Omul de PR și demonii lui

Dacă ai stat măcar o dată pe Facebook, Twitter, Pinterest sau Instagram (sau orice altă rețea socială, de fapt), ai avut cel puțin o interacțiune (directă sau indirectă) cu un om de PR. Fie că a fost o fotografie de brand sau o informație despre vreun produs lansat, fie că te-ai contrariat la citirea unei știri despre ce-a făcut o companie sau alta, fie că te-ai bucurat de implicarea unui brand în salvarea unei vieți, omul de PR a fost în tot și în toate. În ziua de azi, toată lumea are consultanți din diverse domenii, de la consilieri de imagine la oameni care taie virgule (mai mult sau mai puțin inspirat) și așază steaguri la conferințele de presă ale instituțiilor de stat.

Pentru fiecare dintre aceste lucruri există undeva un om care ia o decizie. De care depinde ca o informație să ajungă la recipienții ei în mod corect și nealterat, fără posibilitate de interpretare. Sau un om care se trezește că au luat alții niște decizii, iar acum trebuie să repare rezultatul unei decizii proaste. Cum ar fi, omul de PR e întotdeauna încărcat de posibilitățile ca munca lui să fie pusă la îndoială în orice moment.

Iar când acel om lucrează într-o agenție, unele zile sunt copleșitoare. Deciziile se iau la foc automat, iar pentru unele dintre ele se luptă corp la corp cu clienții care știu mai bine. Unele zile sunt în lacrimi de tristețe sau bucurie, altele sunt doar calme și oarecum așezate. E o meserie care nu te lasă să te oprești și să spui „stop, azi e zi liberă”, pentru că Social Media, locul în care oricine poate să spună orice, nu se închide sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale. Și clienții au, uneori, timp doar sâmbăta, duminica sau de sărbătorile legale să răspundă la e-mail-ul despre strategia aia, trimis în urmă cu o lună; sau să stea o oră la o cafea pentru planificare.

În PR se fac greșeli în fiecare zi. Pe cele mai multe le văd și le simt doar cei din echipă, adevăratul dezastru e atunci când află și alții. Câteodată se întâmplă și asta. Și atunci când se întâmplă, ziua întreagă devine o mare vină care apasă pe umeri. Demoni simțiți și nevăzuți, pentru că zâmbetul e mereu acolo: când discută cu omul responsabil cu tehnicul de la sala de conferințe sau când ia un prânz de business cu un posibil client.

Zâmbetul. Pe care îl pune în tot și în toate, după care se ascund lacrimi de furie când vina apasă prea mult. Iar vina poate să se adune din tot felul de alte banalități: o virgulă pusă aiurea; un acord greșit; o frază care poate fi interpetată în rău; un client care nu-i mulțumit de o formulare pe textul de Facebook; o ratare de termen de predare.

Trebuie să iubești meseria asta cu tot sufletul pe care-l ai ca să reziști în ea. Să înveți ce înseamnă să ții capul în jos și să-ți muști buzele când vrei să ripostezi. Să te impui atunci când situația o cere, fără să te compromiți.

Și să-ți asumi complet faptul că toate aceste frustrări adunate vor refula în viața personală, unde vei face, la fel, o grămadă de greșeli. Ceea ce e complet în regulă, oamenii se formează mai mult din greșeli și mai puțin din reușite.

Când mai vedeți un om de PR care greșește, faceți-vă puțin timp și spuneți-i asta în privat. O să se bucure din două motive: un om de PR bun va vrea întotdeauna să crească profesional, însă oricum se va bucura că faceți asta în privat și nu în public. Cu toții ducem demonii noștri, iar umerii unui om nu pot duce poveri la nesfârșit fără să le mai și scape pe betoane din când în când.

Photo credit: illusionwaltz via VisualHunt.com / CC BY-NC

Tweet