“Nu sunt arogant pentru ca vreau, ci pentru ca trebuie”
Am discutat mult despre aroganta in ultima vreme. Cu oameni din online, cu altii din offline. Nu demult, cineva imi zicea ca, prima oara cand m-a vazut i-am dat impresia de om care a pus coada la cireasa. Posibil, nu zic nu, desi eu ma consider foarte sociabila si accesibila. Dar asa e, ceea ce transmitem nu e intotdeauna egal cu ceea ce simtim.
Umilinta e o chestie exacerbata la romani. De cand ne stim, a trebuit sa ne supunem cuiva, fie ca au fost romanii, turcii sau comunistii, noi am tinut capul plecat. Drept urmare, in momentul in care faci ceva si vrei sa te lauzi cu realizarea ta, vin o suta de alti oameni sa iti dea in cap si sa iti spuna ca tu ai o parere gresita, ca de fapt tu n-ai facut nimic notabil si ca tine puteau face multi. Normal, te intrebi ca boul “dar de ce altii n-au facut?”, insa ramai cu intrebarea in aer si pui capul la cutie ca no, daca aia o suta de oameni iti spun ca puteau si altii si ca esti prost, au dreptate.
Toata lumea il acuza pe Zoso de aroganta. Dar, de ce n-ar fi? A deschis niste drumuri, a avut curaj sa continue atunci cand l-au injurat o gramada de oameni, isi poate permite sa fie transant exact atunci cand are el chef. Ce-ar trebui sa faca, sa se ascunda si sa scrie despre floricele? Toata lumea se ia de VisUrat ca e negativist si ca nu are o toleranta mai mare fata de tigani. Pai daca omul are o parere, ar trebui s-o inghita doar pentru ca altii nu sunt de acord?
E adevarat, linia dintre aroganta si ridicol e foarte fina si e foarte usor de trecut dintr-o parte in alta. Putina umilinta sau, daca vreti, putina smerenie, e necesara intotdeauna. Bineinteles, nu gratuit, doar de dragul de a demonstra ceva, ci venita din interior, atunci cand, de exemplu, stai de vorba cu niste oameni care te apreciaza si in fata carora poti sa fi tu insuti. Incapatanarea in aroganta e cel mai rau lucru care se poate intampla, oricat ar fi mintea ta de stralucita si pericolul de a ajunge “Geniul pustiu” al lui Eminescu e foarte mare.
Iar eu o sa continui sa fiu aroganta, atunci cand e nevoie, pentru ca, atata timp cat eu imi arat respect sau cat timp ii respect pe altii, pot sa cer si eu respect la randul meu.
Tweet
Oh… ce-aş mai spune io multe. Da’ nu vreau să fac o aroganţă, că poate nu-mi iasă şi dau în ridicol. Mă-nţelegi fată?!
Rămân umil. Aici.
Hah, nu pot sa cred! Acum 15 minute vorbeam cu cineva despre asta, si spuneam ca poate par arogant in fata multora, dar sunt arogant pe munca mea.
Bravo! Extraordinar postul!
Toti suntem aroganti si plini de propria importanta. Doar ca cei mai multi au invatat sa ascunda aceasta atitudine, devenind fara sa bage de seama si ipocriti pe deasupra.
Asta despre subiect.
Despr zoso si vis urat, ca si despre multi altii nu pot sa spun decat ca o sa o ia in freza de la Viata. Poate o sa scape nebatuti fizic de cei nenumarati de care isi bat joc gratuit, dar Viata nu permite nimanui sa agresezi pe cineva iar in cazul lor agresivitatea este maxima pentru ca este publica si “turmele” de comentatori care ii sustin o sa accentueze aceste batai de joc doar ca sa se dea bine cu autorul.
Este trist dar adevarat.
Te rog nu-l da exemplu pe zoso
Nu toate drumurile deschise sunt si de urmat pentru ca unele nu duc nicaieri.
Uneori e mai bine sa fii injurat decat laudat pt. bunatate. Aroganta e buna, de aia si eu ma bucur ca sunt capabil de ea. Dar numai cand e nevoie.
Interesant articolul. Eu o sa “ma leg” putin doar de ultima fraza si o sa spun ca respectul este ceva ce trebuie castigat altfel este altceva nu respect. La ideal ai dreptate ca daca respect eu pe altii normal ar fi sa fiu si eu respectat dar…. nop, nu este asa. In schimb sunt 100% de acord cu tine ca trebuie sa te respecti intai tu pe tine pentru a te astepta sa te respecte altii. Si, desi nu imi place sa o spun, putina aroganta afisata ajuta in viata.
Inteligent mesajul si din experienza personala spun perfect justificat. Persoanele per care le intalnesc zilnic m-au facut sa devin aroganta. Asa ca ” vive l’arrogance”
Buna Nona,
Exista mai multe situatii in care cineva poate considera sau percepe pe altcineva ca fiind arogant. As dori sa mentionez 2 dintre ele:
1. Cand un om este bine documentat despre o idee, un subiect etc, cand stie despre ce vorbeste, si are dreptate in ce cunoaste si ce zice, si este sigur pe el, poate fi perceput ca fiind arogant. Lumea din jur il poate vedea, simti, cataloga drept arogant. Doar pentru ca acel om are o convingere puternic documentata si o siguranta de sine cu privire la acel subiect, oricare ar fi el. Aceasta ar fi o falsa aroganta.
2. Cand un om afiseaza mandrie si trufie din plin, EGO-ism, este egocentric, are un orgoliu imens, o incapatanare in prostia si ipocrizia lui, si nici nu cunoaste limite, smerenie, nu stie despre ce vorbeste, atunci da(!), lumea il poate percepe ca fiind arogant cu acte in regula. Dar o aroganta prosteasca.
Simona Mindra , o scriitoare absolut geniala, a atins oarecum si subiectul asta intr-unul din textele ei. Nu explicit despre aroganta, dar a atins si o anumita parte a arogantei.
Am citit recent.
Uite aici: http://simonamindra.blogspot.com/2010/08/ganduri-intelect-carcasa-de-tinichea_09.html
Daca vrei, mai putem purta discutii cat de ample vrei tu pe orice tema aproape, inclusiv aroganta, mandrie, orgoliu etc.
Te astept cu un mail.
Continui un pic pe linia dezbaterilor semantice :
Conform DEX : AROGÁNȚĂ s. f. Purtare obraznică și sfidătoare; atitudine de mândrie disprețuitoare.
Si o definitie franceza (ca de acolo vine cuvintul) care aduce o nuanta suplimentara.
Arrogance : Qui fait preuve d’une insolence méprisante jointe
à des manières impérieuses.
Deci, v-as propune inlocuirea termenului de aroganta cu cel de consecventa in sustinerea propriei opinii … :-), tenacitate, verticalitate, coerenta.
In rest, impartasesc opinia conform careia la noi termenul de aroganta este azvirlit cu mare usurinta si in mod nejustificat celor care isi afirma cu tarie si argumentat punctul de vedere.
Cu stima