“Nu se mai fac actori romani ca pe vremuri”
Cand aud vorba asta iesind din gura unor oameni de varsta parintilor mei, oftez si trec peste. Ca oamenilor de varsta lor nu poti sa le explici niste lucruri, nu le-ar intelege. Sau poti, dar in 90% din cazuri ai vorbi in van. Dar cand lucrurile astea sunt spuse de tineri care se raporteaza la cinematografia dinainte de ’89, ei bine, atunci ma irit si incep sa dau din gura. In cel mai bun caz ii faci sa taca si sa reflecteze, macar, daca nu chiar sa inteleaga despre ce e vorba.
Actorii dinainte de ’89.
Erau multi si buni. Toma Caragiu, Amza Pellea, Jean Constantin, Stefan Iordache, Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Victor Rebengiuc Rodica Mandache, Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu. Astea sunt doar niste nume venite in minte acum, pe loc, fara sa ma gandesc prea mult. Apareau in mai toate filmele vremurilor, fie ca erau regizate de Sergiu Nicolaescu, Elisabeta Bostan sau Geo Saizescu (iarasi niste nume de regizori romani, total intamplatoare), insa nici UNATC-ul nu avea pe vremea aia atatia absolventi anual, asa cum are acum.
Stim cu totii filmele in care au aparut (Operatiunea Monstru se afla printre filmele mele favorite ale tuturor timpurilor), le urmarim si acum cu placere si ne minunam de felul in care stiau sa ne transmita mesajul filmului si de multe ori aveam parte de niste subtilitati la adresa regimului comunist, care reuseau sa treaca la montaj fara sa fie observate de cenzori. Sa nu mai vorbim de programele de revelion, acele mici scenete se afla si acum salvate in youtube, sa le urmaresc de cate ori mi se face dor.
Actorii acelor vremuri erau protejati de sistem.
Bine, probabil ca exagerez putin cu afirmatia asta, dar ideea e ca sistemul acelor vremuri se preocupa de cantitatea filmelor pe care casele de film trebuiau sa le scoata, pentru a-si face norma. Calitatea era inalta (chiar daca aparatura nu era cea mai performanta, ba chiar foarte departe de acest termen) pentru ca si cei din productie de filme erau profesionisti, cu toate piedicile puse de contextul politic.
In fiecare an apareau promotii de absolventi care erau repartizati la casele de filme sau la teatre, intocmai ca la intreprindere. Unii reuseau sa razbata, altii nu, dar li se dadea o sansa. Sansa pe care actorii din ziua de azi nu o au. Si e pacat.
Erau bani clar trasati catre industria de film si teatru, o suma destul de fixa care mergea spre partea asta din cultura romaneasca. Nu erau intotdeauna cel mai bine cheltuiti bani, insa era ceea ce aveam cu totii nevoie pentru a supravietui intr-o lume in care accesul la informatie si divertisment era total ingradit sau, mai bine spus, bine controlat.
Nu lipsa actorilor buni e problema.
Sau a regizorilor buni. Sau a scenaristilor, regizorilor de lumini etc.
O sa va dau un exemplu care cred ca e graitor. Rodica Mandache e una dintre cele mai bune actrite pe care le-a avut tara asta. A jucat intr-o gramada de filme si in si mai multe spectacole de teatru. Nu cred ca e cineva care poate pune la indoiala talentul acestei doamne. N-o mai vedem in filme, sunt putine spectacole de teatru care se monteaza cu dansa in distributie. Si atunci? Nu e un actor bun? De pe vremuri? Unde e buba?
Va dau un alt exemplu: Monica Ristea. Fabuloasa actrita. La teatrul din Tg. Mures. A vazut-o cineva, in afara de cei care merg la spectacolele teatrului din Tg. Mures? Pai nu prea. Nici eu n-as fi stiut despre ea daca n-as fi vazut-o in Carmina Burana montata de Gigi Caciuleanu cu TN Tg.Mures. Indubitabil, una dintre marile valori ale teatrului romanesc.
Problema e ca nu sunt bani, niciodata. Nici pentru filme, nici pentru montari de spectacole, nici pentru promovarea lor. Am avut cateva discutii cu actori de teatru sau film si intotdeauna ii intreb de ce nu se promoveaza ei, daca vad ca altii n-o fac. “Pai cine sa stie sa se promoveze? Io-s actor, nu om de marketing, de unde sa invat asta? Si daca as vrea, n-as avea timp, eu trebuie sa merg la casting-uri, repetitii etc., n-am timp sa ma promovez.”
Actori romani buni exista. Multi.
Si un singur lucru avem de facut ca sa-i descoperim: sa mergem la teatru. La filme romanesti. Sa dam banii pe bilete si sa incercam sa descoperim noi valorile romanesti, daca altii nu ni le arata. As propune un experiment: pentru fiecare emisiune proasta de la TV sa mergem si sa ne cumparam un bilet la teatru. Pun pariu ca in maxim o luna de zile ne-am schimba parerea aia cum ca nu mai exista actori buni in tara asta. Ca nu se mai fac spectacole ca pe vremuri. Ca nu se mai fac filme ca alta data.
Poate ca visez, dar decat sa ne plangem ca nu exista, poate ar trebui sa facem noi ceva in a ne deschide ochii.
Tweet
daca pentru fiecare e emisiune proasta de la tv as cumpara un bilet la teatru as fi falimentar:)mi-ar fi placut sa nominalizezi si cativa actori buni ai vremurilor noastre, eu ma tot chinui sa ii identific de ceva vreme insa tot imi da pe minus. spun asta plecand din start de la premisa ca cei care joaca in las fierbinti si inima de tiganca nu prea sunt actori
O sa fac si lista aia, multumesc de sugestie. Si ca tot veni vorba despre actorii care joaca in telenovele, asta e alt subiect pe care vreau sa-l abordez in viitor. Ai fi uimit cati actori cu adevarat buni sunt acolo
PS: chiar asa multe emisiuni proaste sunt la TV? Io ma mai uit, dar pe canalele de filme, altele nu prea vad.
Ilinca Manolache, Marius Manole, Maria Obretin, Nicoleta Lefter, Ofelia Popii, Crina Semciuc, Calin Stanciu, Ionut Caras, Andrei Runcanu, Cristian Balint, Catalin Ursu, Jebeleanu Eugen, Ana Ularu, Andreea Gavriliu, Silvia Torok, Olga Torok, Andi Vasluianu, Alin Teglas, Vlad Logigan…si lista continua
Dupa numele astea, sigur ai legatura cu Timisoara, in vreun fel
Multumesc!
nope.
sunt din oradea 
Stiu de unde esti, e aproape si ai nostri au fost in vizita pe la voi mai des decat au fost prin alte parti
Nu cred că faptul că au fost protejați de sistem i-a făcut mari actori. Sistemul i-a ajutat, dar zic eu într-un alt fel. Într-o lume închisă, în care directivele de partid și de stat erau suverane, au existat două categorii de artiști (și nu mă refer strict la actori). Unii care s-au “prostituat” cântând osanale, alții care, subtil, au vrut să ne facă să înțelegem că există și altceva. Le sorbeam pur și simplu cuvintele încercând să descoperim sensurile ascunse. Umpleam sălile de teatru sau de cinema pentru că acolo se întâmpla uneori să respiram un alt aer. Pe unii cred că lupta asta de a exprima în puține vorbe și dincolo de ele adevăruri nepermise de regim i-a desăvârșit.
Revoluția a adus libertatea de a asculta și privi ceea ce fusese interzis atâta vreme. Din păcate din această libertate s-au născut monștrii: șușanele cu glume deșănțate și satiră politică de calitate îndoielnică. Și tot din păcate genul a prins.
Ăsta cred eu că este marele handicap al tinerilor actori. Nu lipsa de talent sau de bani. Talente există și bani poate s-ar găsi. Lupta cea mare și grea este să reușească să ne deschidă ochii, cum spui tu.
Cât despre generația în discuție la începutul articolului vreau să îți spun, fără să fie un reproș, că de cele mai multe ori înțelegem. Poate doar ne este greu să vă dăm dreptate de fiecare dată.
Cred ca si placerea asta a romanilor pentru glumele proaste, fara perdea, vine tot de acolo, din comunismul care ne obliga sa interpretam anumite lucruri. Suntem satui de interpretari si de subtilitati. Din pacate.
N-am zis ca sistemul i-a facut mari actori, nici vorba de asa ceva. Dar i-a ajutat sa devina cunoscuti. Ce-a facut fiecare dintre ei mai departe – a tinut doar de vointa si crezul lor in viata.
Cred ca in primul paragraf ma refeream la parintii mei, in mod special la tata, care n-ar accepta niste argumente nici picat cu ceara
Eu am vazut-o pe Rodica Mandache in octombrie la Bucuresti in piesa “Marea iubire a lui Sebastian.” A fost fabuloasa.
Am vazut-o si eu tot in “Marea iubire…”. In noiembrie. Din pacate, nu mai joaca in foarte multe spectacole si nu e din cauza varstei (ba chiar e foarte plina de viata).
Pacat.