Producția de scurtmetraje – adevărata provocare a filmului românesc

Când am fost la TIFF, în urmă cu aproape o lună, am văzut un scurtmetraj care mi-a plăcut la nebunie: Dispozitiv 0068, în regia lui Radu Bărbulescu. Povestea, pe scurt, e cam așa: în timpul Summit-ului NATO de la București, un lunetist SPP își instalează dispozitivul în casa unei bătrâne imobilizate la pat din pricina bolii de care suferă; e lăsat în casă de o femeie care are grijă de casă si de bătrână, iar de aici înainte tot ceea ce se întâmpla e un melange minunat de bine închegat de comic cu final tragic. Un scurtmetraj pe care mi-aș dori să-l vedeți, dar, din păcate, n-aveți unde.

Despre sparta tristă a scurtmetrajelor românești si despre cum faci în Romania de azi filme cu prietenii (deși acele filme dovedesc o valoare incontestabilă), am vorbit cu Alexandra Buzas, unul din producătorii scurtmetrajului mai sus amintit.

Cum a început totul?
Scenariul de la ”Dispozitiv 0068” l-am înscris acum 2 ani după ce mi l-a dat Radu (Bărbulescu, regizorul scurmetrajului – n.m.) să-l citesc la concursul de scenarii HBO, ”pe șustache”.

De ce pe șustache?
Pentru că Radu e genul de persoană extrem de optimistă, dar cumva nu crede în chestiile astea, în ceea ce îl privește pe el sau în ceea ce privește proiectul lui. E un om destul de cu picioarele pe pământ, ceea ce e foarte mișto, dar e mai degrabă realisit, nu se bucură înainte să se întâmple și cred că aste e foarte mișto, se vede cumva și în scurt metraj chestia asta, că e foarte așezat.
Și l-am înscris și m-a sunat într-o zi: ”Băi, am primit un mail de la HBO, cică să mergem la TIFF” și i-am zis ”da, păi te-am înscris” și-am venit la TIFF acum 2 ani, a și câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj la concursul de scenariu HBO. După acest premiu (oricum scenariul era foarte bun și dacă nu lua premiul, dar a fost un impuls), am făcut dosarul de finanțare pentru Centrul Național al cinematografiei, de unde a luat aproximativ 8000 de euro.

Câți oameni au lucrat la proiectul de finanțare?
Pentru CNC proiectul de finanțare nu e foarte greu de scris, neapărat, tu depui scenariul și există niște formulare standard pe care le completezi, cel mai ”tricky” e formularul de buget, pentru că ei îți dau un procent din bugetul pe care îl depui tu. Filmul acesta, în mod normal, dacă s-ar fi plătit cu adevărat tot de ce aș fi avut nevoie și s-ar fi filmat în liniștea de care are nevoie un film să se filmeze, ar fi trebuit să coste 65.000 de euro, pentru că e un film scump ca producție, dar așa a costat doar 21.000 de euro producția lui, în condițiile în care toți capii de departament au venit gratuit și le mulțumesc încă o dată. De la Adrian Cristea, scenograful, la directorul de imagine George Dăscălescu, sunetistul, sound designerul Cristi Tarnovețchi, eu, producătorul, absolut toată lumea a venit, plus echipamente luate pe prietenie și cu discounturi mai mult decât generoase, s-a ajuns chiar undeva la 80% pe anumite bucăți.

Ați avut și o super distribuție. Se poate asta și fără bani?
În momentul în care am vorbit prima dată cu Radu despre scenariu, în capul lui era clar cu Cuzin Toma. Cumva, a zis că e genul de actor care poate să fie și meltean și sentimental și tată și mamă, e un actor foarte complex pe foarte multe paliere. Iar pe Tatiana Iekel, care este mama lui Florin Piersic Jr., după cum știi, Radu a avut-o în vedere după primul casting, dar apoi nu a mai fost sigur de ea și a mai încercat un casting pentru doamne, dar la final ne-am întors la ea pentru că ne-am dat seama că nu există altă opțiune, a fost perfectă. Apoi a venit Adina Lucaciu, ultima în distribuție, care e și ea o actriță minunată și un om fantastic. Și apoi mai sunt vocile, vocea iubitei lui Cuzin, care e Iulia Verdeș, mi s-a părut genială. Ceea ce a fost mișto referitor la voce a fost că toate vocile s-au tras pe set, adică Iulia a venit și am tras cu ea într- mașină în timp ce vorbea cu Cuzin, pentru că Radu și-a dorit să fie acolo, să simtă platoul. E altceva când simți platoul și altceva când te duci la post sincron, într-un studio. Apoi, mama Adinei Lucaciu e Adina Cristescu, tot o actriță foarte bună. În rest, prietenii mei ne-au ajutat la vocile de pe stații, inclusiv tatăl lui Radu, actorul Costică Bărbulescu, care este șeful lor, ca să zic așa, șeful SPP-iștilor de pe stație.

Cât o să mai meargă toată treaba asta cu ”facem filme cu prieteni”?
Eu sper să se termine. Sunt mai multe puncte de vedere aici. Sunt oameni care de multe ori îți spun ”e așa tare proiectul, încât vin oricum să-l fac”.

Dar, până la urmă, nu ăsta e scopul.
Nu ăsta e scopul, evident. La final ar trebui să ajung să te plătesc chiar dacă suntem prieteni, să fie totul concret. Mă uit în jur și nu cred că o să se întâmple asta prea curând, cel puțin nu la scurtmetraj. La lungmetraj e un pic mai complexă situația, pentru că acolo nu te apuci de treabă până nu ai toți banii strânși, pentru că nu ai cum s-o faci altfel. Pe când la scurtmetraj e mai simplu, te bazezi pe faptul că te mai ajută unul, altul. Dar un minus al acestui lucru este la post producție: ne-au făcut-o prietenii, pentru că ar fi costat, din nou, undeva la 30.000 de euro, astfel că toate cadrele de VFX au fost făcute de 3 oameni, pentru că fiecare le făcea în timpul lui liber, iar noi trebuia să terminăm cât mai repede, pentru că fusesem selectați la TIFF și nu aveam exportul de film. Așa că bucata asta s-a tot plimbat de la unul la altul până am reușit să o finalizăm.

Dacă ai fi avut bani ai fi reușit s-o rezolvi fără probleme?
Da, aș fi făcut-o într-o săptămână și aș fi terminat totul foarte simplu. Tot așa, la colorizare ne-au ajutat foarte mult Cinelab România, mulțumin doamnei Cornelia Popa, care oricum ajută foarte mult tinerii regizori și pe toată lumea, e minunată. Ne-au ajutat, dar tot așa: noi făceam colorizarea când aveau ei un slot liber și mă mai duceam o oră, mai colorizam un cadru. Prietenii de la Digital Cube ne-au montat filmul.
Radu e un om care lucrează de foarte mult timp în industria asta și fiind un om bun, toată lumea ne-a sărit în ajutor și ne-am folosit relațiile în scopuri bune. Dar e greu, la orice proiect eu încerc măcar să plătesc oamenii. Cu un echipament, un proiector, te mai descurci, că și-a amortizat de mult costul, un filtru și un obiectiv tot așa, dar oamenii mi se pare că e esențial să-i plătești, e cel mai important, pentru că oamenii ăia vin și muncesc.

Eu cred că voi, producătorii de scurtmetraje, aveți o misiune și mai ingrată decât producătorii de lungmetraje pentru că locul de expunere e foarte mic, aveți niște festivaluri și atât. Știu că există o platformă care adună din când în când niște scurtmetraje. Nu puteți voi toți să vă uniți și după festivaluri să îl dați către publicul larg?
Mai nou, în sensul ăsta există trendul, unul bun,dacă e să mă întrebi pe mine, cu mai mulți producători care se unesc, dau câte un scurtmetraj fiecare și îl lansează în cinema ca lungmetraj, cum ar fi”Scurt/4: Istorii de inimă neagră”, unde a fost scurmetrajul lui Andrei Crețulescu, cel mai recent scurtmetraj al lui Radu Jude.S-au scos și DVD-uri.

Cum facem să devină mai vizibilă treaba asta? Pentru că e păcat să nu facem ceva, unele sunt niște producții senzaționale.
Din experiență spun, eu am lucrat și în distribuție de film, așa mi-am început cariera în acest domeniu, e extrem de greu să lansezi un film românesc în cinema în zilele noastre. Nu ai suportul sălilor de cinema. Te ajută România Film, dar sălile lor sunt cum sunt și mai sunt 30 din 500, iar mall-urile, care au Cinema City, care te ajută de cele mai multe ori și sunt foarte deschși, dar post-negocieri incredibile. Îți iau filmul, dar nu ți-l iau în multe cinematografe, e foarte complicat.

La noi, la Timișoara, nu prea vine nimic.
Da, cu CinemaCity se negociază așa: îmi dai București CinemaCity Afi, care e cel mai important, îmi dai două proiecții pe zi și mai îmi dai Brăila, Iași, Brașov, de exemplu. Nu ai cum să faci altfel, e foarte complicat.

Dacă e atât de complicat, mai faci?
Da, mie oricum mi se pare că e mai greu să faci scurtmetraj decât lungmetraj. Ca poveste zic, pentru că e foarte greu să te limitezi în maxim 20 de minute, să spui o poveste super mișto, sau o poveste care să însemne ceva fără să plictisești sau fără să o fușărești. Și da, cred că scurtmetrajul este un exercițiu foarte bun pentru un regizor, mi se pare fantastic pentru evoluția lui. De-asta îl apreciez pe Radu Jude pentru că după fiecare lungmetraj a făcut și un scurtmetraj, ca să-și facă mâna și, dacă te uiți la evoluția lui, fiecare scurtmetraj pregătește următorul lungmetraj, poate ca tematică, sau ca feeling.
De cele mai multe ori regizorii consacrați nu se mai întorc la scurmetraj după ce debutează, deși cred că uneori ar trebui să se mai întoarcă, pentru echilibru și pentru exercițiu.
Eu cred în scurtmetraje, îmi plac scurtmetrajele de mor, iubesc NexT tocmai pentru că e un loc unde le vedem. Îți asumi, in the end, că s-ar putea să nu faci nimic cu el. Adică să nu fie văzut de publicul larg.

În final, nu ne mai rămâne decât să reflectăm. Și, poate, să plătim pentru câte un DVD cu scurtmetraje, măcar din când în când.

PS: mi se șoptește că Alien Film e o casă de producție care susține tinerii regizori. Bravo, să fie tot mai mulți așa. Filmul românesc se poate schimba doar cu multă susținere.

Foto: Webcultura

Tweet