O scrisoare cat un festival

Decadance 2 Fericirea vine in momentele in care nu e nici asteptata, nici dorita cu orice pret, insa doar atunci cand esti perfect pregatit pentru ea. Scrisesem mai devreme despre dezamagirea de a nu fi prezenta la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, dar, odata ce-am acceptat asta in fata tuturor, am putut sa merg mai departe. Mai ales ca scrisesem asta dupa ce duminica seara am citit pe Facebook o multitudine de reactii entuziaste dupa dansul celor de la Batsheva Dance Company. Iar eu am invatat sa iubesc dansul contemporan tot la festivalul asta.

Mai devreme, e-mail-ul meu a clipocit cu o scrisoare venita tocmai de la Sibiu. Una electronica, dar, fara indoiala, o scrisoare plina de frumos, de la Ruxandra, om drag care a vrut sa imparta cu mine bucuria traita la spectacolul “Deca Dance” al companiei mai sus mentionate. O redau in intregime, cu rugamintea fierbinte de a citi pana la sfarsit; va fi printre putinele dati cand va voi cere ajutorul.

“Dragă Oltea,

iți scriu de la Sibiu încă sub emoțiile puternice provocate de spectacolul Deca Dance de aseară. Știam că cei de la Batsheva sunt uluitori, dar am mai văzut spectacole de teatru-dans excepționale (multe dintre ele chiar aici, la FITS, iar pe unele împreună cu tine) așa că mă așteptam la emoții frumoase. Însă nu mă așteptam la genul ăsta de avalanșă.

La Casa de Cultură în față, lume buluc și toți vor să intre. Pe la fără 10 am pătruns în sală. Ca de obicei, foială, voluntari, locuri răzlețe, pardon, mă scuzați, pot să trec?, luminile aprinse, cunoști tabloul. Cortina e ridicată, iar pe scenă se află deja un dansator. Doar el și muzica. M-am gândit că se încălzește omul și nu m-am mirat prea tare că, na, dupa ce ai intrat cândva în iad condus de niște oameni cu capete de porc nu prea te mai miră multe. Doar am întrebat un voluntar de cât timp dansează domnul de pe scenă. De vreo zece minute, cam așa. A, bon!

Decadance 1 Dar se făcuse ora 21, în sală încă era foială, încă erau luminile aprinse iar dansatorul continua să se miște pe scenă, cu muzica lui cu tot. Nu repeta. Dansa. Se juca cu mișcările, făcea improvizatie și părea că se amuză întrucâtva, ca un copil cu jucăriile lui, în legea lui. Treaba asta a continuat încă un sfert de oră, cel puțin, până s-au stins luminile, una câte una, muzica s-a schimbat și au început să apară ceilalți dansatori, unul câte unul, iar o voce de femeie să spună. rar, primele versuri din Making it a lui Bukowski (o găsești printrerânduri pe toată), repetate, ca și mișcările dansatorilor, iar si iar.

ignore.
ignore all.
ignore all possible concepts and possibilities.
ignore. ignore all. ignore all possible concepts and possibilities. ignore Beethoven.
ignore. ignore all. ignore all possible concepts and possibilities. ignore Beethoven. the spider.
ignore. ignore all. ignore all possible concepts and possibilities. ignore Beethoven. the spider. the damnation of Faust.
just make it, babe, make it.

Iar ei dansau cu poftă – nu cred că există o descriere mai bună. Dansau ca și cum erau flămânzi de dansat. Iar pentru mine a fost fascinant să-i urmăresc, aproape cu răsuflarea tăiată, atât de puternic, și coregrafic și vizual, încât îmi simțeam un nod în gât. Absolut copleșitor.

DecaDance este un montaj din nouă spectacole ale companiei, este, dacă vrei, un fel de Best Of, însă fragmentele nu sunt doar tăiate și lipite ci mai degrabă mixate, pentru că au cursivitate… chiar dacă, hm, una întreruptă de aplauzele dintre momente.

Dragoste, război, pasiune, dor, femei și bărbați, lupte, prietenie, umor, individualități și chiar porniri tribale, toate acestea (și altele) se văd în dansul lor. Și sunt foarte buni și la partea tehnică, sunt coordonați și sincronizați. La unul din momente, doar cu dansatorii (fără ele, adică), se mișcă repede în linii nevăzute și se întrepătrund milimetric, însă nu se ating unul pe altul. Când zic perfect chiar așa e.

Nu știu când a trecut mai bine de o jumătate de ceas, dar știu că s-a lăsat cortina mult prea repede… din fericire doar pentru o pauză de 15 minute, timp suficient cât noi, ăstia din sală, să respirăm cât de cât după emoțiile create de dansatori.

Decadance 3 După pauză s-a întâmplat și cel mai apreciat moment din spectacol, atunci când cei din Batsheva, îmbrăcați toți în costume plus pălării negre și cămașă albă, au coborât în sală, unul câte unul. Pe rând, și-au ales câte un partener – din public! – pe care l-au condus pe scenă și cu care au dansat, coregrafie precisă din nou, dar incluzându-i și pe invitații lor. Îți poți lesne imagina că sala a înnebunit, iar ultima spectatoare care a coborât de pe scenă, o japoneză cu părul alb, care s-a descurcat foarte bine la dans, a fost ovaționată.

Spectacolul s-a terminat cu o scenă a scaunelor (a se sări la 1:30), iar vorbele sunt așa: The illusion of beauty and the fine line that separates madness from sanity, the panic behind the laughter and the coexistence of fatigue and elegance.

Ei bine, după asta mai putea urma doar cortina. Și aplauzele. Minute întregi. Și după aia, în discuții, ni s-au cam terminat superlativele.

Cam așa a fost la Deca Dance.

Cu drag,

Ruxandra.”

Ei bine, pe mine ma prinde entuziasmul repede si ma lasa greu, asa ca m-am bucurat extrem de tare de aceasta scrisoare. Uneori am senzatia ca toata lumea se poate entuziasma la dans contemporan, teatru dans sau teatru coregrafic asa cum o fac eu, insa tare mi-e ca traiesc intr-o bula, asa ca am nevoie de ajutor.

Daca ati vrea un asemenea spectacol la Timisoara, lasati-mi un comentariu, dati un like sau un share sau un retweet sau trimiteti intrebarea asta prietenilor, pe Yahoo Messenger. Orice vreti, oricum vreti, numai sa ne dam seama impreuna daca putem sa investim energie in a realiza acest fel de spectacol la Timisoara. Va multumesc in avans pentru ajutorul vostru.

Pe tine, Ruxandra, te astept la Timisoara cu un compot de piersici. Rece.

Foto: Bat Sheva Official FB Page


4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *