Poveste dupa 15 ani
Nu e o poveste anume, nu e o intamplare cu talc. Sunt niste ganduri care imi trec prin minte acum, la o saptamana dupa intalnirea de 15 ani de cand am terminat liceul, lucruri pe care as fi vrut sa le spun, dar nu am apucat sau nu era momentul in acea seara.
A fost o intalnire simpla, la o bere, un vin, o apa, fiecare cum a vrut si a putut. Fara fasoane de restaurant, dar cu mult entuziasm, desi am fost putini, prea putini. Clasa mea a fost reprezentata de 2 oameni, eu si colega Ioana, care s-a nimerit sa fie in tara, ca e plecata la Londra de 4 ani, fara nicio dorinta de a reveni.
Sunt atat de mandra de colegii mei! Sunt la fel, fix la fel, am avut impresia ca m-am intors in timp: la fel de nebunatici, aceleasi glume pe care numai noi le putem intelege, aceeasi complicitate a vorbelor. Cu unii nu m-am vazut de 15 ani, de cand am terminat liceul, dar asta nu ne-a impiedicat sa ne imbratisam cu lacrimi in ochi si sa ne invartim pe toate partile, sa fim siguri ca suntem intregi.
N-am vorbit prea mult despre trecut si nu ne-am gandit la viitor. Ne-am bucurat de prezent, acel prezent perfect in acel moment. Eram din nou acolo, mai putini ca altadata, insa i-am adus cu noi si pe cei care nu erau, povestind despre ei, cu dorul in suflet si in vorbe. Si, mai mult de atat, le-am multumit si unor profesori care ne-au indrumat si si-au pus amprenta asupra noastra, asupra oamenilor care suntem azi.
Colegii mei (ca nu vor fi “fosti colegi” niciodata) sunt doctori, directori, jurnalisti, avocati etc. Fiecare si-a gasit singur drumul in viata, am fost o generatie care a inteles ca munca asidua te poate aduce acolo unde iti doresti. Unii au facut-o aici, in Romania, altora li s-a parut ca pot reusi in alte parti ale lumii: America, Anglia, Germania, Franta etc. Oriunde au plecat, le e bine, dar doar pentru s-au luptat din greu sa le fie bine.
N-am o concluzie, ca nu e o poveste moralista. Sunt doar vorbe despre niste prietenii care rezista dupa atatia ani, chiar daca intre protagonisti nu exista o legatura permanenta. Cei 4 ani impreuna ne-au fost de ajuns si ne vor tine o viata.
Tweet
