ANM sau neputința unei țări
Duminică, 17 septembrie, Timișoara, aproximativ ora 14:30. Ar trebui să merg la un eveniment, m-aș duce puțin înainte, să mai stau de vorbă cu organizatorii. Evenimentul e în aer liber, așa că fac exact ce fac de fiecare dată când știu că stau pe-afară mai mult de o oră: mă uit pe radarul ANM-ului, să văd cum e cu norii. Aplicația de vreme îmi spune că e ceva furtună pe la ora 16:00, dar nimic grav. Văd un front masiv de nori amenințători care se îndreaptă spre Timișoara cu repeziciune. Radarul îmi arată situația până în urmă cu jumătate de oră.
Ora 15:10, decid că nu mai merg nicăieri. Vântul care a bătut toată ziua se întețește. „E ok” îmi zic, „rare sunt zilele în care NU bate vântul pe-aici”. Totuși, mă mai uit o dată pe aplicația de vreme, apoi intru pe Meteoalarm care, pentru România, dă următorul mesaj: „nu sunt necesare măsuri special de alertă”. În vară, culorile României de pe Meteoalarm erau galben, portocaliu și roșu. Dau refresh, mi se pare că bate vântul cam tare ca să nu fie niciun fel de atenționare. Deschid site-un ANM, poate au dat acolo vreo informare. Zero, nu e nimic.
Ora 15:20, e un vânt afară care șuieră a dezastru. Niciodată nu m-am simțit confortabil cu furtunile din Timișoara, care-s nebune rău. Mă tot învârt de la un geam la altul, mă uit la stâlpul de lângă casă și mă întreb dacă rezistă. La un moment dat, o rafală pare că-mi smulge cu totul acoperișul, se zguduie casa (stau la mansardă). Aud niște zgomote pe afară, mi-e frică să mă uit. Și mașina mea-i parcată în aer liber.
Ora 15:30, vine prima atenționare pe aplicația Biziday. Vânt puternic și vijelii în vestul țării. „Mersi, știu, mă uit pe geam”, mormăi și continui să pendulez între geamuri. Pe Facebook încep să apară primele live-uri, statusuri, poze și clipuri video. Și primele miștouri cu haha, ne-a lovit Irma, ce amuzant.
Ora 16:00, mi se pare că strada pe care locuiesc e un desatru. Copaci căzuți, țiglă spartă peste tot, crengi mari de la copacii de peste drum peste mașinile din curtea casei în care locuiesc. Plouă tare, parcă nu-mi mai vine să deschid Facebook, am un sentiment că în oraș e mai rău decât văd eu pe geam.
Ora 16:15, apar primele știri. Da, la Timișoara e dezastru. Morți. Răniți. Copaci căzuți în tot orașul. Nu se poate circula. Tiruri răsturnate. La Arad e la fel. Mă uit pe radar, furtuna merge spre Cluj. No, va fi nasol în toată țara, îmi zic.
Până spre seară, numărul morților a ajuns la 8, iar pe 18 septembrie dimineața erau peste 130 de răniți. Reprezentanți ai ANM au tot intrat în direct la știri să ne povestească cum s-a format furtuna, evitând să răspundă la întrebarea: „de ce n-a fost nimeni avertizat?” Știm că timișoara e construită pe teren mlăștinos, știm că norii care vin dinspre Serbia, odată ce ajung la Timișoara se lovesc de aerul umed și cald al zonei, de aia avem așa furtuni nebune pe aici. Și dacă știm toate astea, de ce nu s-a avertizat populația?
8 morți și peste 130 de răniți de la o furtună. Care, dacă era anunțată și oamenii avertizati, putea să producă mai puțin rău. Suntem atât de vraiște la nivel de instituții încât duminica la prânz nu e un moment bun pentru o calamitate. Că toată lumea-și face siesta, doar e duminică și fiecare om trebuie să se odihnească.
Se fac exerciții de alarmă în fiecare miercuri a fiecărei luni. Domnilor responsabili cu siguranța noastră, duminică după-amiază la ora 15:10 era un moment bun să puneți nenorocita aia de alarmă în funcțiune. Oamenii ar mai fi avut timp să se adăpostească.
În țara asta se moare cu zile pentru că autoritățile sunt incompetente. E adevărat, după dezastru s-a muncit exemplar pentru a debloca orașul, dar continui să cred că pierderile de vieți omenești ar fi fost evitate dacă cineva de la o instituție, oricine, și-ar fi scos capul din fund și s-ar fi uitat pe radarul ANM. Ar fi văzut dezastrul roșu care se îndrepta spre România, exact așa cum l-am văzut eu cu o oră înainte să înceapă totul.
Foto: Szilárd Ervin Szőgyényi
Tweet
