Pe fata, despre niste lucruri

Revin la subiectul arhi comentat pe online-ul romanesc, ala cu maretul club timisorean care, prin angajatii lui, a refuzat accesul unei tinere in scaun cu rotile. S-a scris tot ce trebuie despre, sunt jegosi, nesimtiti, da, sunt de accord. Si nu refuzul neaparat a fost problema, ci atitudinea.

Ok, boicotam. Facem cause pe Facebook, lasam linkuri pe pagina lor oficiala, scriem pe bloguri cu naduf, ii mai si injuram, ca merita. Cu alte cuvinte, facem exact ceea ce se asteapta de la noi, oameni cu bun simt: ne revoltam pentru o nedreptate.
Dar, dragi onlineri romani, noi ceva constructiv mai stim sa facem? Ca vad ca la injuraturi si aratat cu degetul ne unim fortele mai tare decat armata lui Stefan in fata turcilor si, prin asta, oferim singuri imaginea pe care strainii o au despre noi: ca suntem o tara de cacat, cu niste oameni care nu mai au nimic sfant pe lumea asta, care isi permit sa isi bata joc de conditia unor oameni.

Ieri, Mircea Mester a dat un link pe care, daca ati fi dat click, ati fi descoperit cea mai frumoasa poveste despre curaj, curajul unui roman care a riscat totul pentru libertate. N-am vazut decat vreo 2 retweeturi, asta nu se vinde, asta nu e o poveste care merita cunoscuta, n-are injuraturi, nu putem aprecia asa ceva.

Nu mai stim sa aratam lumii intregi ca se insala sau, poate, nu vrem sa facem asta. Nu mai stim nici noi sa sustinem cauzele frumoase, pe sistemul “da’ ce, is prost sa-l sustin pe ala, ca doar face bani din campanile, linkurile mele costa.” Suntem prea angrenati in razboaiele personale ca sa mai recunoastem un lucru bun, atunci cand dam de el.

Recunosc, cand Andrei Crivat a fost ales de cei de la Renault sa reprezinte Timisoara in Expeditia Verde am gandit si eu asa cum majoritatea timisorenilor (sau a oamenilor care locuiesc aici de multa vreme) gandesc, fara s-o recunoasca: de ce a fost ales pentru asta un om care n-are nici macar un an de stat aici? Pentru ca nici unul dintre noi (sau foarte putini) nu si-au dat seama ca asta poate fi un lucru bun pentru Timisoara noastra, ca e o ocazie de a arata ca si noi putem, mai ales ca toti credem ca avem unul dintre cele mai verzi si mai nepoluate orase din tara. Ne-am lasat condusi de orgolii si am pierdut din vedere faptul ca impreuna putem sa demonstram ceva. Ca, pana la urma, nu conteaza persoana, ci comunitatea, daca o avem, iar problemele personale nu ar trebui sa primeze daca suntem profesionisti (in primul rand) si daca iubim locul in care traim (in al doilea rand).

Depinde de noi sa aratam ca Romania poate fi frumoasa. Depinde doar de noi sa aratam ca sunt si oameni buni, calzi, sincere, iubitori si nu doar scamele si scursurile societatii. Ma intreb, oare ce crede zilele astea un roman plecat pe dincolo, care citeste bloguri?

Tweet