PLAIul meu din 2014

Iar a venit acel moment in care vreau sa scriu despre un eveniment drag si ma vad pusa in fata foii albe, virtuale, cu atatea de zis si nimic care sa-mi vina pe taste. Mai ales atunci cand evenimentul e unul din acela care creste minti, oameni, schimba perceptii si te lasa cu o singura dorinta: sa fii acolo si anul urmator.

Eu sunt voluntar la PLAI. De fapt, toata lumea e voluntar la PLAI si planuiesc de prea multa vreme un articol despre voluntariat ca sa intelegeti de ce e atat de bine sa faci asta, de ce atata chin (uneori) pentru ceva ce nu e recompensat material. O sa incerc sa pun mai jos cateva cuvinte cat de cat coerente, pline de subiectivism si entuziasm, despre partile importante (pentru mine) ale PLAIului.

Publicul.

E primul pe lista mea, ca pentru el ne agitam si ne straduim, an de an, sa crestem oferta festivalului. Si, Doamne, ce public fain avem. Sunt oamenii aia din toate orasele tarii, pe care-i mai vezi zambindu-ti pe strada, cand ploua, e intunecat si frig. Vin la PLAI an de an, au crescut odata cu festivalul si acum isi aduc si copiii. Am intalnit un cuplu care avea o fetita de un an si jumatate; mi-au spus ca vin la Timisoara din 2007, la festival, unde s-au si cunoscut. Acum isi aduc si fetita. Locuiesc in Arad, deci nu prea departe, dar n-ar rata evenimentul pentru nimic in lume. Anul trecut au fost doar o zi, fetita avea doar cateva luni si le-a fost teama sa stea mai mult cu ea pe aici.

Publicul asta fain e format din acei oameni care merg cu chistocul de la tigara in mana, pana gasesc un cos de gunoi. Sau din acei oameni care, daca ploua si isi deschid umbrelele in mijlocul platoului din fata scenei, se dau la o parte, pe margine, si se bucura de concert fara sa-i chinuie pe altii. Sau acei oameni care canta si danseaza in loc sa filmeze sau sa faca poze cu smartfoanele. (va jur, daca am vazut 5 oameni care au facut poze la Subcarpati – singurul concert la care m-am aflat in public – e mult)

Sunt acei oamenicare se strang sub corturi cand ploua, isi schot chitara si incep sa cante. Aia care mananca si pita cu untura, si supa condimentata de la restaurantul vietnamez. Cei care se bucura sa descopere trupe despre care n-au auzit in viata lor, cei care se relaxeaza la un spectacol de teatru-dans, chiar daca nu stiu foarte bine ce e aia. Cei care beau ca sa se simta bine, fara a-i deranja pe altii, cei discreti, voiosi si impacati cu ei si cu ceea ce sunt.

Artistii.

Am un mare privilegiu: cel de a sta in backstage, aproape de artisti. Pot sa vorbesc cu ei, sa glumesc, sa le ascult bucuriile si, uneori, sa le simt tristetile. N-a fost nici macar un artist pe care sa nu-l vad fericit de ceea ce se intampla in Muzeul Satului Banatean. De la “amazing” pana la “mind-blowing”, le-am auzit pe toate. Artisti care laudau scena din lemn, vinul romanesc, atitudinea voluntarilor, zambetul celor pe care ii intalneau pe alei, grija pentru ca totul sa fie pregatit.

Mai mult decat atat, PLAI e un prilej de descoperiri muzicale si pentru ei. Cel mai frumos moment de acest fel a fost atunci cand Salao (care canta flamenco intr-un mare fel) isi dadea sufletul pe scena, iar artistii din band-ul lui Tito Paris – niste muzicieni care au vazut si auzit multe la viata lor – au iesit, unul cate unul, pe platoul din backstage, cu ochii atintiti catre scena si batand din palme, spunandu-si unul altuia cat de bun e omul de pe scena si ce artist fain au descoperit. Iar la final, l-au coplesit cu felicitari.

Partenerii culturali, partenerii cu baruri si restaurante.

E o veselie peste tot ca nu se poate povesti asa ceva. Musai tre’ sa vii s-o traiesti. Pana si cei de la Tatratea, prezenti pentru prima oara la PLAI, au stiut cum sa faca sa-si atraga clienti, cum sa le vorbeasca, ce sa le spuna, cum sa glumeasca.

Aleea Culturala a fost super organizata anul asta. Atatea activitati au fost ca n-am putut sa le cuprind pe toate nici macar in plimbare. Am vazut oameni multi cu copii, tineri care erau in cautare de hobby-uri, toata vanzoleala specifica celor ce vor si simt ca au nevoie de ceva care sa-i mai relaxeze putin.

La partea de mancare nu mai zic. Ii stiu pe toti cei care au venit in muzeu, ca mananc de la ei si in timpul liber, ca sa zic asa. Gulasul e bun tot timpul, Suppa Bar la fel, Rhada Cuisine e la doua stradute distanta de biroul meu, la Drunken Rat merg cel putin de doua ori pe luna, pe astia de la Little Vietnam Kitchen ii gasesc pe Facebook si asa mai departe. Aceeasi voie buna pe la standuri, nu cred ca a fost om care sa plece nemultumit de la vreunul din restaurante. Iar barurile…alea la care merg in mod obisnuit. D’arc, Scart loc lejer, Aethernative, Taine. Deci toate faine, cu tot cu barmanii mei preferati din tot orasul.

Colegii mei.

I-am lasat intentionat la urma, crezand ca intre timp imi va veni inspiratia in ceea ce-i priveste. Nu e asa, sunt la fel de lipsita de cuvinte acum, ca si in urma cu o ora cand am inceput sa scriu. Nu si lipsita de sentimente pentru ei, si de multumire pentru ajutor. Ca asa e in echipa noastra: daca ai nevoie de ceva, orice, nu e unul care sa spuna ca nu face.

Sunt colegii pe care i-ar dori oricine. Saritori, atenti, amuzanti. Suntem atat de diferiti incat cei mai multi se intreaba cum naiba reusim sa lucram impreuna. Ne uneste altceva: in ochii celorlalti, suntem niste inadaptati. Refuzam sa acceptam ca Romania e o tara pierduta si credem ca putem salva suflete facand lucruri bune, credem ca putem sa schimbam oameni aratandu-le o altfel de tara, un altfel de oras, o altfel de manifestare culturala. Si mai credem ca toti cei care vin din alte tari la festival (fie ei participanti sau artisti) vor merge acasa si vor povesti ca in Romania exista un loc magic.

Care loc magic e al tuturor celor care vor sa mai creada in viitorul romanesc. Aici, la Timisoara, la Festivalul PLAI.

Foto: Dragos Jivan | PLAI 2014

PLAI Festival multumeste partenerilor si sponsorilor care, prin implicarea lor, au facut posibila editia din acest an. De asemenea, multumeste publicului, un partener permanent, fara de care acest eveniment n-ar exista.

Puteti citi despre PLAI si pe blog, Facebook, Twitter sau Instagram.

Tweet