Party like you’re 40
Or more.
Nu e nicio greseala. De-a lungul vietii mele, cele mai tari petreceri au fost in compania celor de 40+, cu cea mai misto muzica, cel mai fain sentiment al distractiei.
Cand aveam eu vreo 9-10 ani, nasii mei (pe care-i vizitam, la Medias, o data la doua saptamani) aveau cam 40 de ani. Se intalneau cu prietenii ba la ei acasa, ba la altii acasa si incingeau niste chefuri de-ti era mai mare dragul sa le fii in preajma. Spre fericirea mea, nu ma trimiteau niciodata la culcare si ma lasau sa dansez cu ei fara sa ma bazaie din minut in minut ca trebuie sa ma pun la somn. Sigur, picam lata destul de repede, dar asta nu ma oprea sa ma zbengui cat pot eu de mult. Tin minte petrecerile alea de parca ar fi fost ieri, imi amintesc in detaliu prietenii nasilor mei, muzica pe care o ascultam si bucuria lor.
La 40+ de ani nu mai e nevoie sa te imbeti ca sa te distrezi. E de ajuns sa ai muzica buna, ceva bautura (care se transforma miraculos, din vodca bauta in tinerete, in paharul de vin sau de sampanie savurat pe indelete), niste oameni care stiu sa aprecieze muzica buna si doua-trei amintiri de povestit. Cand aveam vreo 20 si un pic de ani, am intalnit niste oameni de vreo 40, o gasca intreaga, cu copii, serviciu stresant, de astea de om mare. Primul chef impreuna a fost legendar, am dansat pana la epuizare, toata noaptea, impreuna cu toti ceilalti care erau foarte constienti ca dimineata vor fi treziti de copii, dupa foarte putine ore de somn. Nimanui nu-i pasa de asta, toti eram acolo sa ne distram.
La 40+ de ani nu mai ai nevoie de confirmarea statutului in grup. Iti cunosti prietenii, nu mai trebuie nici sa te imbeti ca porcul ca sa aiba ceilalti ce povesti, nici sa agati, nici sa bantui 5 cluburi/noapte. E suficient sa stai cu ai tai, sa te bucuri de prezenta lor. Am observat (mai ales in cluburile de oldies) ca grupurile oamenilor trecuti de 40 de ani sunt aproape zidite, ca nu intra si nu iasa nimeni, toti se distreaza intre ei si faptul ca au iesit in oras nu face decat sa le ofere locul pentru distractie, ca atmosfera si-o fac singuri.
La 40+ de ani esti linistit, ai un drum in viata, copiii (daca exista) pot sa-si poarte singuri de grija pentru o noapte. Asa ca, celor de varsta asta, nu le ramane decat sa se distreze. N-o fac des, poate o data pe luna, poate si mai rar de atat. Dar cand se intampla, e atata relaxare la ei incat te intrebi care ar trebui sa fie starea mentala pentru asta, ce trebuie sa ti se intample in viata ca sa ajungi aici. Nasii mei nu au avut copii, dar vacantele petrecute cu ei, in Delta (sau oriunde in tara asta, la pescuit sa fie), au ramas cele mai frumoase vacante traite de mine. Cu chef in fiecare seara, of course.
La 40+ de ani realizezi ca traiesti ultimii ani de zvacniri tineresti. Viata nu ti se mai pare fara de sfarsit si te bucuri autentic de prieteni, familie, distractie. Iti tii prietenii in jur (aia care au rezistat langa tine pana la varsta asta), asociezi muzica veche pe care o asculti cu intamplari frumoase din viata ta, dar amintirea nu-i amara, ci cu zambetul pe buze. Acum doua seri am petrecut cu niste oameni care mai au putin pana la 50 de ani (unii chiar trecuti de varsta asta) si nu m-am mai simtit asa bine de multa vreme, cam de la ultimul chef cu ei, care a fost in urma cu un an si ceva. Sa nu mai zic ca ei au tras de mine sa raman, ca eu m-as fi dus acasa imediat dupa concertul de jazz.
Uitandu-ma la oamenii astia, am realizat ca, din cand in cand, e bine sa te mai lasi dus de val, chiar daca maine ai treaba si te trezesti devreme, chiar daca ti-e somn si ai vedea un film. Si mi-am amintit de toti oamenii de 40+ ani care au trecut, la un moment dat, prin viata mea.
Nu e unul pe care sa nu mi-l amintesc zambind linistit si intelept.
Tweet
well, nici la 20 nu ma imbatam, de fapt nu m-am imbatat niciodata dc e pana acolo. cred ca si la 30 (deh acu la 32 is ‘experta’ LOL) poti fi stabil in viata si cariera (that’s my case), stii ca nu vrei/vrei copii, iesi unde iti place si nu te rupi in figuri… bonus points inca esti tanara 😀 ba chiar in “prime years”
asa ca eu cred ca 30-35 e cea mai faina varsta. E drept ca si eu am prieteni in jurul varstei de 40+ si sunt faini.
Eu cred ca fiecare om trebuie sa se imbete macar o data in viata. E o experienta si asta.
cred ca “ametitul” e suficient. si la ala am fost chiar experta in Londra de la 1 pahar mic de guiness but 3 ore de zbor si trezit la 4 dimineata =))
Subscriu :)! Desi n-am decat 23, in ultimul timp m-am imprietenit cu persoane in jur/peste 30 and they are so much fun decat astia de varsta mea! Cei de varsta mea n-au curaj. N-au curaj sa fie ei insisi, sa se comporte cum simt, nu prea stiu sa fie asertivi, sunt hipersensibili si neincrezatori, au nevoie de adjuvanti (cum ar fi bautura) sau de conditii speciale sau de anumite persoane pentru a se simti bine. In timp ce cei in jur de 30 si ceva se simt foarte bine in pielea lor, sunt mai deschisi, vorbareti, interesanti (pe langa faptul ca beneficiez de experienta lor de viata). Oameni faini :).
Irina, ai sintetizat mai bine decat mine
multumesc. parca ai scris pt mine azi. eu am 45 si fiica mea implineste azi 21… ea e la Bucuresti, inca in sesiune, eu la Mangalia, acasa. am scanat cateva poze din copilaria ei, beau o tuica fiarta si citesc bloguri. exemplu de 4o+?
Multi ani frumosi fetei tale! Si tie la fel, sa te bucuri de ea. Ca veni vorba, cred ca si duminicile celor de 40+ sunt petrecute cu mai mult folos decat la 20 de ani, cand dormeam jumatate de zi
O., n-am nimic în plus de zis la ceea ce ai scris tu deja, doar vreau să mă laud că am (aproape) 40
Și-mi place!
@ Nebuloasa: Asa cum iti amintesti petrecerile alea “de parca ar fi fost ieri”, poti spune “ca maine” si vei vedea cat de repede se scurge timpul…
@ Irina: La 40+, teoretic, stii mai bine ce-ti doresti, ce-ti place si de cine-ti place…, dar lucrurile astea apar si din resemnare…
Eu am un fel de nostalgie. Cand eram mica, prietenii parintilor mei tineau petreceri prin rotatie – din alea in care se dansa pana dimineata, se vorbea despre lucuri frumoase si se gatea ce era mai bun din ce se gasea (in plini ani 80).
Acum cand aproape am varsta lor de atunci, noi ne vedem pe la terase/restaurante, in numar mic ca sa putem discuta tot mai preocupati de realitatile zilelor noastre.
Mi-ar placea sa mai existe zvac.