“Nu se mai fac actori romani ca pe vremuri”

Cand aud vorba asta iesind din gura unor oameni de varsta parintilor mei, oftez si trec peste. Ca oamenilor de varsta lor nu poti sa le explici niste lucruri, nu le-ar intelege. Sau poti, dar in 90% din cazuri ai vorbi in van. Dar cand lucrurile astea sunt spuse de tineri care se raporteaza la cinematografia dinainte de ’89, ei bine, atunci ma irit si incep sa dau din gura. In cel mai bun caz ii faci sa taca si sa reflecteze, macar, daca nu chiar sa inteleaga despre ce e vorba.

Actorii dinainte de ’89.

Erau multi si buni. Toma Caragiu, Amza Pellea, Jean Constantin, Stefan Iordache, Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Victor Rebengiuc Rodica Mandache, Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu. Astea sunt doar niste nume venite in minte acum, pe loc, fara sa ma gandesc prea mult. Apareau in mai toate filmele vremurilor, fie ca erau regizate de Sergiu Nicolaescu, Elisabeta Bostan sau Geo Saizescu (iarasi niste nume de regizori romani, total intamplatoare), insa nici UNATC-ul nu avea pe vremea aia atatia absolventi anual, asa cum are acum.

Stim cu totii filmele in care au aparut (Operatiunea Monstru se afla printre filmele mele favorite ale tuturor timpurilor), le urmarim si acum cu placere si ne minunam de felul in care stiau sa ne transmita mesajul filmului si de multe ori aveam parte de niste subtilitati la adresa regimului comunist, care reuseau sa treaca la montaj fara sa fie observate de cenzori. Sa nu mai vorbim de programele de revelion, acele mici scenete se afla si acum salvate in youtube, sa le urmaresc de cate ori mi se face dor.

Actorii acelor vremuri erau protejati de sistem.

Bine, probabil ca exagerez putin cu afirmatia asta, dar ideea e ca sistemul acelor vremuri se preocupa de cantitatea filmelor pe care casele de film trebuiau sa le scoata, pentru a-si face norma. Calitatea era inalta (chiar daca aparatura nu era cea mai performanta, ba chiar foarte departe de acest termen) pentru ca si cei din productie de filme erau profesionisti, cu toate piedicile puse de contextul politic.

In fiecare an apareau promotii de absolventi care erau repartizati la casele de filme sau la teatre, intocmai ca la intreprindere. Unii reuseau sa razbata, altii nu, dar li se dadea o sansa. Sansa pe care actorii din ziua de azi nu o au. Si e pacat.

Erau bani clar trasati catre industria de film si teatru, o suma destul de fixa care mergea spre partea asta din cultura romaneasca. Nu erau intotdeauna cel mai bine cheltuiti bani, insa era ceea ce aveam cu totii nevoie pentru a supravietui intr-o lume in care accesul la informatie si divertisment era total ingradit sau, mai bine spus, bine controlat.

Nu lipsa actorilor buni e problema.

Sau a regizorilor buni. Sau a scenaristilor, regizorilor de lumini etc.

O sa va dau un exemplu care cred ca e graitor. Rodica Mandache e una dintre cele mai bune actrite pe care le-a avut tara asta. A jucat intr-o gramada de filme si in si mai multe spectacole de teatru. Nu cred ca e cineva care poate pune la indoiala talentul acestei doamne. N-o mai vedem in filme, sunt putine spectacole de teatru care se monteaza cu dansa in distributie. Si atunci? Nu e un actor bun? De pe vremuri? Unde e buba?

Va dau un alt exemplu: Monica Ristea. Fabuloasa actrita. La teatrul din Tg. Mures. A vazut-o cineva, in afara de cei care merg la spectacolele teatrului din Tg. Mures? Pai nu prea. Nici eu n-as fi stiut despre ea daca n-as fi vazut-o in Carmina Burana montata de Gigi Caciuleanu cu TN Tg.Mures. Indubitabil, una dintre marile valori ale teatrului romanesc.

Problema e ca nu sunt bani, niciodata. Nici pentru filme, nici pentru montari de spectacole, nici pentru promovarea lor. Am avut cateva discutii cu actori de teatru sau film si intotdeauna ii intreb de ce nu se promoveaza ei, daca vad ca altii n-o fac. “Pai cine sa stie sa se promoveze? Io-s actor, nu om de marketing, de unde sa invat asta? Si daca as vrea, n-as avea timp, eu trebuie sa merg la casting-uri, repetitii etc., n-am timp sa ma promovez.”

Actori romani buni exista. Multi.

Si un singur lucru avem de facut ca sa-i descoperim: sa mergem la teatru. La filme romanesti. Sa dam banii pe bilete si sa incercam sa descoperim noi valorile romanesti, daca altii nu ni le arata. As propune un experiment: pentru fiecare emisiune proasta de la TV sa mergem si sa ne cumparam un bilet la teatru. Pun pariu ca in maxim o luna de zile ne-am schimba parerea aia cum ca nu mai exista actori buni in tara asta. Ca nu se mai fac spectacole ca pe vremuri. Ca nu se mai fac filme ca alta data.

Poate ca visez, dar decat sa ne plangem ca nu exista, poate ar trebui sa facem noi ceva in a ne deschide ochii.


10 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *