O bucata de blog
Spuneam acum cateva saptamani, la o emisiune tv, ca majoritatea bloggerilor au inceput sa scrie din cauza unor frustrari, fie ele personale, profesionale, sociale, politice, administrative etc. Nici blogul de fata nu face exceptie, cand am inceput sa scriu ma gandeam ca o sa am un loc in care sa ma plang altora despre munca mea, despre lucrurile care ma supara sau ma bucura.
Undeva, pe drum, am pierdut supararile si am ramas doar cu bucuriile. Unii spun ca am pierdut din savoare, din ironia amara pe care o aveam atunci cand scriam. Da, se poate, dar mie imi place sa cred ca e o evolutie, nu o involutie. Lucrurile in viata mea s-au schimbat atat de mult, in acesti patru ani si jumatate, incat nu pot sa fiu decat fericita de tot ce mi se intampla. Sigur ca am probleme de tot soiul, sigur ca am zile in care ma intreb cum o sa reusesc sa-mi fac treaba din ziua respectiva, sigur ca am momente in care simt ca nu mi-e chiar bine. Dar, una peste alta, am invatat mult mai multe despre ce insemn eu, despre ceea ce ma bucura cu adevarat.
Acum doua zile vorbeam cu doua fete dragi mie despre frustrarea pe care o simt ca nu mai am timp de pagina asta asa cum as vrea. Ca sunt mai tot timpul pe drumuri, ca fac prea multe si timpul e tot mai scurt, ca imi doresc sa scriu mult si nu gasesc ragazul acela de a ma aseza cu laptopul in brate si a lasa cuvintele sa curga. Scriu de la evenimente, poate mult prea mult, dar incerc sa o fac altfel decat toata lumea si sa va aduc voua, celor care ma cititi, cate o bucata din viata altora, pe care o descopar cu fericire si uimire.
Am crescut si, odata cu mine, au crescut si pretentiile mele de la ceea ce scriu. Aleg sa merg la evenimente frumoase, care ma cresc pe mine ca om si care imi dau posibilitatea sa aduc in fata tuturor lucruri ascunse, dupa care trebuie sa sapi putin. Interviurile nu se fac, pur si simplu, intr-o ora, relatarile de la festivaluri inseamna multa munca, research, atentie sporita la spectacole etc. La fel si cele de la evenimente mai lungi sau mai scurte. Si am ales sa fac asta pentru ca sper sa dati si voi o sansa lucrurilor frumoase ale Romaniei.
Poate o sa mai am suparari pe care le voi scrie aici. Poate nu. Dar ceea ce stiu sigur e ca voi sustine, promova si documenta orice eveniment frumos, promitator si crescator de valori pe care il voi intalni.
Si va multumesc voua, celor care ati crescut odata cu mine, ati acceptat si incurajat schimbarea.
Tweet
Mai, eu am urmarit emisiunea aia si n-am fost d-acord cu destul de multe dar, pe de alta parte, articolul asta zice frumos niste chestii 😛
Cum ti-am mai zis, mie mi-e dor si de textele tale personale, alea despre tine, nu despre alti oameni
Gabi, poate imi zici si cu ce n-ai fost de acord, ca e bine sa discuti.
Tomata, in textele despre alti oameni sunt foarte multe lucruri despre mine. Daca nu vorbesc la persoana I singular nu inseamna ca nu spun lucruri
A, deci MAJORITATEA BLOGURILOR (teoretic 50%+1, adică în jur de 35.000) sunt născute din sentimentul de frustrare, adică nu din dorința de a oferi ceva? Serios acum, nu vezi nimic greșit în ideea asta? Cu toate astea încerci tu să spui ceva acolo, mai exact că lumea urmărește experiențele personale. Mulți vor să citască păreri personale și manifestarea unei atitudini, lucru probabil firesc, pentru că nouă românilor ne place să știm ce face vecinul sau, ce părere are și vecinul despre ceva.
”Tomata, in textele despre alti oameni sunt foarte multe lucruri despre mine.” – în multe cazuri te angajezi să relatezi subiectiv, dar totuși e o părere personală. Da. Ca și reclamele Tonomatei, care sunt semnalizate, dar numai pentru ea.
Revenind la primele rânduri, mi-e oarecum rușine că fac parte din categoria ”bloggeri”.
Eu am scris un text din suflet. Faptul ca tu vii si iti bagi bocancii in el, e usor lipsit de bun simt.
Nu ma foarte intereseaza rusinea ta, fiecare alege sa se simta cum doreste.
In ceea ce priveste reclamele, pot sa stau cu fruntea sus: nu am acceptat si nici n-o sa accept vreodata sa scriu despre lucruri care nu imi plac si nu ma reprezinta, de dragul unor euro.
esti tu, normal, ca in toate textele pe care le scriem e si o parte din noi. eu ma refeream la textele doar despre noi.
na, stii tu despre ce vorbesc.
…”orice eveniment frumos, promitator si crescator de valori pe care il voi intalni.” Aici da-mi voie sa fac o mica completare. Pe cele care crezi ca sunt frumoase si promitatoare, ca parerile sunt diferite.
Bafta in continuare, ca avem numai de castigat daca mergi tot asa, cu laude venite de la baietii din TM.
Ioi, amu vad comentariul lui tau Dam 167.
Incerc sa fiu scurt.
@ Dam 167, te inteleg, dar asta nu inseamna ca intri neaparat in categoria celor care vreau sa-si spuna amarul pe bloguri. Poate ai ales sa scrii din placere, poate … vezi “cubuletul” acesta al blogeerilo din alta parte.
@ Nebuloasa, o sa te inteleaga doar cei care au trecut sau trec prin aceste momente de care vorbesti. Prima data cand mi-am facut un blog, am inceput sa scriu depre nedreptatile care se fac in tara asta si am simtit ca nu merita sa acumulez atata ura, pt ca ma lupt cu morile de vant.
Incet am mers in paralel si am inceput sa scriu despre cum sa fim cat mai sanatori, dar am renunta din nou. Dupa ceva timp m-am hotarat sa scriu serios despre “averea” care o primim de la albinute, dar totusi urmaresc si un blog unde oamenii isi cer drepturile si nu-i ajuta nimeni, le baga doar pumnul in gura.
Ai dreptate, daca avem de facut lucruri frumoase nu mai avem timp sa ne razbunam, sa ne cerem drepturile, … mergem inainte cu ceea ce facem din suflet si ne umplem golurile.
Albinuto, cata miere a fost in veninul asta al tau