Parinti, copii si sport
Daca as avea copii, i-as duce sa incerce o gramada de sporturi, pana cand o sa-l gaseasca pe ala care ii face sa tremure de nerabdare pana la ora antrenamentului. Parintii mei n-au avut vreme sa stea dupa mine la capitolul asta, norocul meu a fost ca mi-a placut handbalul de mica, pentru ca o vedeam pe mama pe teren (mama a fost handbalista de performanta timp de 17 ani). Asa ca, atunci cand antrenorul a venit la scoala ca sa-si aleaga viitoarele eleve, m-am straduit sa fiu printre cele selectate.
Sportul facut in antrenamente si cantonamente, orele de sport de la scoala, batutul mingii pe maidan, toate m-au facut sa ma dezvolt frumos si sa dobandesc o oarecare disciplina, chiar daca, pe moment, n-am inteles asta. Unde mai pui ca sportul facut la vremea lui m-a ajutat acum sa scap de niste kilograme in plus: ambitia castigata in miile de ore de antrenament nu se pierde, indiferent de dimensiunea pauzei de sport.
Mi-as fi dorit sa invat sa inot, de exemplu. Nu stiu sa inot pentru ca Sibiul statea destul de prost la capitolul bazine pentru public, strandul s-a inchis de tot, la un moment dat, iar vara mergeam la Ocna Sibiului, unde nu trebuie sa stii sa inoti ca sa faci baie in lacurile foarte sarate. Mi-am dorit sa stiu sa schiez, ca am abandonat sportul asta inca din momentul in care am inceput sa-l invat. Se pare ca, totusi, nu e niciodata prea tarziu, daca zilele trecute am invatat si treaba asta cu schiurile.
Poate cel mai fain lucru pe care l-am vazut la Arena Platos saptamana trecuta a fost ziua in care scolile de schi si instructorii partiei au avut in grija cateva zeci de copii. Stateau frumos aliniati in capul partiei, asteptand semnalul pentru a putea cobori in sir indian, disciplinati, spre baza, acolo unde ii asteptau zeci de parinti plini de mandrie, scrutand ceata care nu-i lasa sa vada mare lucru:
Aparate foto, camere de filmat, parinti cu ochii in lacrimi, “mami, m-ai vazut? te-am vazut, mami, dar era sa nu te recunosc asa camuflat!”, copii victoriosi ca reuseau sa coboare fara sa cada, eleganti si siguri pe ei.
Era o nebunie totala, insa una organizata, copiii fiind foarte bine instruiti sa nu iasa din cuvantul monitorilor de schi. Disciplina, disciplina, disciplina, apoi momentul in care munca le e rasplatita, cu un zambet sau un “bravo” din partea antrenorilor si parintilor.
Asa ca, dragi parinti, daca vreti sa va invatati copiii sa schieze, la Arena Platos exista oameni dedicati, calmi, rabdatori si fermi. Poate ca vreti sa invatati cu ei, unul din monitorii de schi avea niste gemeni la scoala, impreuna cu mama lor.
Un articol complet despre preturi, cazari, transport si alte cele, gasiti pe blogul Paravion.
Iar eu pot sa ma declar schior. Nu m-am trezit singura sa spun asta, am o dovada semnata si parafata de Agatha si Marius.
#schiem este prima tabara de schi pentru bloggeri organizata de Arena Platos cu susținerea Sony, Vodafone, Mic
Related Posts
-
Romania – tara protejata
17 Comments | Aug 5, 2014
-
Primul meu meci de rugby
6 Comments | Apr 17, 2012
-
Enel Focus On. Fizică nucleară, Tom Raftery și o fată în căutare de înțelesuri
No Comments | Dec 3, 2018
-
Tramvaiele Timișoarei
No Comments | Aug 31, 2015
Norocul meu a fost ca mi-a placut sa joc volei si m-am inscris singura la antrenamentele de volei, pe care le-am urmat constiincios timp de 3 ani.
Dar da, cand o sa am copii o sa-i las sa testeze multe sporturi, sa gaseasca macar unul care sa le placa lor. Inotul, bicicleta si schiatul vor fi primele pe lista mea. 😀
Eu cred ca sporturile de echipa sunt cele mai misto. Inveti sa ii sustii pe altii si sa te lasi sustinut, atunci cand e nevoie. Ajuta mult in viata
Hmm, da, ai dreptate. De aspectul asta uitasem.
Am si eu copil si oricat mi-as dori sa-l duc sa incerce un sport, trebuie sa luati in calcul ca este nevoie de timp si de bani. Si hai sa o luam logic: vii in jur de 19,00 de la serviciu si in Bucuresti faci o ora pana la un club sportiv (in functie de zona unde stai). Credeti ca la 20,00 se mai face vreun sport pentru copiii de pana in 10 ani? Ca eu nu am gasit…
Cred ca mai simplu ar fi sa incurajam sportul in scoli, care sunt in apropierea locuintelor si elevii pot merge si suplimentar sa faca miscare…
Vremurile s-au schimbat mult fata de copilaria noastra.
Am zis la inceputul articolului ca parintii mei n-au avut timp de mine, sa ma duca sa fac sport. Am mers singura, din clasa a V-a. Cluburile sportive au activitate si copii pot merge si singuri, de la 12-13 ani incolo, dupa ce-si termina programul de la scoala.
Iar sport se face si in scoala. Din pacate, prea multi copii isi iau scutiri. Asta e diferenta intre atunci si acum.
Doamna, daca vrei sa inoti, eu merg de o saptamana la Arena Aqua Sport. SUPER locul si misto antrenoarea. Io stiu sa inot cat sa nu ma scufund (deci am o tehnica socanta) si acum invat sa inot corect de la capat. Putem merge impreuna (merg luni si vineri seara de la 8). MERITA!
In rest ..
nici eu nu am facut sport in pruncie, ca nu aveau ai mei bani si timp. Dar am inceput sa fac karate la 20 de ani si mi-a schimbat viata. Am invatat sa ma concentrez mai OK, am avut conditie fizica etc. Asa cum spui, modificarile ‘spirituale’ pe care le aduce sportul nu se pierd, iar pentru un copil sunt chiar si mai importante.
Tu dojo, poate doamna nu e din Timisoara