeni. Fara mutre acre, fara subtilitati, doar stateau si asteptau sa le mai cerem ceva, daca avem nevoie. “Domnul” care bea la vin de parca n-ar mai fi existat ziua de maine incepuse sa vorbeasca din ce in ce mai tare si, la un moment dat, prins intr-o discutie haotica, urla de-a dreptul. Ospatarii, la fel de calmi. La o vreme, unul dintre ei se duce spre domnul cu pricina si il roaga sa vorbeasca putin mai incet, moment in care asta se ridica si incepe sa arunce cu scaune, ca lui nu-i zice nimeni ce sa faca, ca stie cine-i el? (nu era nimeni important, fiti fara grija) Si urla si tipa si face scandal, pana la urma il potolim, il trimitem la culcare, ne cerem scuze personalului si mergem si noi in ale noastre. Ziua urmatoare am avut parte de aceeasi grija, parca nu se intamplase nimic cu doar cateva ore inainte. Ah, si restaurantul arata impecabil la ora micului dejun.

Tot 2010, noiembrie, Oradea. Aceiasi colaboratori. Masa mare in salonul de mic dejun, serveam pranzul separat de ceilalti oaspeti ai hotelului. Meniul fusese prestabilit sau, cel putin, asa trebuia. In realitate, meniul nu se trimisese corect, iar ceea ce trebuia sa fie la masa de seara se afla acum, in fata noastra, la masa de pranz. Scandal, alea, astia de la hotel calmi: “uitati aici ce ne-ati trimis”. Vacarmul se potoleste, vine bucatarul, ne spune ce are gatit si in 20 de minute mancam deja ceea ce trebuia sa mancam de la bun inceput. Pana am terminat primul fel, a fost gata si al doilea si toata lumea a fost fericita.

Mai 2012, Sibiu. Fara colaboratori, dar cu treaba, cazata la hotel, ca se mai intampla si de astea, chiar daca teoretic sunt acasa. Ajung absolut lihnita de foame, pe la ora 14. La ora 14.50 aveam o intalnire importanta. Pana m-am cazat, am urcat in camera, m-am schimbat, am coborat, se facuse deja 14.15. Merg ata la bar si intreb daca sandwich-urile din meniu se fac repede. Hotelul era plin ochi, barmanul imi zice ca dureaza vreo 20 de minute, deci clar n-aveam timp sa mananc (mananc foarte incet). Ma resemnez, ii cer o cafea si ma asez la masa. In 2 minute vine cafeaua, insotita de un croissant si doua bucati de chec. “Stiti, nu mai am nimic altceva in bar, s-au terminat toate dulciurile de la micul dejun. Dar poate va cad bine astea, sa va mai tina pana va terminati intalnirea si apucati sa mancati ceva.” Aproape ca m-am ridicat sa-l pup, atat de tare m-am bucurat. Ah, si nici nu m-a pus sa platesc ce-mi adusese in plus. “Lasati, e vina noastra ca nu putem sa facem sandwich-urile mai repede. Macar asa sa compensam.”

Iulie 2012, Bucuresti. Eram, deja, de doua zile in hotel. Coborasem la o cafea, cu laptop-ul, si ma pusesem la masa la care statusem si in zilele precedente. Vorbeam la telefon si-mi doream cu disperare o cafea. La un minut dupa ce m-am asezat, domnisoara de la bar (care fusese “de garda” de cand ma cazasem eu in hotel) vine cu o cafea, lunga, fara lapte si cu zahar brun. Isi amintise cum beau cafeaua si si-a dat seama, cumva, ca am nevoie de ea. O lasa pe masa, se uita ma mine si sopteste: “E bine?” Cum naiba sa nu fie bine, era minunat.

Pentru toti acesti oameni, eu eram un oaspete in hotel si am fost tratata ca atare: cu grija si consideratie. N-a contat cu cine am venit, pe cine am reprezentat, ca nimeni nu-si incarca memoria cu lucruri de astea. Am ales doar patru momente, desi am mult mai multe experiente de bine in lantul acesta hotelier, adica lantul Continental (care e format din hotelurile Continental, Ibis si Hello – in Bucuresti)

Si ca tot vorbim de ei, in timp ce scriam acest post, am vazut ca au o oferta foarte misto pentru festivalul Jazz&More de la Sibiu (4-7 octombrie). Asa ca, daca va bate gandul sa mergeti la festival, profitati de oferta, ca e tare convenabila.

Si poate-mi impartasiti si mie experiente de bine de prin hotelurile tarii. Ca pe alea de rau le stim cu totii.

Tweet