Prietenie

Definitia mea despre prietenie nu e foarte bine stabilita in capul meu. Cateodata prietenia inseamna ceva, cateodata altceva, in functie de situatie. Insa intotdeauna a existat o constanta: nu e nevoie sa vorbesti zilnic cu un om ca sa-ti fie prieten; nu e nevoie sa vorbesti nici macar lunar, dar, cand te reintalnesti, sa pornesti de acolo de unde ai ramas atunci cand v-ati spus “la revedere” ultima oara.

E greu de tinut o prietenie cand unul e “hais” si altul “cea”. Uneori pierzi legatura; alteori, desi ti-e dor, nu poti decat sa trimiti un e-mail in care sa spui “mi-e dor de tine”. Celalalt se bucura, dar tot niste cuvinte virtuale sunt.

Soarta le aseaza frumos, uneori. Ieri au ajuns in Timisoara doi oameni foarte dragi, cu care am impartit bune si rele pentru o buna bucata de vreme. Unul m-a indrumat spre ceea ce fac acum, m-a sfatuit si m-a ajutat de cate ori am avut nevoie, celalalt e un om caruia i-am intins eu o mana de ajutor atunci cand altii n-au facut-o. Sunt legaturi puternice, iar distanta n-a avut niciun fel de efect asupra lor, ba parca le-a facut mai durabile. A fost de parca doar saptamana trecuta ce statusem iarasi de vorba si am simtit cea mai placuta relaxare din ultima vreme. Amandoi sunt oameni care ma cunosc foarte bine, care-mi cunosc cele mai aprige temeri si cele mai mari bucurii.

Nu se stie cand ne vom mai vedea. Vietile ne duc in directii mult prea diferite, dar ceea ce ne uneste va ramane intotdeauna acolo, in noi. Ma simt foarte norocoasa ca am parte de astfel de oameni in jurul meu, ca au incredere in mine, ca-mi daruiesc neconditionat din dragostea lor si ca, daca li se iveste un drum la Timisoara, primul lucru pe care il fac e sa ma anunte ca vor sa ne vedem.

Si tot aseara am realizat ca sunt multi oameni care ma cunosc si stiu ce pot si ce nu pot sa fac, profesional si personal. Unii chiar sunt dispusi sa isi transfere increderea capatata in ani de prietenie intr-o colaborare profesionala, intuind ca sunt la fel de bun profesionist cum sunt ca prieten. O fi bine, o fi rau, presupun ca om vedea mai incolo. Pana acum, cu altii, a fost bine.

Imi beau cafeaua si zambesc. Viata mea e buna. Nu e perfecta, nu e totul cu norisori roz si iarba verde, dar exista liniste in mine. Am invatat sa fac haz de necaz, sa rad atunci cand gura lumii n-are o sensibilitate prea mare, sa iau fiecare zi asa cum vine si sa ma bucur de momentele tare frumoase ale ultimei perioade. Sunt intr-un rollercoaster ce se opreste, din cand in cand, si ma lasa sa imi trag sufletul. Din fericire, se opreste intotdeauna sus, desupra tuturor.

Va las cu muzica aia de-mi canta mie acum prin casa. Si cu speranta ca fiecare dintre voi isi pretuieste prieteniile pe care le simte adevarate.

Tweet