Mi-e teama de oamenii ce-s tot timpul veseli
Sigur stiti senzatia aia ciudata ce va cuprinde atunci cand va intalniti a suta oara cu un om si el tot cu zambetul pe buze e. Un zambet parca inghetat, fara ochi, fara suflet, fara personalitate ce-ti striga mut, cu sunete surde: “faaaals!”
Ii vedeti si pe Facebook, Twitter, Instagram sau alte retele sociale cum strabat internetul in citate care mai de care mai menite sa starneasca invidia: “uite-i, ma, pe astia, cat is de fericiti.” Nici “feedback-ul negativ” nu-i scoate din ale lor. Apreciaza critica, multumesc pentru ea, sustin ca invata din fiecare semi-injuratura spusa de vreun ratacit pe profilul lor. Asta in public, ca in privat toaca fiecare cuvant spus de altii.
Mi-e teama de astia cum mi-e teama de cosmaruri. Sa va fereasca Al’ de Sus de fatarnicia unuia de-i vesel tot timpul, ca nu are limita. Mi-aduc aminte de un zambitor care in fata imi spunea cat e de fericit ca “uite ce lucruri frumoase faci!” si in spate ma taia cu satarul, povestind oricui avea urechi sa-l asculte ca habar n-am sa fac nimic si ca norocul meu ca am pile puternice, altfel n-ajungeam nicaieri. (in contextul in care domnul era/este timisorean, iar eu stau in acest prea frumos oras doar de 8 ani; absolut ierelevanta informatie, ideea e ca oricum nu-i frumos sa barfesti)
De cate ori vad un zambet fabricat imi vine sa-i trantesc posesorului una peste moaca. Nu-i uman sa zambesti tot timpul, nu e normal sa ai numai ganduri de fericire. De fapt, cred ca astia-s cei mai tristi oameni, frustrati si care habar n-au spre ce sa se indrepte. Au auzit ei ca “schimbarea vine din noi” si au inteles din asta ca trebuie sa stea ranjiti de cate ori trece un suflet pe langa ei.
Mi-i frica rau de oamenii ce-s tot timpul veseli. Mi se pare ca in orice moment ar putea sa ia un ciocan si sa inceapa sa sparga capete in jur. Cred ca tin in ei cele mai groaznice stari, iar cand ajung sa refuleze…atunci sa te tii. Aveam in Sibiu un coleg atat de blajin si zambitor ca o gramada de colegi si colaboratori incepusera sa faca misto de el. Pana cand l-au imbatat la o petrecere si blajinul a inceput sa arunce cu scaieti si doze de bere (pline) in cine nimerea. Dupa ce i-a umplut de vanatai si i-a alungat pe toti prin camp, s-a asezat linistit sa-si bea berea ce scapase ca prin minune nearuncata. De atunci n-a mai ras nimeni.
Lacrimile sunt reale. O zi mai proasta e o normalitate. Nu se supara nimeni daca nu duceti o viata perfecta si aratati putina vulnerabilitate.
Foto: Smiling Businessman by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)
Tweet
Citind, mi-a venit in cap video asta:
http://www.youtube.com/watch?v=iCvmsMzlF7o
Te contrazic! Cel putin, din punctul meu de vedere… Pentru ca eu sunt acea persoana care zambeste mai mereu! Foarte rar, dar foarte, foarte rar sunt nezambaret. Am si eu zile mai proaste, probleme, lucruri de rezolvat in timp scurt, dar am realizat ca, daca le fac cu zambetul pe buze, le fac mai lejer, mai cu spor! Si chiar nu-s o persoana falsa…
Georgiana, multam, o sa ma uit
Adi, serviciul imi cere sa zambesc, insa oamenii din jurul meu trebuie sa stie ca nu sunt nici din fier, nici invulnerabila. Cateodata e sanatos sa lasi si supararile sa iasa la suprafata. Poti sa fii pozitivul de pe lume, cand dai de probleme nu mai zambesti cu atata patos.
Mie nu imi cere sa zambesc… dar ma gandesc ca, daca as fi un plangacios cat e ziua de lunga, nu ar fi oameni carora sa le pese. Asa ca, la ce bun? Bine, eu vorbesc pe linia mea. Ai si tu dreptatea ta, desigur
da’ daca sunt din categoria “fericiti cei saraci cu duhul?”
Cu drag!
Ruxa, si “cei saraci cu duhul” au momentele lor de cumpana. Toti oamenii le au. Cat despre fericirea prin ignoranta…asta e un capitol diferit al povestilor noastre 😛
adevar graiesti!
bucuria mereu se compenseaza cu tristete si invers, am cercetat asta o perioada indelungata si teoria este intradevar corecta pentru majoritatea oamenilor. Nimeni nu este doar fericit sau doar suparat 😀