Prietenia neconditionata
“Si cum stateam eu asa, privind metafizic la stele…” Glumesc, la Timisoara ploua marunt, norii-s apasatori, atmosfera si mai si. Drept urmare, daca mai exista stele, eu n-am cum sa le vad nici daca as beneficia de privirea patrunzatoare a lui Superman. Dar gandurile tot dincolo de nori imi sunt.
Gandul diminetii de azi s-a dus inspre prietenia neconditionata, atat de pura incat unii dintre noi suntem cei mai norocosi oameni daca ne intalnim cu ea o data in viata pentru cateva ore. Nu stiu cum se identifica, daca e doar utopie sau chiar exista, se poate, traieste in noi uneori. Stiu cum se simte sau cum o simt eu: sustin oamenii chiar si atunci cand gresesc, imi ofer sprijinul atunci cand e nevoie, fara sa judec justetea actului in sine. Alfel spus, daca-mi esti prieten, te informez ca poate nu-s de acord cu deciziile luate, cu atitudinea fata de ceva, dar te sprijin fara alte comentarii.
Prietenia asta poate fi o pacoste. Nu de putine ori mi s-a reprosat ca nu ma implic suficient intr-o anumita situatie, ca nu-mi dau cu parerea cat ar trebui, ca ma sustrag activitatilor de “prietenie adevarata”. Insa cred foarte tare ca perceptia romanilor despre prietenie e una gresita, dominata de prea multa grija despre capra vecinului.
A-ti pasa neconditionat inseamna a-ti pasa tot timpul, dar fara sa intervii in cursul firesc al lucrurilor. Arat ca sunt acolo, disponibila pentru orice fel de suport, la orice ora, dar nu stiu sa cer altora sa-mi asculte sfaturile. Povestile fiecaruia dintre noi sunt atat de diferite, situatiile in care ajungem, desi par similare, sunt altfel pentru fiecare. E normal. E viata.
Rolul unui prieten nu e nici sa te judece, nici sa iti dea dreptate, nici sa asume ca stie exact prin ce treci, nici sa analizeze comportamentul altora in raport cu tine. Poate sa te asculte si sa-ti faca un mare bine transmitandu-ti ca te poti baza pe un umar, daca e nevoie, pe un zambet si o strangere de mana. Uneori conteaza mai mult sa stie sa se uite in ochii tai si sa simti ca iti transmite liniste si un foarte necesar “sunt cu tine orice ai alege sa faci.”
Foto: Friends Having Fun by Shutterstock
Tweet
Fie că există sau nu, acest tip de prietenie poţi să o trăieşti/oferi când eşti împăcat cu sine – când ai suficientă “hrană umană/sufletească” în interior – pe care o poţi oferi fără să ţi se facă foame. Analogia e teribil de gastronomică, dar ce bine e să mănânci atunci când îţi este foarte foame
Pe de alta parte, cu totii tindem spre a simplifica si aceasta conditionare fizica: nevoia de hrana. Asa ca e cu atat mai bine daca poti oferi fara sa ceri nimic in schimb. Si sa iei tot ce primesti inapoi ca pe un fel de desert
eu ii spun teoria cadavrului din portbagaj
cred ca atunci cand esti cu cadavrul in portbagaj, ai nevoie de un om pe care poti conta fara explicatii si justificari, fara scuze si … orice altceva.
ai ne voie de un om care iti fie alaturi la greu neconditionat, un om care sa iti ofere sprijinul sau discret si ferm, real si neegoist.
Ah, cat e de tare asta cu teoria cadavrului din portbagaj :))