Maria, iarta-ne

Vin de la un concert pe care il astept de mult in Timisoara: Maria Raducanu. Ar fi trebuit sa cante cu Sorin Terinte (un pianist minunat), insa azi pe la pranz am aflat ca Sorin nu mai vine. In schimb, solutia de ultim moment a fost Pedro Negrescu, contrabasist, om de jazz, muzician exceptional. O solutie mai mult decat potrivita. Am asteptat cu nerabdare inceperea concertului, vocea linistitoare a Mariei, cantecele ei atat de frumoase. Cand si-a inceput concertul mi-am pus un zambet pe fata si am sperat ca o sa ma pot lasa purtata de muzica pe care ea o face, de fiecare data altfel si, totusi, la fel.

N-a fost sa fie. Pentru ca inca de la a doua piesa, mojicia si nesimtirea au fost la rang inalt. Porto Arte, caci acesta e locul in care s-a tinut concertul, a fost umplut pana la refuz de melteni care au crezut ca Maria Raducanu e o cantareata care sta intr-un colt de crasma si isi canta ea piesele, in timp cei ei vorbesc, rad si isi comanda mici. Si bere. Care au avut senzatia ca femeia aceea e pe scena ca sa le cante lor asa, pe fundal, in timp ce ei isi dau “five-ul” si se hahaie ca niste ciobani pe camp.

Nu mi-a fost in viata mea atat de rusine cum mi-a fost in seara asta, la acest concert. Pentru ca si eu eram publicul acestei doamne care si-a dat sufletul pe scena, cantand exact asa cum m-am asteptat de la ea: fara cusur. (La sfarsitul concertului aveam sa aflam ca e foarte racita si ca vocea ei sufera foarte tare dupa acest tur de forta printre octave)

Au fost acolo oameni de la care ma asteptam la alta atitudine. Oameni maturi, imbracati frumos, ce pareau pregatiti pentru asa un concert. M-am inselat amarnic, a fost cea mai proasta adunatura vazuta de mine vreodata. Niciodata, nici macar in pietele oraselor, pe la festivalurile berii sau vinului, nu am vazut atatia cretini adunati laolalta.

Doamna Maria Raducanu, sa ne iertati ca nu am stiut sa apreciem ceva ce, probabil, nu vom mai vedea prea curand. Sa ne iertati ca n-am stiut sa ne bucuram cum trebuie la o piesa cantata magistral in portugheza. Poate data viitoare ar trebui sa luati in considerare “Ai se eu te pego”, ca se pare ca oamenii numai la portugheza din piesa asta reactioneaza.

Mi-a fost rusine ca sunt timisoreanca, mi-a fost rusine ca nu am mai putut sa merg la Maria dupa concert, sa o felicit si sa povestim putin, asa cum era planificat. Ea e o doamna si stiu ca m-ar fi primit langa ea cu zambetul pe buze, dar eu nu am putut, pur si simplu. De jena. Care jena a avut-o si ea atunci cand i-a admonestat, de pe scena, pe cei care radeau atat de tare incat suntelul ala spart, de ras nesimtit, a acoperit ceea ce se canta pe scena.

Sa ne ierte si maestrul Negrescu, a carui prestatie la contrabas a fost mai mult decat mi-am putut imagina ca o sa fie, adica un jazz fin, educat, mult peste ceea ce o sa inteleaga vreodata 60% dintre cei prezenti in seara asta la Porto Arte.

Iertati-ne si mai veniti. Dar nu acolo, ci intr-un loc in care lumea va sti cum sa taca.


12 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *