O retrospectivă

Când a început 2018, nu eram departe de o depresie majoră. Pe de o parte, era firma de care trebuia să ne ocupăm și care nu era în stare prea bună, pe cealaltă parte viața mea personală nu era deloc ceea ce credeam că o să fie cu un an în urmă. Semne bune erau, dar mă aflam într-un loc în care priveam mai mult în jos în loc să mă uit înainte. Mă enerva orice, nu mă puteam concentra, mă întrebam serios dacă n-ar fi o idee mai bună să plec din țară și să fac orice altceva. După care, prima decizie pe care am luat-o a fost să dau jos praful de pe mine și să mă arunc în muncă; urmau cele mai intense luni de când m-am apucat de PR pentru că urma să fac ceea ce mi-am dorit întotdeauna de când s-a născut PRbeta Agency: să lucrez doar în comunicare culturală.

Au urmat zile și nopți în care am muncit aproape non stop. Mă trezeam la 6 dimineața și închideam laptop-ul undeva pe la 10 seara. Uneori și mai târziu. Strategii și implementare, nu eram în locul în care să fac mofturi la munca de junior, așa că în timpul programului de muncă implementam, iar dimineața devreme și seara târziu planificam.

Înspre primăvară a venit timpul pentru ședințele și întâlnirile cu colaboratorii din țară, așa că pe lângă toate cele de mai sus eram și șofer pe drumurile patriei. Mă trezeam azi în Timișoara, plecam la Cluj, rămâneam o seară acolo, apoi plecam la Sibiu, iar următoarea seară eram înapoi la Timișoara. De multe ori era nevoie de mine pentru urgențe în timp ce eram pe drum, așa că am învățat toate parcările de pe bucăți de autostradă sau drumuri naționale, parcări în care stăteam cuminte în mașină, cu laptopul pornit, rezolvând urgențe.

Printre toate astea, lunile martie și mai au avut în ele și conferințele noastre, una de management cultural (Linked Culture) și una de PR (PRbeta Conference). Evenimente la care lucrăm cu tot sufletul și toată pasiunea pe care o avem, despre care știm că sunt atât de necesare comunităților din Timișoara și din regiune.

Apoi a venit vara cu toate festivalurile ei. Mi-a fost frică de momentul ăsta, care a început în iunie și s-a terminat în ultima seară de iulie. Șapte săptămâni în care trebuia să muncesc la foc continuu, cu o teamă imensă în suflet că o să reușesc să stric ceva rău de tot din cauza oboselii. Primul festival mare m-a prins cu o infecție la plămâni de care a trebuit să mă ocup fără să pot să-mi iau vreo zi liberă. Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că ăla a fost momentul în care mi-am dat seama că o să fie bine: dacă pot să mă concentrez pe treabă când am febră 39, atunci nu e nimic din ce n-aș putea face.

A venit și toamna, după ce n-am reușit să îmi fac concediul mult visat, pentru că între timp apăruseră alte contracte cu muncă faină de tot. De data asta, o toamnă cu evenimente loco, dar cu deplasări multe la București, pentru negocieri de noi contracte și clienți. Cred că n-am fost în 10 ani la București cât am fost toamna asta, dar, pentru prima oară de când mă știu, m-a împrietenit cu capitala și nu mi se mai pare un oraș atât de respingător. Iar a doua parte de noiembrie a venit cu o uimire împletită cu recunoștință atunci când juriul PR Award a decis că ambele jumătăți de PRbeta Agency (Cristina și cu mine) merită titlul de PR Professional of the Year.

Iată-mă la sfârșit de an, poate cel mai greu an profesional din câți mi-au fost dați să trăiesc până acum. Epuizant, emoțional și fizic, pentru că munca în preajma atâtor oameni stârnește toate emoțiile de care ești capabil. Un final de an în care, pentru prima oară, avem stabilit programul pentru prima jumătate a anului viitor, cu tot cu contracte semnate și planificări făcute. Cu mai mulți oameni în echipă, cu drag de muncă și cu viața personală așezată într-un fel pe care nu-l credeam posibil la începutul lui 2018. Cu liniște în cap și în suflet, cu calm și așezare, cu răbdare și zâmbet. Cu riduri multe, duble față de anul trecut, cearcăne care nu mai trec, dar fără pic de machiaj și cu capul drept.

Oameni de la FITS, ARTmania Festival și EEMC, Electric Castle, Institutul Intercultural Timișoara, Sublime România, Prin Banat, Moving Fireplaces, Timișoara 2021, SoNoRo, BUZZ CEE, HBO, Ordinul Architecților din Timișoara – mulțumesc pentru încredere, deschidere și proiectele voastre faine, care încearcă să pună o lumină caldă în bezna dată de cei care ne conduc.

Oameni din Timișoara, cei care veniți la evenimentele noastre – mulțumim că după atâția ani ne dați încredere și ne motivați să creștem calitatea.

Jurnaliști, bloggeri și vlogeri – mulțumesc pentru susținere, râsete, nopți de dans și zile cu muncă, îmbrățișări și încurajări.

Iar când zic toate cele de mai sus, mă gândesc la fiecare om pe care am avut bucuria să-l întâlnesc sau reîntâlnesc în anul ăsta lung și cu de toate. Mi-ar lua, fără să exagerez, cel puțin două zile să le aștern numele aici, însă fără ei eu nu eram la final de an liniștită și nerăbdătoare pentru anul care urmează.

Să avem cu toții o vacanță frumoasă, calmă, liniștită, cu cărți, filme, plimbări și îmbrățișări calde și sincere; un an nou mai bun decât ăsta și sănătate să ducem tot ce ne pregătește viața mai departe. Iar aici ne citim la anul cu siguranță.

Foto: Iustin

Tweet